Primăria Eforie a câștigat pe fond procesul cu ABADL privind acordarea cheltuielilor legate de onorariul avocațial. Ambele părți au făcut apel
Primăria Eforie a câștigat pe fond procesul cu ABADL privind acordarea cheltuielilor legate de onorariul avocațial.
30 Oct, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
358
Marime text
358
Marime text

- După cum se arată pe Portal Just, Tribunalul Constanța încă nu a stabilit data primei înfățișări
După ce Judecătoria Constanța a soluționat un litigiu dintre Primăria Eforie, județul Constanța, și Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral, cazul a ajuns la Tribunalul Constanța, după apelul ambelor părți.
După cum se arată pe Portal Just, Tribunalul Constanța încă nu a stabilit data primei înfățișări.
Conform sursei citate, Judecătoria Constanța a înregistrat cazul pe 6 iunie 2023, pe secția civilă și cu obiect „pretenții”.
Reclamanții au fost orașul Eforie prin primar și Consiliul Local Eforie, iar pârât a fost ABADL.
Concret, reclamanții au solicitat ca instanța să dispună prin soluția dată obligarea pârâtului la plata sumei de 18.455 lei, reprezentând cheltuieli de judecată – onorariu avocat – pentru soluționarea dosarului 449/36/2022, la data de 14 noiembrie 2022, de către Curtea de Apel Constanța.
Ei au arătat în cererea de chemare în judecată că au fost părți pârâte în dosarul amintit mai sus de către ABADL pentru o cerere de revizuire împotriva unei decizii civile pronunțată de Curtea de Apel Constanța într-un proces din 2016, aflat prima dată în atenția Judecătoriei Constanța. În dosarul din 2022 soluționat de Curte, cererea de revizuire a fost respinsă ca nefondată.
În apărare, ABADL a invocat excepția autorității de lucru judecat, pe motiv că în dosarul în care cererea de revizuire a fost respinsă, autoritatea locală din Eforie a solicitat deja cheltuielile de judecată.
Redăm mai jos minuta Judecătoriei Constanța în procesul început în iunie 2023:
„Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâta *****. Respinge ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâta ****. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului ****. Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii **** şi **** în contradictoriu cu pârâta ****. Obligă pârâta **** la plata către reclamanţi a sumei de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauza nr. 449/36/2022. Respinge în rest ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâta ****. Respinge cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul **** ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 07.03.2025.
Document: Hotarâre 3297/2025 07.03.2025”
Motivarea detaliată a Judecătoriei
„În fapt, între reclamantul Orașul ###### și Cabinet de Avocat ##### ###### ######## a fost încheiat contractul de asistență juridică ##### ## ###### din data de 17.10.2022, având ca obiect redactarea întâmpinării față de cererea de revizuire ce face obiectul dosarului nr. ###/36/2022, precum și asistență și reprezentare juridică în fața Curții de Apel Constanța în același dosar (f. 9). Conform art. 2.1 din contract, onorariul convenit pentru serviciile prestate este în cuantum de 12.000 lei + TVA.
Potrivit ordinului de plată din data de 15.11.2022 (f. 11), reclamantul a achitat onorariul avocațial în cuantum de 14.280 lei (incluzând T.V.A.), pentru care a fost emisă factura nr. 1235/18.10.2022.
De asemenea, între reclamantul Consiliul Local ###### și Societatea civilă de avocați ######### & ########## s-a încheiat contratul de asistență juridică nr. 87062 din data de 31.08.2022, având ca obiect redactarea, semnarea și depunerea întâmpinării în dosarul nr. ###/36/2022 al Curții de Apel Constanța, precum și asistență și reprezentare juridică în fața Curții de Apel Constanța în același dosar. Conform art. 2.1 din contract, onorariul convenit este în cuantum de 3.500 lei + TVA.
În baza contractului de asistenţă juridică, a fost emisă factura nr. 000894 din data de 31.08.2022 , pentru suma de 4.165 lei, incluzând TVA.
Prin decizia civilă nr. ###/C din data de 14.11.2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanţa în cauza nr. ###/36/2022, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ „##### ######” – ADMINISTRAŢIA BAZINALĂ DE ### ######## LITORAL în contradictoriu cu intimaţii ORAŞUL ###### PRIN ###### şi CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI ###### şi STATUL ##### PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE.
Întrucât cererea de revizuire formulată de pârâta Administrația Națională ”##### ######” – Administrația Bazinală de ### ######## Litoral (revizuentă), în contradictoriu cu reclamanții Orașul ###### şi Consiliul Local al Orașului ###### (intimați) a fost respinsă ca nefondată, instanța constată culpa procesuală a pârâtei în dosarul nr. ###/36/2022.
Instanţa mai constată că reclamanţii au dovedit achitarea sumei de 14.280 lei, depunând contractul de asistență juridică ##### ## ### ### din data de 17.10.2022, prin care a fost stabilit un onorariu în cuantum de 12.000 lei + TVA, factura nr. 1235/18.10.2022, emisă în executarea contractului, şi ordinul de plată din data de 15.11.2022.
(...) instanța constată, cu privire la cuantumul onorariului avocațial de 14.280 lei, că acesta nu are un caracter necesar și rezonabil în raport de complexitatea cauzei. În acest sens, instanța are în vedere că în cauză a fost acordat un singur termen de judecată şi nu a fost administrat un probatoriu complex.
Prin urmare, instanţa va reduce onorariul avocaţial de la suma de 14.280 lei la suma de 10.000 lei.
În ceea ce privește onorariul avocațial în cuantum de 4.165 lei, instanța constată că reclamanții nu au făcut dovada existenței și a întinderii cheltuielilor de judecată, astfel cum prevede art. 452 C.proc.civ. #### la dosar se regăsesc contractul de asistență juridică nr. 87062 din data de 31.08.2022 și factura nr. 00894 din 31.08.2022, factura fiscală nu dovedește efectuarea plății, ci doar existența obligației de plată.
În lipsa dovedirii achitării onorariului, instanța reține că nu sunt întrunite condițiile pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate cu titlu de onorariu avocațial în cuantum de 4.165 lei.”
Sursă motivare: ReJust și Portal Just
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Justiție Constanța Box Invest SRL, la judecată cu Primarul Orașului Eforie! Disputa, pe rolul Curții de Apel Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


