Primăria Constanța dă în judecată organizatorii festivalului Sunwaves
Primăria Constanța dă în judecată organizatorii festivalului Sunwaves

Un nou episod în disputa dintre autoritățile locale și organizatorii festivalului Sunwaves a ajuns pe rolul instanțelor din Constanța. Primăria Municipiului Constanța, prin primar și prin Direcția Generală Poliția Locală – Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal, împreună cu Unitatea Administrativ Teritorială Constanța, au formulat o acțiune în instanță împotriva firmei Sunfest SRL, societatea care gestionează festivalul.
Dosarul, înregistrat pe 26 septembrie 2025 la Judecătoria Constanța, are numărul unic 30136/212/2025, se află pe secția civilă, iar obiectul cauzei este pretenții, stadiul procesual fiind de fond. La acest moment, instanța nu a stabilit un termen de judecată.
Contextul conflictului
Disputa dintre autorități și Sunfest SRL a început după ce firma organizatoare a ridicat pe plajă în stațiunea Mamaia construcții provizorii pentru festival. Conform declarațiilor oficiale, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a constatat lipsa autorizațiilor necesare și a emis o somație de demolare cu termen de 48 de ore.
Administratorul Sunwaves, Ioan Borzea, susține însă că toate etapele legale au fost respectate: a obținut avizul de la Apele Române, a depus documentația pentru autorizația de funcționare la Primăria Constanța, și a achitat 11.920 lei pentru autorizația de funcționare și 54.000 lei pentru închirierea plajei între 15 martie și 10 mai.
Borzea a mai afirmat că informațiile recente legate de verificări suplimentare, inclusiv implicarea DIICOT, nu au fost comunicate oficial și că nu i s-a pus la dispoziție procesul-verbal al ISC. În plus, a solicitat o întâlnire comună cu Jandarmeria și IPJ Constanța pentru clarificarea situației.
Litigiile anterioare
Firma Sunfest SRL a inițiat anterior un proces la Tribunalul Constanța, la sfârșitul lunii aprilie 2025, împotriva Primăriei Constanța, solicitând suspendarea și anularea somației de demolare. La data de 27 iunie 2025, instanța a declinat competența, trimițând cauza spre soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, fără cale de atac.
Despre Sunfest SRL
Sunfest SRL a fost înființată în 2014, are sediul în București, Șoseaua Nordului nr. 102-104, și se ocupă cu „activități de gestionare a sălilor de spectacole”. Asociat și administrator este Borzea Liviu Lucian, care mai deține funcții și participații în mai multe firme din domeniul evenimentelor și ospitalității, precum Kulta Projects SRL, Cino Gamb SRL, Gambrinus Beer House SRL, Chi Espavo SRL și Sunbar Events SRL.
În 2024, firma a raportat o cifră de afaceri de 13.196.162 lei, cu o pierdere de 164.103 lei, la 5 angajați, și datorii de peste 6,3 milioane lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Sunfest SRL atacă în instanță somația de demolare primită de la Primăria Constanța. Organizatorii Sunwaves reclamă abuzuri și neînțelegeri între instituții
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp