Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:31 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep, termen la Tribunalul Constanța! Campioana și-a anulat executarea silită, în primă instanță

ro

09 Jul, 2021 00:00 9129 Marime text
 
  • Judecătoria Constanța a anulat executarea silită a Simonei Halep şi toate actele de executare silită subsecvente, inclusiv Titlul executoriu nr. 133010041149073/ 29.01.2020 şi somaţia în referire la suma de 178.364 lei.
 
  • Dosarul se află acum pe rolul Tribunalului Constanța
 
Ieri, 09 iulie 2021, la Tribunalul Constanța, a avut loc primul termen în dosarul în care Administrația Finanțelor Publice a contestat prima victorie obținută în instanță de campioana Simona Halep, care și-a anulat executarea silită.
 
Până la închiderea ediției, magistrații nu luaseră nicio decizie în această cauză.
 
Amintim că pe data de 28 octombrie 2020, Judecătoria Constanța a admis contestaţia la executare, astfel cum a fost modificată, formulată de Simona Halep în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța.
 
Pe cale de consecință, Judecătoria Constanța anulat executarea silită însăşi şi toate actele de executare silită subsecvente, inclusiv Titlul executoriu nr. 133010041149073/ 29.01.2020 şi somaţia în referire la suma de 178.364 lei.
 
„Dispune întoarcerea executării silite pentru suma totală de 178.364 lei, sens în care obligă intimata (nr. Finanțele Publice) la restituirea către contestatoare (nr Simona Halep) a sumei totale de 178.364 lei executate în mod nelegal, precum și la plata dobânzii aferente sumei totale de 178.364 lei, calculate conform art. 174 alin. (5) C. proc. fiscală de la data achitării fiecărei sume componente a sumei de restituit – 58.491 lei reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate și 119.873 lei reprezentând impozit pe venit aferent declarației unice – și până la data restituirii integrale“, se mai arată în hotărârea Judecătoriei Constanța.     
 
Nemulțumiți, oficialii Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța au atacat decizia la Tribunalul Constanța.
 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și
 
Simona Halep, executată silit de ANAF! Azi a câștigat procesul. Câți bani trebuie să primească înapoi
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii