Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:34 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de percheziții în Constanța, București și Ilfov Facturi la curent, măsluite din laptop. Date din anchetă. Arest prelungit

ro

06 Aug, 2021 00:00 2977 Marime text
 
  • Cei în cauză acționau în municipiul București și în județele Constanța și Ilfov și dețineau programe informatice, cu ajutorul cărora ar modifica indexul contoarelor electrice montate la consumatori persoane fizice și juridice.
  • Aceștia s-ar deplasa la „beneficiar” și, cu ajutorul unui laptop, s-ar fi conectat printr-un cablu la portul optic al contorului electric, iar, apoi, prin intermediul programului informatic instalat pe laptop, ar modifica indexul afișat de contor.
  • Scopul acestei modificări ar fi introducerea unui index de consum mai mic față de cel real, astfel încât titularul locului de consum să plătească o factură diminuată pentru consumul de curent electric.
 
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța continuă cercetările specifice în dosarul celor 57 de percheziții domiciliare efectuate la începul lunii iulie 2021, în Constanța, București și Ilfov, la persoane bănuite de furt, fraudă informatică și acces ilegal la un sistem informatic.
 
Curtea de Apel Constanța a decis ieri ca patru bărbați (Laur P., Costel S., Ilie V. și Doru V.) cercetați în prezenta cauză, să rămână în arest preventiv.
 
Hotărârea Curții de Apel Constanța este definitivă!
 
Amintim că la începutul lunii iulie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța - Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au efectuat 57 de percheziții domiciliare, la persoane bănuite de furt, fraudă informatică și acces ilegal la un sistem informatic.
 
Din cercetări a reieșit că, în municipiul București și județele Constanța și Ilfov, ar exista persoane care ar deține programe informatice, cu ajutorul cărora ar modifica indexul contoarelor electrice montate la consumatori persoane fizice și juridice.
 
Aceștia s-ar deplasa la „beneficiar” și, cu ajutorul unui laptop, s-ar conecta printr-un cablu la portul optic al contorului electric, iar, apoi, prin intermediul programului informatic instalat pe laptop, ar modifica indexul afișat de contor.
 
Scopul acestei modificări ar fi introducerea unui index de consum mai mic față de cel real, astfel încât titularul locului de consum să plătească o factură diminuată pentru consumul de curent electric.
 
Pentru aceste operațiuni, persoanele bănuite ar fi încasat sume de bani, reprezentând 10% din diferența sumei de bani, care ar fi trebuit plătită companiei de furnizare a energiei electrice și cea plătită efectiv de beneficiar.
 
Beneficiarii acestui serviciu ar fi fost, de regulă, persoane juridice cu un consum de curent electric ridicat, respectiv unități de cazare, service-uri auto și restaurante.
 
Pentru a avea acuratețe în activitatea infracțională, înainte de a modifica indexul contorului electric, persoanele bănuite s-ar fi informat cu privire la istoricul index-ului și detalii despre locul de consum, respectiv dacă cititorii au făcut fotografii cu index-ul contorului, existând suspiciunea că aceste informații ar fi fost primite de la angajați ai companiei de furnizare a energiei electrice, care ar fi accesat, prin depășirea limitelor autorizării, baza de date a companiei și ar fi furnizat telefonic datele solicitate.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Percheziții în Constanța și în Corbu! Mascații au găsit bani, cannabis și etnobotanice. Ce au decis judecătorii
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii