Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liberalii spun că uninominalul într-un singur tur va repara nedreptăţile

ro

10 May, 2012 00:00 1191 Marime text
La doar o zi de la preluarea oficială a puterii guvernamentale, reprezentanţii USL din Senat au trecut, cu o majoritate confortabilă, modificarea legii electorale, în sensul introducerii uninominalului într-un singur tur pentru alegerile parlamentare.

„Avem convingerea că sistemul propus de către USL va acorda puterea şi responsabilitatea alegătorilor, va oferi legitimitate scenei politice româneşti şi va genera oaşezare pe baze solide principial doctrinare a scenei politice. Totodată, sistemul de vot uninominal ţine seama de criticile făcute după alegerile parlamentare din anul 2008, în legătură cu modul în care au fost aleşi deputaţii şi senatorii", se arată într-un comunicat al PNL Constanţa.

În accepţiunea filialei Constanţa a Partidului Naţional Liberal, această propunere legislativă va repara nedreptăţile generate de sistemul din 2008, mai ales pentru căpresupune o limpezire a scenei politice, precum şi o întărire a legăturii directe dintre cel care câştigă colegiul şi alegători.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii