Tribunalul Constanța ar putea anunța prima sentință în cazul a trei străini prinși cu droguri în Mamaia! Unul dintre ei, surprins în timp ce ar fi încercat să vândă substanțe la Festivalul Sunwaves
Tribunalul Constanța ar putea anunța prima sentință în cazul a trei străini prinși cu droguri în Mamaia!
13 May, 2026 10:50
ZIUA de Constanta
166
Marime text
166
Marime text

Tribunalul Constanța ar putea anunța astăzi, 13.05.2026, o decizie într-un dosar de trafic de droguri, în care trei persoane străine au fost deferite justiției, după ce au fost prinse cu droguri, în stațiunea Mamaia!
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, după desfășurarea primului termen pe fond, de la finele lunii aprilie, anul curent, instanța a stabilit pronunțarea pentru mercuri, 13 mai anul în curs.

Oficial de la DIICOT
La data de 4 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au organizat o acțiune pe raza stațiunii Mamaia, în urma căreia un bărbat (cetățean străin) a fost prins în flagrant delict în timp ce deținea în scopul comercializării droguri de mare risc (9 comprimate ecstasy și aproximativ 20 grame MDMA). Acesta se afla în zona porților de acces către perimetrul alocat desfășurării unui festival de muzică.
De asemenea, sunt efectuate cercetări și față de alți doi bărbați (cetățeni străini), pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și de mare risc, fără drept, pentru consum propriu. La aceeași dată, aceștia au fost depistați având asupra lor diferite cantități de cocaină și ketamină.
În urma percheziției domiciliare efectuate la adresa de cazare a celor trei bărbați au fost identificate și ridicate diferite cantități de cocaină, ketamină și canabis, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
La data de 5 mai a.c. a fost dispusă măsura reținerii față de bărbatul prins în flagrant delict cu droguri de mare risc, iar astăzi, 6 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.
În secțiunea Documente poate fi parcurs rechizitoriul în integralitate.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Cetățean străin, prins în timp ce încerca să vândă droguri la un festival din Mamaia, trimis în judecată alături de alte persoane! Ce au descoperit anchetatorii în camera de hotel în care au fost cazați (RECHIZITORIU)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


