Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:41 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zilele Recoltei la Navodari

ro

29 Oct, 2009 01:34 3728 Marime text
navodari_ziua_recoltei_19.jpgÎn perioada 30 octombrie - 1 noiembrie, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, şi Consiliul Local Năvodari, în colaborare cu Casa de Cultură „Pontus Euxinus", organizează „Zilele Recoltei".

Producătorii agricoli participanţi la această ediţie a Zilelor Recoltei la Năvodari îşi vor expune produsele, timp de trei zile, pe stadionul din localitate. Organizatorii au afirmat că, asemenea ediţiilor precedente, şi acum au fost invitaţi atât producători locali, cât şi din localităţile limitrofe, astfel încât năvodărenii şi cei care se află în trecere prin urbe să aibă o paletă cât mai vastă de produse alimentare, naturale şi de calitate, din care să poată alege.

Administraţia locală va oferi producătorilor tricouri, şepci, şorţuri, diplome, precum şi premii ce vor fi acordate pentru cel mai frumos stand şi, de asemenea, pentru cele mai bune preţuri.

Mai mult decât atât, pe parcursul celor trei zile ale manifestării, organizatorii au pregătit şi momente de destindere constând în diverse concursuri, precum „Cel mai rapid băutor de vin", „Tragerea de frânghie" sau „Alergarea cu sacul de cartofi". Aceste competiţii precum şi premierea celor ce vor fi desemnaţi câştigători sunt doar câteva din surprizele pregătite pentru acest sfârşit de săptămână.

La Zilele Recoltei sunt aşteptaţi toţi năvodărenii, edilii localităţilor învecinate, precum şi alte personalităţi, pentru a se bucura şi aprecia, împreună, roadele câmpului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii