Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:53 17 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul dintre Navtron SRL și Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA revine pe rolul Curții de Apel Constanța

ro

17 Jul, 2026 16:49 154 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: Pexels

Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost reînregistrat dosarul nr. 299/36/2025*, în care Navtron SRL și Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA (CNACN SA) se află în litigiu. Cauza a fost înregistrată la data de 16 iulie 2026, are ca obiect „aplicare sancțiune pentru neexecutare hotărâre judecătorească”, iar primul termen de judecată a fost stabilit pentru 13 august 2026.
 
Dosarul reprezintă continuarea cauzei înregistrate inițial sub nr. 299/36/2025, în care Navtron SRL a solicitat instanței aplicarea unei sancțiuni pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești, în temeiul art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În primă fază, Curtea de Apel Constanța a respins cererea ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 172/18 iulie 2025, după ce anterior amânase pronunțarea și acordase termene pentru comunicarea actelor de procedură.

Portalul Instanțelor de Judecată
 
Conform rejust.ro, litigiul își are originea într-un contract de achiziție publică privind lucrări de infrastructură, iar instanța de apel a analizat modalitatea de ajustare a valorii contractului în raport cu prevederile OUG nr. 47/2022 privind actualizarea prețurilor în contractele de lucrări.
 
În primă instanță, Tribunalul a admis acțiunea constructorului și a obligat autoritatea contractantă să achite 1.364.411,46 lei (TVA inclus), reprezentând diferența rămasă de plată din ajustarea prețului unei situații de lucrări, să încheie un act adițional de modificare a valorii contractului și să suporte peste 36.000 de lei cheltuieli de judecată.
 
Autoritatea contractantă a atacat hotărârea, susținând că pentru lucrările suplimentare executate trebuia utilizat un alt indice de referință la calculul ajustării prețului, respectiv indicele aferent lunii septembrie 2023, și nu cel din mai 2021, apreciind că respectivele lucrări nu aveau corespondent în oferta inițială și că se impunea aplicarea dispozițiilor art. 3 alin. (5) din OUG nr. 47/2022.
 
Instanța de apel nu a împărtășit însă această interpretare. Potrivit motivării publicate pe rejust.ro, judecătorii au reținut că lucrările suplimentare aveau, în realitate, corespondent în oferta inițială, diferențele vizând doar cantitățile rezultate în urma situației din teren și nu tipul lucrărilor executate. În consecință, Curtea a apreciat că indicele de referință utilizat la ajustarea prețului trebuia să fie cel aferent lunii mai 2021, conform regulii generale prevăzute de OUG nr. 47/2022 și preluate în actul adițional încheiat între părți.

 
Judecătorii au mai arătat că diferența solicitată de constructor provenea din corectarea unei erori de calcul privind aplicarea indicelui de cost în construcții și nu din modificarea obiectului contractului sau a cantităților de lucrări, motiv pentru care această eroare putea fi îndreptată fără anularea actului adițional deja semnat. De asemenea, Curtea a constatat că autoritatea contractantă nu a prezentat probe care să demonstreze că lucrările suplimentare nu aveau echivalent în oferta inițială, astfel încât a menținut soluția primei instanțe și a respins apelul ca nefondat. Totodată, apelanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către partea adversă.
 
În prezent, dosarul privind aplicarea unei sancțiuni pentru neexecutarea hotărârii judecătorești a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța sub numărul 299/36/2025*, urmând ca instanța să analizeze cauza la termenul din 13 august 2026.
 
Despre CN ACN SA
 
Commpania CN ACN SA a fost fondată în anul 1998, are sediul în Agigea, strada Ecluxei nr. 1, județul Constanța și se ocupă de „Activități de servicii anexe transportului de apă”.
 

Din conducerea CN ACN SA fac parte:
  • Florin Goidea - director general;
  • Alexandru Butiseacă - director economic, Direcția Economică;
  • Diana Elena Niculescu - director executiv, Direcția Juridic - Comercial;
  • Constantin Cătălin Niculiță - director executiv, Direcția Tehnică;
  • Daniel Georgescu - director executiv, Direcția Exploatare.
 
Conform termene.ro, în anul 2025, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 61.181.124 lei, cu un profit de 941.479 lei, la 398 de angajați, având datorii în valoare de 8.989.576 lei.
 
Despre Navtron SRL
 
Societatea Navtron SRL a fost fondată în anul 1998, are sediul în municipiul Constanța, strada Vasile Marcovici nr. 7 și se ocupă de „Activități de telecomunicații prin rețele fără cablu (exclusiv prin satelit)”.
 
Potrivit termene.ro, asociați sunt Kessler Eden și Vișan Adrian, cel dintâi fiind și administrator.
 
În anul 2025, compania Navtron SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 30.031.757 lei, cu un profit de 4.489.860 lei, la 20 de angajați, având datorii în valoare de 30.889.626 lei.
 
Conform licitatiapublica.ro, firma a câștigat 495 de contracte prin cumpărare directă, 306 dintre ele în județul Constanța, la instituții precum ARSVOM, CNAPMC, ABADL etc. și 50 de licitații publice, 27 dintre ele în județul Constanța (2 dintre ele la CNACN SA).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
 
Citește și:
Ofițerul ARSVOM implicat în salvarea echipajului navei SEAMA, în litigiu cu instituția. Două dosare au fost înregistrate la instanță

Ti-a placut articolul?

Comentarii