Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:06 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coeziunea socială în zona Mării Negre, subiectul unui atelier desfăşurat la Palatul Parlamentului

ro

21 Feb, 2018 00:00 1556 Marime text
La Palatul Parlamentului a avut loc, ieri, un atelier de lucru cu tema „Stadiul actual şi perspectivele în domeniul politicilor adresate promovării coeziunii sociale în zona Mării Negre“. Deputatul PSD Constanţa George Gabriel Vişan a luat cuvântul în cadrul secţiunii plenare cu tema „25 de ani de la înfiinţarea Adunării Parlamentare a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră. Intensificarea cooperării culturale şi a multiculturalismului în zona Mării Negre“.
 
Deputatul constănţean a scos în evidenţă faptul că regiunea Mării Negre este cunoscută pentru diversitatea etnică, culturală şi religioasă şi tocmai din acest motiv sunt foarte necesare instituirea şi susţinerea unui climat prielnic coeziunii sociale, bazat pe dialog, egalitate, respect reciproc şi flexibilitate. „Nu există, la nivelul Uniunii, un exemplu mai bun de convieţuire în deplină înţelegere decât Dobrogea. Pe fondul numeroaselor conflicte internaţionale şi religioase din Europa şi din alte părţi ale lumii, Dobrogea rămâne în continuare un exemplu de convieţuire între cele aproximativ 18 etnii prezente în regiune. Astfel, este bine-cunoscut faptul că în lunga sa istorie nu au existat conflicte aici şi se poate afirma cu tărie că acest ţinut este raiul multiculturalismului“, susţine deputatul PSD.
 
Anul acesta, Adunarea Parlamentară a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră împlineşte 25 de ani de la înfiinţare. De-a lungul acestor ani de existenţă, Adunarea a unificat eforturile parlamentelor naţionale de a căuta împreună mijloace de dezvoltare economică şi de a intensifica cooperarea socială, politică şi culturală între ţările membre.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii