Cinci morți nu au fost un semnal de alarmă Salvamont acționează pentru salvarea unui adolescent rănit în Bucegi!
Cinci morți nu au fost un semnal de alarmă: Salvamont acționează pentru salvarea unui adolescent rănit în
227
Marime text

Echipele Salvamont Prahova și Brașov desfășoară în aceste momente o amplă operațiune de salvare în Munții Bucegi, după ce un adolescent de 17 ani a căzut și a suferit un traumatism al coloanei vertebrale.
Incidentul vine la scurt timp după ce tragediile din Făgăraș și Piatra Craiului, soldate cu 5 morți, au atras atenția asupra pericolelor din masivele montane.
Ce spune Salvamont Prahova
Tragediile petrecute în ultimele 12 zile în Munții Făgăraș și Masivul Piatra Craiului, soldate cu 5 morți și care au fost mediatizate intens, se pare că nu au reprezentat un semnal de alarmă pentru toți turiștii aflați la munte, în această perioadă.
O familie a plecat de la Peștera spre Vf.Omu, pe Valea Obarsiei, deși condițiile traseului nu recomandau acest lucru, mai ales fără un echipament adecvat. La un moment dat, părinții s-au oprit, dar fiul lor, în vârstă de 17 ani, a hotărât să continue traseul singur. După o așteptare de 3 ore, văzând că acesta nu se întoarce și nici nu răspunde la telefon, părinții au sunat la 112. Deși traseul respectiv este pe teritoriul județului Dâmbovița, am fost alertați și noi, iar echipa de prim răspuns, formată din doi salvatori montani, aflată de serviciu la Baza Salvamont Baba Mare, a pornit spre Vf.Omu. Dispeceratul Salvamont Prahova a alertat si echipajul aero de la POA Brasov, care a efectuat căutarea, împreună cu un salvator montan preluat din Bușteni. Am alertat si meteorologul de serviciu de la Stația meteo Vf.Omu, acesta aflându-se cel mai aproape de zona de căutare.
Din fericire, meteorologul l-a observat în Valea Gaura și a reușit să coboare până la el. Tânărul este în viața, cooperant, însă în urma căzături a suferit un traumatism al coloanei vertebrale, neputând să se miște. În acest moment, patru salvatori montani prahoveni au ajuns la el, pentru a îi acorda primul ajutor medical și a începe transportul acestuia pe targă, spre Bran. Alți 17 salvatori montani din Brașov se îndreaptă de jos spre Valea Gaura, pentru a face jonctiunea cu echipa de prim răspuns din Prahova. Acțiunea va dura ore bune, din cauza terenului dificil si al condițiilor de iarnă de la locul producerii accidentului.
Părinții tânărului au fost coborâți în siguranță, de către salvatorii montani din Dâmbovița.- transmit reprezentanții Salvamont.
Citește și:
Accident montan mortalSalvamontiștii au recuperat trupurile celor doi turiști decedați în Munții Făgăraș
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


