Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Polițist din Constanța, mușcat de un bărbat infectat cu HIV. Azi se decide libertatea inculpatului

ro

18 Dec, 2020 00:00 1689 Marime text
  • Recent, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru ultraj şi tulburare a ordinii şi liniştii publice. 

Judecătoria Medgidia va analiza azi dacă se impune menținerea în stare de arest preventiv a unui bărbat din București, infectat cu HIV, acuzat că a mușcat un polițist de la Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța.
 
Oricare va fi decizia Judecătoria Medgidia, aceasta va putea fi contestată la Tribunalul Constanța.
 
Amintim că, în noiembrie, polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, în apropierea stației CF Medgidia, au fost solicitați de șeful de tren să îi acorde sprijin, întrucât în tren se află o persoană fără mască de protecție și fără bilet.
 
Persoana în cauză, la vederea polițiștilor, a devenit recalcitrantă, a refuzat să își decline identitatea, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii la sediul Postului de poliție TF Medgidia.
 
La coborârea din tren, bărbatul a devenit violent, luându-se măsura imobilizării.
 
În momentul în care a fost încătușat, bărbatul a încercat să îi lovească pe polițiști, reușind să îl muște pe unul dintre ei de antebrațul stâng, partea superioară.
 
În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză a fost eliberat din penitenciarul Poarta Albă, în cursul zilei respective.
 
Citește și
 
Tânăra din Constanța acuzată că a lovit patru polițiști și trei agenți de securitate, în atenția judecătorilor

Avocatul Adrian Gheorghiţă agresat în Poliţia Mamaia. Opt luni de închisoare pentru polițistul Tiberiu Petrovici

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii