Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 30 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FOTO-VIDEO Marș de comemorare la Constanța. La 10 ani de la Colectiv, oamenii cer în continuare adevăr, justiție și spitale sigure

ro

30 Oct, 2025 18:42 466 Marime text


Nu trebuie și nu avem voie să uităm! La zece ani de la tragedia din clubul Colectiv, constănțenii se alătură celor din întreaga țară în comemorarea victimelor și în reînnoirea apelului pentru adevăr, responsabilitate și respect pentru viață.

La această oră , la Constanța are loc un marș comemorativ dedicat memoriei celor 65 de tineri care și-au pierdut viața în urma incendiului din clubul Colectiv, precum și celor care continuă să lupte cu urmările tragediei, la Harta Mozaic din Parcul Arheologic Constanța, unde sunt aprinse lumănări în memoria tinerilor care și-au pierdut viața în tragedia care a zdruncinat o țară întreagă și a făcut înconjurul lumii ca subiect de interes timp de mai multe săptămâni.

Marșul este programat începând cu ora 19.00 pe traseul: Harta Mozaic (bd. Ferdinand) – Str. Răscoala din 1907 - Str. Stefan cel Mare - str. Atelierelor - str. București - bd. 1 Decembrie 1918 - Casa de Cultură – bd. Alexandru Lăpușneanu - Trocadero - Dacia – virăm dreapta pe bd. Tomis - Platoul Prefecturii jud. Constanța - Harta Mozaic.
„La zece ani de la Colectiv, societatea românească continuă să aștepte: finalizarea completă a proceselor și tragerea la răspundere a tuturor celor vinovați; reforme reale în sistemul sanitar și de siguranță publică, de natură să elimine infecțiile nosocomiale care persistă și fac în continuare victime în secțiile multor unități sanitare din țară, spitale sigure, spitale noi, cu secții pentru arși”, transmite Centrul pentru Resurse Civice din Constanța , organizatorul evenimentului.


 
 

Citește și
Dosarul Colectiv 2, trimis la Parchetul General! ÎCCJ a dispus reluarea anchetei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii