Bătaie din gelozie, urmată de un proces! Inculpatul ar fi vrut să apere onoarea concubinei sale – Cazul se judecă definitiv la Curtea de Apel Constanța
Bătaie din gelozie, urmată de un proces! Inculpatul ar fi vrut să apere onoarea concubinei sale – Cazul se
228
Marime text

Un dosar de loviri și alte violențe va fi tranșat la Curtea de Apel Constanța, după ce inculpatul a contestat decizia Judecătoriei Babadag, cu privire la pedeapsa primită.
În cauză, este vorba despre Simion Gheorghe, un bărbat despre care procurorii spun că, în urmă cu aproximativ 4 ani, l-ar fi lovit cu pumnul pe un alt bărbat, pe o stradă din localitatea tulceană Ciucurova.
Suspectul le-ar fi spus oamenilor legii că totul ar fi pornit de la faptul că persoana vătămată ar fi făcut comentarii cu tentă sexuală la adresa concubinei acestuia, fapt pentru care s-ar fi înfuriat, iar apoi l-ar fi lovit cu pumnul în ochi, l-ar fi îmbrâncit, iar apoi l-ar fi pus la pământ.
În urma acestui incident, persoana vătămată l-a reclamat pe bărbat, iar apoi l-a dat în judecată, constituindu-se parte civilă cu suma de 4.000 de lei.
Inculpatul și-a recunoscut fapta, iar la finele anului trecut, Judecătoria Babadag a dictat prima pedeapsă în cauză.
MINUTA
Tip solutie: Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: În temeiul art.193 alin. (1) C.pen cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) din C.pr.pen, raportat la art. 61 alin. (2) şi (4) lit. b C.pen., condamnă pe inculpatul ...., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2000 lei (echivalentul a 100 de zile-amendă, înmulțite cu 20 lei/zi-amendă) pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, faptă din data de 25.07.2022 În temeiul art. 63 C.pen, atrage atenţia inculpatului că, în caz de neexecutare cu rea-credință a amenzii penale, în tot sau în parte, se va impune înlocuirea acesteia cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.
În temeiul art. 397 alin. 1 C.proc. pen cu referire la art.19 alin.(1) C.pen şi art. 25 alin.1 C.proc.pen admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ... şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 500 lei, cu titlu de daune morale. În temeiul art. 274 alin. (1) C.proc.pen., obligă inculpatul Simion Gheorghe la plata către stat a sumei de 700 de lei (550 de lei pentru faza de urmărire penală și 250 de lei pentru faza de judecată), cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu inculpatul .. partea civilă ... şi cu Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea. Pronunțată azi, 18.12.2025 prin punerea hotărârii la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței.
Document: Hotarâre 204/2025 18.12.2025
Soluția a fost contestată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag, fapt pentru care cauza se va judeca definitiv la Curtea de Apel Constanța, instanță care stabilit primul termen în cauză la începutul lunii februarie 2026.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Un bărbat, condamnat după ce ar fi intrat peste o femeie în casă și ar fi amenințat-o cu moartea, așteaptă sentința Curții de Apel Constanța, în arest la domiciliu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


