Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:48 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicușor Constantinescu la judecată cu Consiliul Județean Constanța. Ce au dispus magistrații de la Tribunalul Constanța

ro

13 Apr, 2018 14:57 2239 Marime text
Magistrații de la Tribunalul Constanța s-au pronunțat astăzi într-un dosar în care fostul președinte al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu a fost acționat în justiție de instituția pe care a condus-o. Mai exact, în dosarul înregistrat pe rolul instanței în luna decembrie 2017, reclamanți sunt județul Constanța și Consiliul Județean Constanța, iar pârât este Nicușor Daniel Constantinescu.
 
La termenul de astăzi magistrații au admis acțiunea și au decis obligarea lui Nicușor Constantinescu la plata a peste1,6 milioane de lei.
 

”Admite acţiunea. Obligă pârâtul la plata sumei de 1.650.925,04 lei - reprezentând plăţi nelegale şi a sumei de 157.949,46 lei - reprezentând dobânzi, către reclamanţi. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării, care se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 13.04.2018.” – se arată în minuta instanței.

 
În prezent, Nicuşor Daniel Constantinescu se află în detenţie, el fiind condamnat la cinci ani de închisoare în procesul privind presupusa subfinanţare a Centrului Militar Zonal Constanţa. În alt dosar, fostul şef al CJC a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Pedepsele nu sunt definitive.
 
Nicuşor Constantinescu mai este judecat în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa, din octombrie 2008, în dosarul fundaţiilor Thalia şi Fantasio, din aprilie 2015, în dosarul elicopterului prăbuşit în lacul Siutghiol, dar şi în dosarul Geotop.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii