Tentativă de asasinat cu dronă asupra premierului Belgiei. Suspecții au fost reținuți
Tentativă de asasinat cu dronă asupra premierului Belgiei. Suspecții au fost reținuți
10 Oct, 2025 08:18
ZIUA de Constanta
278
Marime text



Autoritățile federale belgiene au arestat trei tineri suspectați de implicare într-o tentativă de atac terorist asupra unor politicieni, printre care și premierul Bart De Wever.
Aceștia au fost reținuți joi dimineață la Anvers și acuzați de tentativă de crimă teroristă și participare la activități ale unui grup terorist, potrivit știripesurse.ro
Potrivit procurorului federal Ann Fransen, suspecții, născuți în 2001, 2002 și 2007, intenționau să comită un atac inspirat de jihad și îndreptat împotriva unor lideri politici, relatează Les Echos.
Autoritățile au efectuat patru percheziții în locuințele suspecților, sprijinite de echipe pirotehnice și poliția federală.
Surse citate de presa belgiană și publicații locale spun că una dintre ţintele vizate era chiar De Wever, liderul partidului N-VA.
Ministrul belgian de externe Maxime Prévot a confirmat pe platforma X că planul viza în mod explicit prim-ministrul. El a transmis solidaritate față de familia acestuia și a salutat intervenția rapidă a serviciilor de securitate și de justiție, subliniind că amenințarea teroristă rămâne reală.[Article thumbnail]
Anchetatorii au găsit indicii privind intenția de utilizare a unei drone care ar fi transportat un dispozitiv descoperit în timpul perchezițiilor din districtul Deurne din Anvers. De asemenea, au confiscat un sac cu bile de oțel și o imprimantă 3D ce ar fi fost folosită pentru realizarea unor componente de bombă.
Fransen a avertizat că acest caz subliniază necesitatea vigilenței constante din partea structurilor de securitate. În 2025, procurorii belgieni au deschis aproximativ 80 de dosare noi legate de terorism — un număr ce depășește totalul dosarelor din 2024.
Citește și
DâmbovițaO femeie și copilul ei de 5 ani găsiți morți, după ce ea a amenințat că-și dă foc
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii