Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se cer daune de 30 de milioane de euro Institutul „Mina Minovici”, supliment de expertiză în cazul anestezistului din Constanța acuzat de moartea unei paciente

ro

13 Jun, 2022 00:00 3795 Marime text
 
  • Judecătorii au dorit să afle dacă în prezenta cauză există un raport de cauzalitate direct și exclusiv între activitatea/acţiunea profesională a medicului anestezist si decesul victimei.
  • Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.  
 
Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” a finalizat suplimentul de expertiză medico-legală în cazul unui medic anestezist al unei clinici private din Constanța, acuzat de moartea unei paciente.
 
Noul termen în cauză a fost stabilit pentru jumătatea lunii viitoare, pentru ca părţile să ia cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.
 
Amintim că aproape de jumătatea lunii septembrie 2021, Judecătoria Constanța au încuviințat efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală efectuat de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.
 
Pe scurt, instanța a admis cererea de efectuare a unui supliment de expertiză formulată de medicul anestezis (inculpat), în referire la Raportul de noua expertiză medico-legală efectuat de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, cu următoarele obiective:
 
1. Dacă anestezia epidurală constituie practica curentă în chirurgia ginecologică sau reprezintă o excepţie.
 
2. Dacă doza de propofol administrată este în conformitate cu prevederile farmacopeei.
 
3. Care este doza maximă administrabilă o singura dată de ropivacaină în anestezia epidurală.
 
4. Dacă ropivacaina poate fi administrată în doză unică pentru anestezia actului chirurgical și apoi continuu pentru analgezie în postoperator.
 
5. Care sunt manifestările supradozajului de ropivacaină, succesiunea și momentul instalării lor și dacă în cazul de față acestea se regăsesc.
 
6. Dacă în cazul de față fibrilația ventriculară s-a instalat ca prima manifestare a decompensării cardio-respiratorii.
 
7. Dacă în cadrul incidentelor asociate intrinsec anesteziei epidurale, independent de substanţa anestezică, se citează similitudini cu cazul de față.
 
8. Dacă incidentele asociate anesteziei epidurale cu ropivacaină pot fi prevenite în mod absolut, prin ce măsuri și în ce circumstanţe pot apărea cu o frecvență mai mare și dacă în cazul de față acestea se regăsesc și dacă au fost cunoscute anterior intervenţiei.
 
9. Dacă actul anestezic practicat în condiţiile unei săli de operaţii garantează absența incidentelor și eficiența resuscitării.
 
10. Dacă aplicarea masajului cardiac extern în fibrilatie ventriculară, până la disponibilitatea defibrilatorului este interzis.
 
11. Dacă valorile glicemiei determinate preoperator aparţin unei prelevări în absența ingestiei alimentare.
 
12. În ce mod au influenţat glicemia de 272 mg/dl și respectiv tensiunea arteriala de 170 mm Hg, determinate preoperator, instalarea fibrilației ventriculare intraanestezice și resuscitarea.
 
 13. Dacă în prezenta cauză există un raport de cauzalitate direct și exclusiv între activitatea/acţiunea profesională a medicului anestezist si decesul victimei.
 
14. Daca urgența intervenţiei chirurgicale a fost o cauză sau condiţie favorizantă a decesului victimei.
 
15. Care sunt elementele concrete prin care inculpata și-ar fi încălcat deontologia profesională și dacă intervențiile sale se circumscriu unei activităţi corecte și diligente în conformitate cu dispoziţiile ți protocoalele medicale în vigoare.
 
Totodată, instanța a dispus emiterea unei adrese către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” în vederea efectuării suplimentului de expertiză cu privire la obiectivele menționate și în vederea precizării onorariului/taxei pentru suplimentul de expertiză.
 
Conform actului de sesizare a instanţei, organele de poliţie au fost sesizate de lucrătorii Serviciului de Anatomie Patologică - Morgă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, despre faptul că, în februarie 2012, în Secţia Chirurgie a decedat o femeie, internată la finele lui ianuarie 2012 la Unitatea de Primiri Urgenţe, Camera de Resuscitare, cu diagnosticul „comă profundă (…)“, fiind adusă de la clinica (…), unde suferise o intervenţie chirurgicală“.
 
Mai departe, în rechizitoriul întocmit, procurorii arată că în sarcina medicului anestezist s-a reţinut că, la finele lunii ianuarie 2012, „în calitate de medic anestezist, a făcut parte din echipa de intervenţie operatorie chirurgicală alături de medicul operator principal dr. (…) şi de medicul operator secundar dr. (…) şi medic ATI anestezist, fiind angajaţi în cadrul clinicii de chirurgie (privată) (…), cu sediul în Constanţa“.
 
„Împreună au efectuat intervenţia chirurgicală constând în histerectomie (…) asupra persoanei vătămate G.A., pe care în mod greşit au apreciat-o ca fiind urgenţă, în contextul în care pacienta nu fusese echilibrată preoperator, din punct de vedere tensional şi glicemic, situaţie peste care s-a suprapus procedura neadecvată de anestezie peridurală cu substanţă Ropivacaină, în ceea ce priveşte doza mare utilizată, cât şi modalitatea de administrare (…), factori care au condus la o disfuncţie majoră cardio-vasculară a pacientei, în timpul intervenţiei chirurgicale“, conform rechizitoriului.
 
„În continuare“, potrivit actului de sesizare a instanţei, medicul anestezist este acuzat că „nu i-a acordat o resuscitare eficientă şi promptă pacientei, situaţie care a condus la instalarea encefalopatiei anoxice ireversibile, împrejurări în care victima a fost transferată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde, aproape de jumătatea lunii aprilie 2012, aceasta a suferit un stop cardiac şi a decedat, existând legătură directă de cauzalitate între conduita medicală a inculpatei şi moartea violentă a victimei“.
 
De precizat că faţă de ceilalţi medici cercetaţi în dosar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea de ucidere din culpă, pentru că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de legea penală.
 
Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Zona Trocadero și a Spitalului Județean Constanța, survolată de un elicopter militar specializat pentru servicii medicale (VIDEO)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii