Scandal în Săptămâna Mare, la casa părintească din județul Constanța Un bărbat, lovit în cap cu ranga de propriul frate! Inculpatul, obligat de judecători să-i plătească 20.000 de lei
Scandal în Săptămâna Mare, la casa părintească din județul Constanța: Un bărbat, lovit în cap cu ranga
213
Marime text

Dosarul unui scandal petrecut în urmă cu aproximativ 7 ani este pe cale de a se încheia la Curtea de Apel Constanța!
Instanța superioară a stabilit data pronunțării în cauza în care un bărbat a primit deja o condamnare la Judecătoria Medgidia, după ce, spun anchetatorii, și-ar fi lovit propriul frate cu un obiect metalic, pe fondul unor neînțelegeri legate de o moștenire.
Mai mult, anchetatorii spun că totul s-ar fi întâmplat în Săptămâna Mare, la casa părintească.
Acuzațiile procurorilor
Prin rechizitoriul întocmit la data de 04.01.2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.C. pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie, faptă prevăzută și sancționată de prevederile art. 199 alin. 1 C.pen. raportat la art. 193 alin. 2 C.pen.
În actul de sesizare s-au reţinut următoarele:
La data de 23.04.2019, lucrătorii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală (...) au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U 112 de către numitul P.D. cu privire la faptul că a fost agresat fizic de către fratele său P.C.. Cu această ocazie, organele de poliție i-au adus la cunoștință persoanei vătămate, sub semnătură, posibilitatea formulării unei plângeri penale prealabile.
Filmul agresiunii, prezentat de partea vătămată
Fiind audiat în calitate de persoană vătămată (la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, în cauza ce a format obiectul dosarului nr. (...)/P/2019), numitul P.D. a arătat:
„În data de 19 aprilie 2019, în Săptămâna Mare, am mers în localitatea în care au locuit părinții mei și unde mai am și rude, inclusiv pe fratele meu P.C. și am mers la cimitir. De aici, am mers la un văr de-al meu, unde am stat la masă, am băut un pahar de vin și de aici am luat hotărârea să merg la casa părintească, însă fratele meu (...) mi-a spus că fratele meu C. amenință că ne omoară, că nu ne lasă să mergem în zonă.
Menționez că exista o stare de tensiune între noi frații și P.C., referitor la moștenirea de pe urma părinților noștri, în prezent decedați.
Fratele meu (...) mi-a spus că nu ar bine să mergem întrucât celălalt frate ne amenință, însă eu am insistat să merg la casa părinților mei. Am ajuns aici și totul era încuiat, însă din interiorul curții am strigat la P.C., care are curtea lipită de locuința părinților mei. Într-un final a ieșit soția sa, care m-a beștelit, cerându-mi socoteală ce caut la casa părinților mei. Cumnata mea m-a ținut 5-8 minute de vorbă, timp în care fratele meu P.C. a venit cu o țeavă/rangă mare, pentru a mă lovi și m-a înjurat. Eu m-am întors în spate pentru a observa ce se întâmplă și când m-am întors acesta m-a lovit în cap. Apoi am încercat să mă apăr cu mâna, pentru a para lovitura, fratele meu m-a lovit cu aceeași rangă în partea dreaptă a capului, mi-a dat peste inelul de la mână și mi-a rupt haina, mi-a rupt o brățară din aur alb pe care nu am mai găsit-o, pierzând-o la locul agresiunii.
Eu port asupra mea un spray cu piper în buzunar, întrucât anterior am avut câteva tentative de tâlhărie din partea unor persoane străine. (...) Sprayul era gol, 1-am folosit pentru a-l speria pe fratele meu, însă acesta m-a lovit de două ori, o dată pe partea dreaptă și o dată pe partea stângă și am leșinat. M-am trezit după aproximativ 30-40 de minute la o distanță de 50 de metri unde se întâmplase agresiunea mea. Nu am putut să mă mișc și, astfel, am sunat la S.N.A.U.A.U. 112 pentru a chema poliția și salvarea. Aceste echipaje au sosit la fața locului, au observat în ce stare mă aflam și l-au luat pe fratele meu la întrebări, însă nu știu ce explicații a dat acesta.
Ulterior, am mers la Spitalul municipiului Medgidia și apoi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei Constanța”.
(Sursa text: Rejust.ro)
Cauza, judecată pe fond la Judecătoria Medgidia
După ce inculpatul a fost deferit justiției în dosarul cu indicativul 92/256/2024, care are ca obiect Violența în familie, Judecătoria Medgidia a dictat pe numele inculpatului o pedeapsă de 1 an de închisoare cu suspendare sub termen de supraveghere de 2 ani, obligându-l totodată la efectuarea a 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității!
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata către P. D. a sumei de 20.000 lei, reprezentând daune morale.
MINUTA
Soluția pe scurt: În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C.pr.pen. şi a art. 199 alin. (1) raportat la art. 193 alin. (2) din C.pen., condamnă pe inculpatul P. C., ... la pedepasa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie (faptă din 23.04.2019).
În baza art. 91 C. pen., instanța dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C.pen. inculpatul are obligația ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Conform art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, obligă inculpatul sa frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul art. 93 alin. 3 C. pen., instanţa îl obligă pe inculpat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei/Consiliului Local al comunei Poarta Albă sau al Primăriei/Consiliului Local al Mun Medgidia, sau în cadrul unei alte instituții aflate în subordinea acestora, instituție ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune pe baza evaluării inculpatei, conform art. 51 alin. 1 raportat la art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.
În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen., instanţa atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în caz de neexecutare a obligaţiilor impuse ori stabilite de lege, în caz de neîndeplinire integrală a obligaţiilor civile stabilite prin hotărâre, afară de cazul în care dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi în caz de săvârşirea a unei noi infracţiuni. În temeiul art. 67 alin. (1) C.pen., interzice inculpatului, pe o durată de 2 ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. si anume exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) C.pen. instanţa interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C.pen., ce se va executa conform art. 65 C.pen., doar în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă.
În baza baza art. 397 alin. 1, coroborat cu art. 25 alin. 1, raportat la art.19 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. şi la art. 1357 şi art. 1391 alin. 1 C. civ., admite în parte acţiunea civilă şi obligă inculpatul la plata către partea civilă P. D. a sumei de 20.000 lei, reprezentând daune morale. În baza art. 274 alin. 2 C.pr.pen, obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, din care suma de 500 lei cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale.
În baza art.275 alin.6 C.p.p, onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu , dna avocat Ionescu Ioana, în cuantum de 1622 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 91/2024 şi dna avocat Duţă Ana Maria,în cuantum de 998 lei-delegaţie 98/2025, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţie, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.05.2025.
Document: Hotarâre 904/2025 14.05.2025
Decizia, atacată cu apel
Soluția instanței de fond a fost atacată de ambele părți implicate în proces, fapt pentru care cauza a ajuns deja în atenția Curții de Apel Constanța, care a amânat pronunțarea până în luna februarie a acestui an.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Bătaie din gelozie, urmată de un proces! Inculpatul ar fi vrut să apere onoarea concubinei sale – Cazul se judecă definitiv la Curtea de Apel Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


