Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:44 20 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Brailoiu il cheama in instanta pe Spataru

ro

25 Mar, 2009 03:03 1973 Marime text
Subiectul titluri de proprietate în Grindul Chituc continuă să fie unul sensibil atât pentru autorităţi, cât şi pentru potenţialii proprietari de terenuri în zona respectivă.

Potrivit prefectului judeţului Constanţa, Tit Liviu Brăiloiu, nici până în prezent nu a primit o definitivare clară din partea OCPI a ceea ce înseamnă Grindul Chituc, deşi a trimis trei adrese şi reveniri la acestea. Mai mult, reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că a făcut nenumărate adrese către OCPI, prin care informa că în zona Corbu - Săcele -Vadu „există nişte neconcordanţe printre acte, nişte încălcări ale legii" şi a cerut celor de aici să sisteze, deocamdată, emiterea de titluri sau vânzări-cumpărări ori tranzacţii în acea arie. „Nu au binevoit să ia în considerare aceste solicitări şi voi fi nevoit să mă adresez organelor de cercetare. Mă voi îndrepta împotriva celor de la cadastru", a declarat Tit Liviu Brăiloiu. În opinia sa, responsabil de această situaţie şi cel ce va trebui să dea explicaţii despre activitatea care s-a desfăşurat va fi ex-directorul OCPI, Ionel Spătaru. „Angajaţii de acolo spun că nu au primit nicio adresă şi că au fost reţinute de către conducere. Dacă acea conducere a considerat să nu dea curs adreselor noastre, probabil va trebui să dea explicaţii", a adăugat prefectul.

Surprize la audienţe

De asemenea, reprezentantul Guvernului în teritoriu a semnalat că, în cadrul programului de audienţe susţinut vinerea trecută, o persoană a reclamat că are dreptul la 8,5 hectare de teren în zona Corbu - Săcele şi nu a fost pusă în posesie pentru că i s-au cerut cinci hectare de către membrii Comisiei de Fond Funciar.
„Am îndrumat-o să meargă la Parchet şi să facă o sesizare, întrucât are anexa aprobată şi nu a fost pusă în posesie", a spus prefectul Brăiloiu. El a subliniat că, la audienţele săptămânale pe care le ţine, din 15 persoane, cel puţin şapte „vin cu aceeaşi problemă. Au  drepturi, trebuie să-şi ia pământurile, dar se fac asupra lor, spun oamenii, tot felul de presiuni... să vândă terenul unor persoane sau, dacă nu fac promisiuni de acest gen, nu li se fac acte". Tit Liviu Brăiloiu susţine că este decis ca aceste situaţii să fie stopate şi să se facă lumină în această zonă de maxim interes. El a remarcat că există un interes sporit pentru pământurile din Grindul Chituc, iar aspectul trebuie lămurit din punct de vedere legal. Totodată, prefectul a menţionat că raportul găsit în biroul fostului subprefect Cosmin Andrei (n.r. document referitor la emiterea unor titluri de proprietate în zona Grindului Chituc), precum şi alte elemente noi descoperite de Corpul de Control al Prefecturii vor fi prezentate, în scurt timp, Parchetului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • xxl 26 Mar, 2009 17:34 trimiteti-l la instanta, sa-si arate veleitatile de avocat, ca asta e meseria lui, nu sforariile cu care bulversat cadastrul si publicitatea imobiliara, pe banii si nevii cetatenilor !
  • Un observator 25 Mar, 2009 11:01 BRAVO domnule prefect!Faceti dreptate,adevarul sa triumfe si toti penali sa-si capete pedeapsa binemeritata.Dispuneti controale la toate deconcentratele cand talharii si incompetentii de P.N.L.-isti vor fi schimbati.Se vor descoperi numai jafuri,ilegalitati si escrocherii.Dar faceti-o mai repede ca P.N.L.-istii actioneaza in continuare si ,,parjolesc' totul.Toti au fost niste nulitati care s-au pricopsit rapid ca la hotii sunt asi.
  • E.M. 25 Mar, 2009 06:26 ionel spataru=zero, doar atata e Bafta, d-le Prefect.