Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce trebuie sau ce ar trebui să facă Ştiţi care sunt obligaţiile salvamarilor? (document)

ro

23 Jul, 2013 00:00 7422 Marime text
Nu există sezon estival fără ca Marea Neagră să nu îşi ia tributul. Şi nu există sezon estival fără prezenţa pe litoral a salvamarilor. Îi vedem de dimineaţă până seara târziu pe plaje. Au grijă de cei care se aventurează în larg, pe care îi întorc înapoi pe mal. Când marea devine agitată, au grijă să arboreze steagurile roşu şi galben, care le indică turiştilor dacă au voie sau nu să intre în apă. Cu toţii veghează la siguranţa celor care se bălăcesc în apele Mării Negre. Uneori reuşesc să-i salveze de la înec în ultimul moment, alteori – nu. Este şi cazul a doi fraţi din Slobozia care s-au înecat în dimineaţa zilei de duminică, în jurul orei 6.30, pe plaja din apropierea staţiunii Neptun. Ei au fost scoşi din mare de salvamari şi predaţi medicilor chemaţi la faţa locului, care nu au mai putut face nimic, în ciuda eforturilor depuse. „Salvamarii sunt prezenţi pe litoral între orele 8.00 şi 20.00”, a ţinut să precizeze George Lipoveanu, şeful salvamarilor din sudul litoralului. Mai mult, acesta a precizat că, săptămâna viitoare, salvamarii vor intra în grevă, din cauza Guvernului, care a uitat să le plătească serviciile presate.
 
Ce spune actul normativ care reglementează activitatea de salvamar

Activitatea salvamarilor este reglementată de Ordonanţa de Guvern 16/2006. „În temeiul prevederilor art.108 din Constituţie şi ale art. 4 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, Guvernul României a aprobat Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2006 privind prevenirea accidentelor de înec şi organizarea activităţii de salvare acvatică - SALVAMAR şi a posturilor de prim ajutor pe plajă, ştranduri, parcuri acvatice, porturi de agrement nautic şi în alte locuri organizate pentru îmbăiere, situate pe litoralul Mării Negre şi pe apele interioare naturale sau amenajate, prevăzute în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre”. Prezentele Norme metodologice reglementează salvarea persoanelor aflate în pericol de înec şi pentru prevenirea oricăror accidente de acest fel pe plaje, în ştranduri, în parcuri acvatice, în porturi de agrement nautic şi în alte locuri organizate pentru îmbăiere, situate pe litoralul Mării Negre şi pe apele interioare naturale sau amenajate. Activitatea Salvamar pe plaje, ştranduri, parcuri acvatice şi porturi de agrement nautic, cuprinde patrularea cu scop preventiv pe apă şi pe mal, în zonele de îmbăiere şi unde se desfăşoară activităţi nautice, asigurarea permanenţei pe timpul programului la posturile de observare, deplasarea la locul accidentului, căutarea persoanelor dispărute în apă, aplicarea tehnicilor de salvare de la înec, scoaterea victimei din mediul periculos, acordarea primului ajutor medical în caz de accident, transportarea şi predarea acesteia pentru a fi preluată de personalul medical de specialitate.

Meseria de salvamar, în COR

Potrivit COR (Clasificarea Ocupaţiilor din România), salvamarul (grupă COR 5149) execută operaţiuni pentru intervenţie şi activităţi de prevenire a accidentelor de înec la ştranduri, piscine, porturi sau plaje. Ocupaţia presupune o sferă largă de competenţe pentru desfăşurarea operaţiunilor de intervenţie pentru salvarea de la înec a persoanelor şi prevenirea accidentelor de înec. Pentru desfăşurarea cu succes a acestor operaţiuni, personalul salvamar are de îndeplinit următoarele sarcini principale: salvează persoanele aflate în pericol prin utilizarea tehnicilor şi echipamentelor de salvare specifice, contactează serviciul medical de urgenţă în cazul afecţiunilor foarte grave, patrulează şi supraveghează zonele de îmbăiere de pe mal, din ambarcaţiuni sau din foişorul de observare, examinează persoanele afectate şi acordă primul ajutor sau resuscitarea cardio respiratorie, dacă este necesar, utilizând echipamentele specifice şi cunoştinţele acumulate în procesul de pregătire,avertizează persoanele din zona de îmbăiere asupra condiţiilor meteorologice, zonelor periculoase şi a regulilor ce trebuiesc respectate, are grijă ca echipamentul din dotare să fie tot timpul pregătit pentru intervenţie. Deoarece activităţile specifice se desfăşoară în echipe de minim două persoane şi presupun un contact permanent cu publicul, lucrul în echipă şi o bună comunicare la locul de muncă contribuie la desfăşurarea corespunzătoare a tuturor activităţilor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii