Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:37 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zanfir Iorguş, fostul primar din Mangalia, prima reacţie oficială după condamnare

ro

15 Nov, 2018 00:00 469 Marime text
Zanfir Iorguş, fostul primar al municipiului Mangalia, a reacţionat oficial după ce Tribunalul Constanţa l-a condamnat în primă instanţă la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu. În concret, Zanfir Iorguş a contestat hotărârea Tribunalului Constanţa, la Curtea de Apel Constanţa.
 
Decizia Tribunalului Constanţa a fost contestată şi de fostul viceprimar al municipiului Mangalia, Liviu Paul Botaş, condamnat la trei ani de închisoare pentru abuz în serviciu.
 
Revenind la decizia Tribunalului Constanţa, cei doi inculpaţi (Zanfir Iorguş şi Liviu Paul Botaş) au fost obligaţi la muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăria / Consiliul Local şi SC GoldTerm SA Mangalia sau o altă unitate care urmează a fi stabilită de Serviciul de Probaţiune Constanţa.
 
De asemenea, instanţa a admis acţiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Municipiul Mangalia - prin Primar şi a obligat, în solidar, pe inculpaţii Iorguş Zanfir şi Botaş Paul Liviu la plata sumei de 490.011,12 lei despăgubiri civile cu majorări de întârziere calculate până la data achitării integrale a debitului principal conform dispoziţiilor art. 120 alin. 1 şi 7 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reţinut următoarea stare de fapt:
 
„În perioada decembrie 2006 - 4.10.2007, inculpatul Iorguş Zanfir, în calitate de primar al mun. Mangalia, în mai multe rânduri, nu a îndeplinit şi respectiv a îndeplinit în mod defectuos mai multe acte legate de atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia publică arătată, prin aceea că nu a organizat o procedură de achiziţie publică conform OUG nr. 34/2006, pentru executarea obiectivului de investiţii Obor de animale. Executarea lucrării nu avea aprobarea Consiliului Local, iar plăţile au fost făcute în mod nelegal, din fonduri publice, către SC Euro Coram SRL, pentru o lucrare în fapt neexecutată, prin care a prejudiciat bugetul local al mun. Mangalia cu suma de 490.011,12 lei“.
 
„Inculpatul Botaş Paul Liviu, în calitate de viceprimar al mun. Mangalia, a condus comisia de evaluare a ofertelor şi a atribuit contractul pentru realizarea obiectivului de investiţii Obor de animale, în cadrul unei proceduri flagrant contrare prevederilor OUG nr.34/2006, către SC Euro Coram SRL, deşi oferta acesteia era neconformă. Ulterior, în perioada 22.03.2007 - 19.04.2007, a efectuat mai multe plăţi nelegale din fonduri publice către societatea menţionată, pentru o lucrare în fapt neexecutată, participând astfel în mod direct şi nemijlocit la prejudicierea bugetului local al mun. Mangalia cu suma de 490.011,12 lei. În cauză s-a dispus luarea măsurii asigurătoare a sechestrului asupra mai multor terenuri intravilane din localitatea Neptun, categoria de folosinţă curţi, construcţii, aparţinând inculpatului Iorguş Zanfir, până la concurenţa sumei de 490.011,12 lei, în vederea recuperării prejudiciului.
 
Primăria mun. Mangalia a precizat că se constituie parte civilă împotriva inculpaţilor cu suma de 490.011,12 lei. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunerea de a menţine măsurile asigurătoare luate în cursul urmăririi penale.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“, conform actului de sesizare a instanţei.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii