Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:44 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stere Lascu si Jean Paul Tucan, inlocuiti din Consiliul Local Navodari

ro

08 Apr, 2010 02:48 4218 Marime text
cap_4.jpgPe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local Năvodari de azi, aleşii vor trebui să supună votului două proiecte de hotărâre care fac referire la încetarea de drept a mandatelor de consilier local a liberalilor Stere Lascu şi Jean Paul Tucan

Aşa cum susţinea în urmă cu câteva zile, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a trecut la fapte şi a formulat două proiecte de hotărâre prin care solicită excluderea liberalilor Jean Paul Tucan şi Stere Lascu.

Primul dintre cei doi este propus excluderii ca urmare a absenţelor regulate de la şedinţele de Consiliu Local. „Are mai multe absenţe de la şedinţele de Consiliu Local decât prezenţe şi obstrucţionează în mod voit desfăşurarea activităţii în oraş. Demersul meu este legal. Din partea lui Tucan mă aştept la orice fel de riposte dar de mâine, (n.r. azi) dacă vine la şedinţe, vine în calitate de spectator", a declarat Matei. Acesta a mai adăugat că după ce Tucan va părăsi Consiliul Local îi va fi prieten şi îl va ajuta în afaceri ca şi până acum.

Cât despre celălalt consilier, Stere Lascu, acesta şi-a dat, în urmă cu câteva zile, demisia din funcţia de consilier, dar şi din PNL. „Am stat de vorbă cu el, decizia este irevocabilă", a completat primarul.

colaj_1.jpgMatei aşteaptă propunerile pentru înlocuirea consilierilor

Locurile celor doi aleşi locali vor rămâne vacante până când vor veni propunerile din partea PNL-ului, acestea urmând a fi mai înainte analizate de o comisie special organizată în acest sens. „Sunt convins că PNL are şi o listă de supleanţi cu oameni competenţi care pot ocupa aceste două locuri", a evidenţiat Matei. Cei doi liberali vor fi înlocuiţi şi din comisiile de specialitate din care făceau parte, comisia de urbanism - Tucan şi comisia socială - Lascu.

În situaţia liberalului Tucan mai sunt şi alţi doi consilieri democrat-liberali care absentează în mod regulat, Stere Sponte şi Tudorel Calapod, dar şi un liberal, Ştefan Gălbău.

Pe lângă cele două proiecte controversate, pe lista şedinţei se mai află un proiect privind realegerea preşedintelui de şedinţă, altul referitor la aprobarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al oraşului Năvodari, dar şi unul care face referire la suportarea de către Consiliul Local Năvodari a cheltuielilor aferente transportului copiilor cu handicap pe ruta Năvodari-Constanţa şi retur. În plus, aleşii locali se vor pune de acord şi cu înlesnirea la plata impozitelor şi taxelor locale, prelungirea mai multor contracte de închiriere şi vânzarea unor terenuri din oraş.
Şedinţa va avea loc astăzi, începând cu ora 17.00.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • DAN DUMIT... 08 Apr, 2010 13:20 TUCAN afara ,LASCU afara ,fireati ai dracului ca din acest moment sunt mai liber si pot sa ma desfasor politic...auleou am gresit stapane ,iarta-ma ca nu stiu ce fac ,nu mai da,nu mai da.
  • AMR 11 ORE 08 Apr, 2010 06:33 Au Mai Ramas 11 ORE si scapam de Acest Tucan care a invrajbit orasul Navodari, acest slujitor al Raului