Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:40 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD a făcut rectificarea în Monitorul Oficial. SC Criden Holding SRL, printre sponsorii partidului

ro

08 May, 2017 00:00 1009 Marime text
PSD Constanţa a avut o contribuţie de peste jumătate de milion de lei la partid în 2016, din totalul celor aproape 15 milioane de lei, potrivit raportării făcute de formaţiunea politică şi publicate în Monitorul Oficial. 

PSD a obţinut şi donaţii din partea unor firme, acestea ajungând la un total de 225.900 de lei. Printre cele nouă firme, în lista PSD apărea şi SC Crucean Holding SRL, cu sediul în Constanţa, cu o donaţie de 20.000 de lei pentru formaţiunea politică. Această firmă s-a dovedit că nu există, după ce în hârtiile PSD Bucureşti, în drumul către Monitorul Oficial, se strecuraseră o serie de erori.
 
În fapt, este vorba despre SC Criden Holding SRL, după cum ne-a precizat şi Elena Vlad, mandatarul financiar al PSD Constanţa. Aceasta a declarat, zilele trecute, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa: „De la filială, datele au plecat corect, eroarea s-a produs la nivelul organizaţiei centrale, însă va fi remediată“. În Monitorul Oficial nr. 327/5.05.2017, PSD a operat rectificarea, aşa cum anunţase mandatarul financiar.

Raportarea este prevăzută în articolul 5, alineatul 4 al Legii finanţării partidelor politice: „Partidele politice au obligaţia de a publica în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 aprilie a anului următor, cuantumul total al veniturilor din cotizaţii obţinute în anul fiscal precedent, precum şi lista membrilor de partid care au plătit în anul fiscal precedent cotizaţii a căror valoare însumată depăşeşte zece salarii minime brute pe ţară“.
 
SC Criden Holding SRL este o societate înfiinţată în anul 2006, cu sediul în Constanţa, bulevardul Mamaia, având obiectul de activitate „dezvoltare (promovare) imobiliară“. Asociaţii firmei sunt Dennis Georgian Şerban, fost internaţional, şi socrul acestuia, Petrică Buduru, actualul preşedinte al Consiliului de Administraţie al Astra Giurgiu. Fiecare deţine 50% dintre acţiuni.
 
Citeşte şi: 
 
Misterul a fost elucidat! SRL-ul care a făcut donaţii către PSD Constanţa a fost înfiinţat de Cristi Borcea şi Dennis Şerban. Cine sunt actualii asociaţi?
 
PSD Constanţa, contribuţie de peste jumătate de milion de lei la partid în 2016 Un SRL care nu poate fi identificat a donat 20.000 de lei!

Ti-a placut articolul?

Comentarii