Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:42 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Judetean scoate active la mezat pentru a scapa de necazuri

ro

20 Jul, 2005 00:00 714 Marime text

Rectificarea bugetara naste dispute intre autoritatile locale si Institutia Prefectului

In versiunea Radu Mazare, situatia financiara a primariei este dezastroasa * Edilul sef spune ca nu mai sunt fonduri pentru plata dosarelor de ajutor social, pentru subventiile la energie termica pe perioada sezonului rece si nici pentru salariile si transportul insotitorilor persoanelor cu handicap * La randul sau, presedintele Consiliului Judetean intentioneaza sa puna in vanzare active din patrimoniul institutiei pentru a suplimenta veniturile * Cei doi acuza Guvernul, pe reprezentantul sau in teritoriu si pe deputatul Stelian Dutu de razbunare politica * Prefectul judetului considera initiativele si consideratiile rezultatul unor pareri personale si negandite

Primarul Radu Mazare si presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, au atacat ieri in termeni duri afirmatiile facute de reprezentantii ADA care au precizat intr-o conferinta de presa ca vor solicita Guvernului Romaniei prin reprezentantul sau in teritoriu ca toate fondurile guvernamentale destinate sinistratilor din judetul Constanta sa fie redirectionate catre judetele mai grav afectate. Reprezentantii ADA, in speta deputatul Stelian Dutu, a recunoscut ca sunt si lucrari de infrastructura pe care le vor face cu sprijinul guvernului.Dupa ce i-au trantit usa in nas sefului Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele, si i-au aratat "respectul" cuvenit presedintelui Romaniei, Traian Basescu, cei doi reprezentanti ai administratiei locale se iau din nou la tranta cu prefectul judetului si cu parlamentarii Aliantei, pe care i-au acuzat de cinism si interes politic in detrimentul obstii carora le datoreaza actualele functii.Presedintele Constantinescu ramane astfel consecvent teoriei ca el e seful judetului si nimeni altcineva nu-si poate spune punctul de vedere in timp ce Radu Mazare intr-un joc de cuvinte merge atat de departe incat pentru binele locuitorilor municipiului este pregatit sa se retraga din functia aleasa de primar.Motivul discordiei este rectificarea bugetara la nivel national. Desi autoritatile locale cat si reprezentantul Guvernului in teritoriu au facut solicitari si au sperat ca va obtine fonduri pentru rezolvarea crizelor din domeniul protectiei sociale, problema grava a inundatiilor care au cuprins tara a facut ca judetului sa nu-i fie repartizate momentan sumele de bani necesare depasirii crizei, asa cum sustine prefectul Danut Culetu. "Am considerat ca in tara sunt probleme mai grave decat in judetul Constanta si am decis ca ajutoarele sa fie redirectionate. In aceea ce priveste infrastructura distrusa, lucrurile stau altfel. In momentul in care Guvernul va primi fondurile din partea Uniunii Europene ca sprijin pentru sinistrati, vom face demersurile necesare pentru alocarea de fonduri in vederea refacerii infrastructurii afectate. Vreau sa atrag atentia ca nu este pentru prima data cand presedintele CJC interpreteaza situatia dupa bunul plac si pe aceasta cale l-as intreba pe Nicusor Constantinescu ce a facut domnia sa concret pentru sinistratii din judet", a comentat Danut Culetu. El a mai spus ca in conditiile necesitatii redirectionarii de fonduri catre localitatile rase de inundatii, potentialul economic al judetului poate fi considerat suficient pentru refacerea din fonduri proprii a locuintelor afectate. "Avand in vedere fondurile existente la nivelul judetului si intelegand faptul ca alte judete au suferit pierderi umane si materiale insemnate, am facut un apel la solidaritatea locuitorilor si agentilor economici pentru a contribui la refacerea locuintelor prabusite sau grav afectate", a opinat prefectul judetului.Vizavi de rectificarea bugetara, prefectul are o alta opinie. El sustine ca mai mult de jumatate din judete nu au primit fonduri la rectificarea bugetara, tocmai datorita nevoii de sprijinire a comunitatilor aflate intr-o reala nevoie.In aceste conditii, nemultumirile celor doi reprezentanti ai administratiei locale nu stau in picioare, la mijloc nefiind nici o razbunare politica si nici rea vointa.CJC pune pe taraba cabinetele medicale si alte spatii din patrimoniuPresedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, a convocat pentru astazi o sedinta extraordinara de Consiliu prin care sa rezolve problemele financiare ale judetului.Nici mai mult nici mai putin, Constantinescu va propune consilierilor sa aprobe vanzarea celor peste 100 de cabinete medicale din judet precum si a altor spatii si sedii aflate in patrimoniul institutiei. Seful CJC considera ca asa-zisa privatizare a cabinetelor ar aduce judetului cel putin 50 miliarde de lei, bani care vor putea fi folositi pentru rezolvarea problemelor stringente cum sunt cele de la nivelul Directiei de Protectie a Copilului.Cel mai probabil, consilierii judeteni ai Aliantei Dreptate si Adevar nu-si vor da girul pentru aprobarea hotararii. Chiar daca proiectul va trece prin votul politic al PSD si PRM, prefectul judetului, Danut Culetu, a declarat ca va ataca in contencios administrativ hotararea.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii