Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un poliţist local a amendat un constănţean cu articolul de lege greşit. Ce a decis instanţa în acest caz

ro

15 Jul, 2019 00:00 2909 Marime text
Pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 8 iulie 2019, s-a aflat plângerea contravenţională formulată de reclamantul S.N.C. împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. xxxxxx/04.11.2018, emis de către intimatul Primarul Municipiului Constanţa.
 
În motivarea plângerii, reclamantul a arătat, în esenţă, că a fost nevoit să oprească autoturismul în locul indicat de agentul constatator, întrucât se aprinsese un martor luminos în bord, cu inscripţia „STOP” şi cu mesajul „overcooling”, iar maşina scotea zgomote ciudate. A mai învederat petentul că a oprit cât mai aproape de partea dreaptă a drumului, pentru a nu încurca circulaţia şi a aprins luminile de avarie, iar de la locul opririi sale până la trecerea de pietoni erau mai mult de 30 de metri, iar nu sub 25 de metri, cum a indicat poliţistul local.
 
Un alt motiv invocat de nulitate a procesului-verbal se referă la menţiunile din finalul actului, conform cărora reclamantul ar fi refuzat calitatea de martor, aspect nereal, întrucât el a colaborat cu poliţistul pentru stabilirea situaţiei de fapt corecte. În subsidiar, reclamantul a cerut ca, în situaţia menţinerii sancţiunii, să-i fie acordată posibilitatea de a plăti jumătate din amenda aplicată.
 
Intimatul a formulat întâmpinare potrivit dispoziţiilor art. 205 din Codul de procedură civilă, invocând excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a Primăriei Municipiului Constanţa şi solicitând, pe fond, respingerea plângerii, apreciind că procesul-verbal a fost întocmit în mod legal, iar fapta contravenţională a fost reţinută în sarcina reclamantului în mod temeinic, pe baza constatărilor personale ale agentului de poliţie rutieră, ocazie cu care au fost efectuate şi fotografii ce dovedesc comiterea faptei contravenţionale.
 
Prin procesul-verbal contestat în cauză, întocmit de agentul constatator din cadrul Poliţiei Locale Constanţa, aflată în subordinea intimatului Primarului Municipiului Constanţa, reclamantul a fost sancţionat contravenţional cu 2 puncte-amendă (290 lei) şi cu 2 puncte de penalizare, în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, în referire la art. 108 alin. 1 lit. a) pct. 8 din acelaşi act normativ, pentru încălcarea prevederilor art. 63 alin. 5 din Regulament, reţinându-se în sarcina sa că, la data de 04.11.2018, ora 15:00, a oprit voluntar autovehiculul marca „Renault” cu numărul de înmatriculare XXXXXXX, pe o stradă din Constanţa, la mai puţin de 25 de metri de marcajul pietonal, pe banda I de circulaţie, în dreptul altor autovehicule staţionate regulamentar, îngreunând fluenţa traficului rutier în zonă.
 
Astfel, textul legal indicat de agentul constatator, respectiv 63 alin. 5 din Regulament, nu există, Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 adoptat prin HG nr. 1391/2006 având un alineat unic („Pentru semnalizarea si dirijarea circulaţiei pe sectoarele de drumuri unde se execută lucrări pe partea carosabilă, cu excepţia autostrăzilor, se pot instala temporar semafoare mobile, cu obligaţia presemnalizării acestora”).
 
Nu se poate considera că ne aflăm în prezenţa unei simple erori materiale, prin aplicarea dispoziţiilor art. 63 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, întrucât acest text nu are legătură cu situaţia faptică reţinută prin procesul-verbal atacat - „Vehiculul oprit sau staţionat pe partea carosabilă trebuie aşezat lângă şi în paralel cu marginea acesteia, pe un singur rând, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fără ataş, mopedele şi bicicletele pot fi oprite sau staţionate şi câte două, una lângă alta”.
 
Fapta constatată de către poliţistul local ar fi putut fi încadrată în prevederile art. 142 lit. e) din Regulament, care interzic în mod expres oprirea voluntara a vehiculelor „pe trecerile pentru pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea”, însă agentul constatator nu a indicat aceste dispoziţii ori altele aplicabile speţei, iar acest viciu nu poate fi acoperit ulterior de către organul emitent sau de către instanţa de judecată, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. 1 din OG 2/2001, se apreciază că devine incident cazul de nulitate relativă prevăzut la acest articol de lege, referitor la menţionarea obligatorie, în procesul-verbal, a actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia. Desigur că este avută în vedere încadrarea juridică a faptei (cu articol, alin. etc.), iar nu doar indicarea generică a actului normativ (lege, ordonanţă etc.).
 
Astfel, instanţa a admis plângerea, cu consecinţa anulării procesului-verbal contestat, constatând nelegalitatea acestuia, fără a se mai impune analiza temeiniciei actului contestat.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Adrian Ionescu 18 Jul, 2019 12:28 Sunt de parere ca multi asa-zisi agenti au intrat in echipa politiei locale primiti fiind cu un discernamant diminuat.Majoritatea politistilor sunt oameni cu bun simt, echilibrati si profesionisti. Insa uscaturile provoaca politiei locale grave prejudicii de imagine.