Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:15 14 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii de la „George Călinescu", voluntari antidrog

ro

25 Feb, 2012 00:59 797 Marime text
Zece elevi de la Liceul Teoretic „George Călinescu", din clasele a XI-a, vor fi pregătiţi să militeze pentru combaterea dependentei de droguri în cadrul proiectului „Voluntarii antidrog".

În cadrul proiectului de parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, elevii au avantajul de a fi instruiţi pentru a desfăşura activităţi de voluntariat, care au drept scop promovarea unui stil de viaţă sănătos, fără alcool, fără tutun, şi mai ales fără droguri. Proiectul „Voluntarii antidrog" este orientat spre dezvoltarea de abilităţi educative în domeniul comunicării şi prevenirii consumului de droguri la adolescenţii din mediul liceal, în vederea diseminării informaţiei către populaţia generală cu aceeaşi vârstă şi în special către colegii de liceu. După formare, elevii implicaţi vor constitui Clubul Antidrog şi vor fi cei care vor transmite colegilor mesajul antidrog. „După instruire, elevii voluntari vor amenaja în incinta liceului un punct de informare cu specific antidrog (utilizându-se standurile realizate în anii precedenţi, postându-se panouri conţinând materiale informative privind consumul şi/sau traficul de droguri, atât licite cât şi ilicite). Echipele de lucru constituite din coordonatorul de activităţi educative sau din diriginte şi elevii voluntarii, în colaborare cu specialişti ai Centrului Antidrog, vor participa la întâlnirile programate cu elevii liceului, prin susţinerea de ore cu caracter informativ-educativ în cadrul orelor de dirigenţie. În plus, elevii voluntari vor fi cooptaţi şi în proiectele ce vor viza mediul comunitar, având prilejul să se pună în slujba membrilor comunităţii în combaterea flagelului drogurilor", a explicat consilierul de imagine al liceului, prof. Janetta Bărăitaru.

Ti-a placut articolul?

Comentarii