Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:40 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța, o nouă amânare de pronunțare în dosarul fostului șef al RAJDP Constanța

ro

17 Sep, 2023 15:23 887 Marime text
 
 
  • Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Tribunalul Constanța a amânat pronunțarea în dosarul în care procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța au dispus trimiterea în judecată a lui Adrian George Gâmbuțeanu, fostul director general al Regiei Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (R.A.J.D.P.) Constanța.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, pronunțarea a fost amânată pentru data de 13 octombrie 2023.
 
Oricare va fi decizia tribunalului, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
Adrian George Gâmbuțeanu este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, dar și de luare de mită în formă continuată.
 

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut printre altele că „inculpatul Gâmbuțeanu Adrian George, în calitatea menționată mai sus, „ar fi pretins de la 11 prestatori de servicii care colaborau cu Regia, direct sau prin intermediari, să facă donații/sponsorizări către filiala județeană a partidului din care făcea parte sau plăți către două societăți comerciale„.

 

„Reprezentanții celor două societăți făceau parte din cercul relațional al conducerii partidului din care făcea parte și inculpatul, fiind furnizori de materiale publicitare pentru campaniile electorale. În situația în care cei 11 oamenii de afaceri ar fi refuzat plata acelor sume de bani, inculpatul ar fi dispus să nu le mai fie achitate facturile ce aveau ca obiect serviciile prestate în beneficiul Regiei. Suma totală pretinsă de inculpat și plătită de furnizori în modalitățile mai sus ar fi în cuantum de 386.000 lei (128.000 lei donații/sponsorizări către partid, 102.000 lei plăți către una dintre societăți și 156.000 lei plăți către cealaltă). Faptele descrise ar fi fost săvârșite în perioada iunie 2011 - iunie 2013“, potrivit DNA.

 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
 
Accident cu mai multe victime pe bulevardul I. C. Brătianu, din Constanța! Șoferul arestat cere să fie eliberat
 
Daniel Linteş, fostul director al SOCEP, acuzat de șantaj! Apelul dosarului amânat pentru ​noiembrie 2023. Prima instanță a încetat procesul penal
 
Termen nou în insolvența City Protect SRL, una dintre cele mai cunoscute firme de pază din Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii