Justiție Constanța Topauto Com, la judecată cu UAT Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Dosarul, la Curtea de Apel Constanța
Justiție Constanța: Topauto Com, la judecată cu UAT Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Dosarul, la Curtea
128
Marime text
Pe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat dosarul cu numărul 6288/118/2025 la data de 12 martie 2026. Acesta se află la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, iar obiectul este „litigiu privind achiziţiile publice Anulare act administrativ - Obligare emitere act administrativ“. Stadiul procesual este recurs.Părți în dosar sunt Topauto Com SA – recurent reclamant și UAT Mihail Kogălniceanu – intimat pârât.
Primul termen din dosar va avea loc la data de 23 martie 2026.
Dosarul s-a mai aflat pe rolul Tribunalului Constanța care la data de 5 februarie 2026 a respins cererea.
Solutia pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamanta TOPAUTO COM S.A., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mihail Kogălniceanu, împotriva procedurii de atribuire aferente proiectului „Sisteme integrate de colectare şi valorificare a gunoiului de grajd – UAT Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa”, anunţ de participare CN1085362/10.09.2025, în ceea ce priveşte lotul 2. Menţine ca temeinice şi legale procesul-verbal nr. 14903/30.10.2025 privind evaluarea propunerilor financiare şi Raportul procedurii nr. 16025/24.11.2025, cu privire la etapa evaluării propunerilor financiare (punctul 3.1), precum şi actele subsecvente. Obligă reclamanta TOPAUTO COM S.A. la plata către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mihail Kogălniceanu a sumei de 12.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de a formula recurs în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Cererea de recurs se va depune la această instanţă sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată astăzi 05.02.2026 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) şi (3) Cod procedură civilă“ – conform Portalului Instanțelor de Judecată.
Rejust.ro a precizat că ########## ####### ### S.A. a învestit instanța, în temeiul art. 49 din Legea nr. 101/2016, cu soluționarea contestației formulate împotriva procedurii de atribuire aferente proiectului „Sisteme integrate de colectare și valorificare a gunoiului de grajd – UAT ###### ############, ####### #########”, anunț de participare CN1085362/10.09.2025, în ceea ce privește lotul 2, solicitând anularea, în parte, a Raportului procedurii nr. 16025/24.11.2025, cu privire la etapa evaluării propunerilor financiare (punctul 3.1), anularea procesului-verbal nr. 14903/30.10.2025 privind evaluarea propunerilor financiare și obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii financiare depuse de reclamantă, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Despre Topauto Com SA„În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că a depus oferta în SEAP pentru lotul 2, criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”, iar prețul ofertat de aceasta a fost de 589.000 lei fără TVA, plătibil după recepția produselor.
Reclamanta a arătat că, prin adresa nr. 14726/27.10.2025, autoritatea contractantă i-a solicitat justificarea tarifelor propuse prin prezentarea de oferte de preț primite de la furnizori pentru articolele ofertate, în vederea confirmării caracterului justificat și a fundamentării valorii ofertate, iar aceasta a răspuns cu înscrisuri pe care le consideră apte să demonstreze sustenabilitatea și realismul propunerii financiare, apreciind că nu se poate reține existența unui „preț aparent neobișnuit de scăzut”, în sensul art. 210 din Legea nr. 98/2016 și art. 142 din normele metodologice.
Reclamanta a insistat asupra rolului documentelor de tip NIR (notă de intrare-recepție) și asupra faptului că, în concret, documentele puse la dispoziția comisiei de evaluare ar clarifica pe deplin tarifele propuse și ar justifica oferta financiară, motiv pentru care a solicitat admiterea contestației, anularea actelor atacate, reevaluarea și obligarea la cheltuieli de judecată.
Pârâta Unitatea Administrativ Teritorială ###### ############ a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea ca temeinice și legale a procesului-verbal nr. 14903/30.10.2025 și a Raportului procedurii nr. 16025/24.11.2025, cu consecința menținerii rezultatului procedurii. Pârâta a expus că procedura a fost o licitație deschisă structurată pe două loturi, pentru lotul 2 depunând oferte ### ############ S.R.L. și ####### ### S.A., termenul limită de depunere fiind 15.10.2025, iar comisia de evaluare fiind numită prin dispoziția nr. 155/05.09.2025.
Pârâta a arătat că, la deschiderea ofertelor financiare din 30.10.2025, s-a constatat că prețul oferit de reclamantă (589.000 lei fără TVA) reprezintă 70,04% din valoarea estimată a lotului 2 (840.866 lei fără TVA), situație ce a atras obligația autorității contractante de a solicita clarificări privind caracterul aparent neobișnuit de scăzut al prețului, în conformitate cu art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și art. 136 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016.
Pârâta a susținut că solicitarea de clarificări a vizat prezentarea ofertelor de preț primite de la furnizori pentru articolele ofertate, însă reclamanta a depus, între altele, o factură proformă într-o limbă străină, fără traducere adecvată, fără a fi însușită de furnizor, precum și NIR-uri și facturi aferente unor tranzacții anterioare, care nu pot substitui ofertele ferme actuale de la furnizori, astfel încât justificările nu au fost concludente pentru fundamentarea sustenabilității economice a prețului.
În plus, pârâta a arătat că invocarea confidențialității nu exonerează ofertantul de obligația de a demonstra sustenabilitatea economică a prețului, iar confidențialitatea, potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, este garantată de autoritatea contractantă în raport cu terții, nefiind un motiv suficient pentru a refuza furnizarea documentelor justificative solicitate, cu atât mai mult cu cât nu ar fi existat o declarație de confidențialitate depusă odată cu oferta.
În raport de aceste aspecte, autoritatea contractantă a comunicat reclamantei că oferta sa este inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, deoarece clarificările și completările transmise nu sunt concludente, întrucât factura și NIR-urile depuse reflectă achiziții trecute, nu oferte ferme de preț pentru produsele ce urmau a fi livrate în cadrul contractului, iar invocarea confidențialității nu justifică lipsa documentelor solicitate, NIR-urile fiind documente interne de gestiune care nu pot proba nivelul actual al costurilor“ – conform Rejust.ro.
Potrivit datelor furnizate de platforma termene.ro, consultată la data de 13 martie 2026, Topauto Com SA are sediul social în Brașov, se ocupă cu comerț cu ridicata al mașinilor agricole, echipamentelor și furniturilor, iar anul înființării este 1996.
Acționarii firmei sunt Bărbulescu Marius Dorian (99,875%), Marian Brescan (0,075%) și Ciocia Vasile (0,05%).
Administratorul societății este Bărbulescu Marius Dorian.
Marian Brescan mai figurează ca asociat și administrator la Top Expert SRL, E.M. Combustible Logistics SRL, Serdra SRL, Droplet Architecture SRL și F.V.D. Global House SA.
În 2025, Topauto Com SA a raportat o cifră de afaceri egală cu 11.477.420 lei, un profit de 1.414.386 lei și un număr de 7 angajați. Societatea înregistrează și datorii de 2.020.868 lei.
Topauto Com SA are încheiate 458 de achiziții directe.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro și platforma rejust.ro. .
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


