Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Locul I pe listele candidaților la Consiliul Local Constanța Maria Teodora Obreja, la judecată cu ANPC, pentru diminuarea salarială suferită. Cine a câștigat

ro

21 May, 2022 00:00 1936 Marime text
  • Decizia Tribunalului Constanța a fost atacată în recurs de către reprezentanții ANPC, așa încât dosarul a ajuns acum pe rolul Secției Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, unde urmează să se stabilească data primei înfățișări.
  • Potrivit legislației în vigoare, articolul 492 alineat 2, litera k) pentru care fusese sancționată Maria Teodora Obreja face referire la „încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici, altele decât cele referitoare la conflicte de interese și incompatibilități“.
 
Maria Teodora Obreja, angajată a Protecției Consumatorilor și, totodată, candidat pentru Consiliul Local Constanța din partea PPUSL, a câștigat, în primă instanță, procesul intentat Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor – Comisariatul General Regiunea Sud-Est Galați.
 
Astfel, Maria Obreja a obținut în instanță anularea Deciziei 106/27.11.2020 a ANPC „privind aplicarea sancțiunii disciplinare prevăzută de art. 492 alin. 3 lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ – diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe o perioadă de 1 (una) lună, pentru abaterea disciplinară prevăzută la art. 492 alin. 2 lit. k) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ“.
 
Decizia Tribunalului Constanța a fost atacată în recurs de către reprezentanții ANPC, așa încât dosarul a ajuns acum pe rolul Secției Contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel, unde urmează să se stabilească data primei înfățișări.
 
Potrivit legislației în vigoare, articolul 492 alineat 2, litera k) pentru care fusese sancționată Maria Teodora Obreja face referire la „încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri și interdicții stabilite prin lege pentru funcționarii publici, altele decât cele referitoare la conflicte de interese și incompatibilități“.
 
După cum am arătat deja, Tribunalul Constanța a admis acțiunea deschisă de angajatul Comisariatului General pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud-Est Galați.
 
În acest context, rămâne de văzut ce decizie va lua Curtea de Apel Constanța în legătură cu recursul ANPC.
 
Amintim, într-un alt dosar, 235/36/2021, Maria Teodora Obreja a atacat raportul Agenției Naționale de Integritate prin care se stabilea că aceasta s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.
 
Aceasta, funcționar public în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor – Regiunea Sud-Est Galați – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, deschidea lista candidaților pentru Consiliul Local Constanța, din partea PPUSL, fapt sesizat într-un raport al Agenției Naționale de Integritate.
 
Maria Teodora Obreja a contestat raportul la Curtea de Apel Constanța, dar judecătorii au decis, la data de 22 septembrie 2021, să respingă cererea de chemare în judecată ca nefondată.
 
Acum, acest dosar a ajuns pe rolul Curții Supreme, după ce Maria Teodora Obreja a declarat recurs împotriva hotărârii Curții de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Locul I pe listele candidaților la Consiliul Local Constanța
Cazul Mariei Teodora Obreja, la Înalta Curte. „Exercitarea funcției publice este incompatibilă cu calitatea de candidat“, spusese Curtea de Apel

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii