Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:30 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primavara generalilor

ro

12 Mar, 2005 00:00 1152 Marime text

Numai colonei la comanda

In cateva saptamani, pe teritoriul Dobrogei nu vom mai avea generali sau grade asimilate profesional cu acestea * Chestorul de politie Traian Jipa, fost inspector sef al IPJ Constanta, a fost scos la pensie prin ordin al lui Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor, incepand cu 1 martie anul curent * In perioada imediat urmatoare, vor mai iesi la pensie pentru limita de varsta conform Statutului cadrelor militare generalii Constantin Zeca, comandant al Comandamentului 9 Operational Dobrogea si Gheorghe Turtoi, comandant al Comandamentului Teritorial de Jandarmi * Toti au fost militari de cariera si s-au bucurat de-a lungul anilor de respectul subordonatilor, dar si al celor cu care au colaborat * De asemenea, pe parcursul carierei toti au parcurs absolut toate etapele ierarhice, pornind de la gradul de soldat, dar si prin toate functiile existente in munca lor

In Dobrogea, existau pana acum cateva zile, trei generali sau cu grade asimilate profesional acestuia. In cateva saptamani nu va mai ramane nici unul, toti trei, sub o forma sau alta, fiind trecuti in rezerva. Este binecunoscut de-acum cazul chestorului Traian Jipa, care dupa scandalul conductelor a fost pensionat incepand cu 1 martie, potrivit lui Vasile Blaga, ministrul Administratiei si Internelor "pentru ca va obosi". Acesta a fost mai mult demis decat pensionat, dupa patru ani de conducere a Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta, inlocuindu-l la comanda pe regretatul chestor Ion Carlig, scos de la comanda IPJ Constanta, ca o ironie a sortii, tot din cauza scandalului furtului de combustibil din conductele petroliere. In cateva saptamani vor mai iesi la pensie, pentru limita de varsta, conform Statutului cadrelor militare, generalii de brigada Constantin Zeca, comandant al Comandamentului 9 Operational Dobrogea si Gheorghe Turtoi, comandant al Comandamentului Teritorial de Jandarmi. Toti au fost militari de cariera si s-au bucurat de-a lungul anilor de respectul subordonatilor, dar si al celor cu care au colaborat. De asemenea, toti, pe parcursul carierei au parcurs toate etapele ierarhice, pornind de la gradul de soldat, pana la cel mai inalt din militarie, dar si prin toate functiile existente in munca lor. Generalul de brigada Constantin Zeca a fost seful de stat major al Brigazii 9 Mecanizate "Marasesti", din anul 1985. Din anul 1992, a fost numit comandant, cu gradul de colonel, iar in anul 1993, a fost avansat la gradul de general. Din 1 septembrie 2001 pana in prezent este comandantul Comandamentului 9 Operational "Dobrogea", aceasta fiind prima structura militara romaneasca de tip NATO, care avea in componenta, la data constituirii, toate categoriile de forte, respectiv terestre, aeriene si navale. Generalul de brigada Gheorghe Turtoi a intrat in Ministerul de Interne in anul 1971, cu gradul de sublocotenent, iar din anul 1996 a fost comandantul Comandamentului Teritorial de jandarmi Constanta. A fost avansat la gradul de general la 11 decembrie 2002. Odata cu trecerea acestora in rezerva, comanda structurilor in cauza va fi luata numai de colonei sau asimilatii acestora cu grade profesionale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii