Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:54 25 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se cer daune de 30 de milioane de euro Sistemul medical din Constanța, zguduit de un dosar penal. Pronunțarea, peste câteva zile

ro

10 Sep, 2021 00:00 18577 Marime text
 
  • Faţă de ceilalţi medici cercetaţi în dosar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea de ucidere din culpă, pentru că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de legea penală.
 

Judecătorii din Constanța se pregătesc să anunțe prima soluție într-un dosar penal extrem de delicat! Familia unei femei din Constanţa care a decedat în urma unei intervenţii chirurgicale solicită 30 de milioane de euro atât medicului anestezist, cât şi clinicii private le unde a avut loc operaţia.
 
Mai mult decât atât, în urma cercetărilor specifice, procurorii din Constanța au decis că medicul anestezist s-ar face vinovat de decesul pacientei, motiv pentru care a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.
 
Pronunțarea va avea loc săptămâna viitoare.
 
Dosarul se află în judecată din anul 2018, iar până în prezent au fost acordate aproape 20 de termene. 
 
Oricare va fi decizia primei instanțe, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară.
 
Conform actului de sesizare a instanţei, organele de poliţie au fost sesizate de lucrătorii Serviciului de Anatomie Patologică - Morgă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, despre faptul că, la data de 12 februarie 2012, în Secţia Chirurgie a decedat numita G.A., internată în data de 31 ianuarie 2012 la Unitatea de Primiri Urgenţe, Camera de Resuscitare, cu diagnosticul „comă profundă (…)“, fiind adusă de la clinica (…), unde suferise o intervenţie chirurgicală“.
 
Mai departe, în rechizitoriul întocmit, procurorii arată că în sarcina medicului anestezist s-a reţinut că, la finele lunii ianuarie 2012, „în calitate de medic anestezist, a făcut parte din echipa de intervenţie operatorie chirurgicală alături de medicul operator principal dr. (…) şi de medicul operator secundar dr. (…) şi medic ATI anestezist, fiind angajaţi în cadrul clinicii de chirurgie (privată) (…), cu sediul în Constanţa“.
 

„Împreună au efectuat intervenţia chirurgicală constând în histerectomie (…) asupra persoanei vătămate G.A., pe care în mod greşit au apreciat-o ca fiind urgenţă, în contextul în care pacienta nu fusese echilibrată preoperator, din punct de vedere tensional şi glicemic, situaţie peste care s-a suprapus procedura neadecvată de anestezie peridurală cu substanţă Ropivacaină, în ceea ce priveşte doza mare utilizată, cât şi modalitatea de administrare (…), factori care au condus la o disfuncţie majoră cardio-vasculară a pacientei, în timpul intervenţiei chirurgicale“, conform rechizitoriului.
 
„În continuare“, potrivit actului de sesizare a instanţei, medicul anestezist este acuzat că „nu i-a acordat o resuscitare eficientă şi promptă pacientei G.A., situaţie care a condus la instalarea encefalopatiei anoxice ireversibile, împrejurări în care victima a fost transferată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde, aproape de jumătatea lunii aprilie 2012, aceasta a suferit un stop cardiac şi a decedat, existând legătură directă de cauzalitate între conduita medicală a inculpatei şi moartea violentă a victimei G.A“.
 
Faţă de ceilalţi medici cercetaţi în dosar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au dispus clasarea cauzei pentru infracţiunea de ucidere din culpă, pentru că fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de legea penală.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Medic de familie din Constanța, trimis în judecată pentru ucidere din culpă. Procesul amânat (video)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii