Firma de paza Ovidius Protguard a intrat in insolventa
Firma de paza Ovidius Protguard a intrat in insolventa

Ocupanta primei poziţii în Top Afaceri România şi în topul Profit România
Întreprinderi Mari pe judeţ a intrat din 28 august în procedură generală de
insolvenţă, în vederea reorganizării.
Motivul: nu a reuşit să-şi achite ratele la maşinile luate în leasing.
Potrivit datelor înregistrate în cererea aflată pe rolul Tribunalului Constanţa, în data de 18.08.2009, SC Ovidius Protguard SRL a solicitat să fie supusă procedurii generale a insolvenţei, manifestându-şi intenţia de a-şi reorganiza activitatea. În aceste condiţii, după cum prevede legea, societatea a cerut instanţei să nu i se ridice dreptul de administrare.
Motivul intrării firmei în insolvenţă îl constituie datoriile de 3.714.700 lei pe care societatea le-a acumulat din cauza neplăţii la termen a ratelor la autoturismele achiziţionate în leasing. Societatea desemnată să se ocupe de raporturile juridice Ovidius Protguard SRL este Dăscălescu&Co SPRL, persoana care se ocupă de acest caz fiind Elena Dăscălescu.
Data limită pentru înregistrarea creanţelor este 26 octombrie. Până la această dată, toţi creditorii care înregistrează datorii la societatea în cauză se pot înscrie la masa credală. Potrivit celor declarate de administratorul judiciar desemnat, Elena Dăscălescu, în condiţiile în care firma a cerut reorganizarea, niciun angajat nu va avea de suferit, nimeni nu va fi concediat. „Până acum m-am ocupat de notificarea debitorilor, trebuie să aşteptăm până pe 26 octombrie, până se va decide care este lista finală a celor la care Ovidius Protguard are datorii", a evidenţiat Dăscălescu. Am încercat să-i contactăm şi pe cei din conducerea firmei, însă administratorul şi asociaţii nu au fost de găsit ieri după-amiază, aflându-se într-o „şedinţă", după cum ne-a declarat secretara firmei.
Următorul termen la care societatea
este chemată în instanţă, în calitate de debitoare, pentru insolvenţă, este 5
octombrie. De altfel, de la data intrării firmei în insolvenţă
şi publicarea anunţului în Buletinul Insolvenţei, pe rolul instanţei au fost
înregistrate două dosare, pe 26 iunie, unul la Tribunalul Constanţa şi unul la
Judecătoria Constanţa. Primul dintre acestea, dosarul
nr. 18316/212/2009, face referire la încuviinţarea executării silite şi în care
SC Impuls Leasing România era creditor, a fost încheiat în 3 iulie, instanţa
admiţând cererea de judecată.
Obiectul celui de-al doilea dosar, nr. 6321/118/2009, face referire la procedura insolvenţei, termenul de judecată dat de instanţă în acest caz fiind 19 octombrie. Creditorul în acest dosar este Ţiriac Leasing IFN SA.
{mos_ri:Protguard}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp