Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:32 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ionuţ Pripişi, şeful Corpului de Control al Primăriei Constanţa, trimis în judecată de Andrei Bodean. Când va avea loc primul termen (rechizitoriu)

ro

08 Sep, 2017 00:00 3755 Marime text
Judecătorii Tribunalului Constanţa au stabilit primul termen în dosarul în care Andrei Bodean, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Ionuţ Corneliu Pripişi, la data presupuselor faptelor şeful Corpului de Control al Primăriei Municipiului Constanţa.
 
Ionuţ Corneliu Pripişi este suspectat în prezenta cauză de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, dar şi de favorizarea făptuitorului.
 
Primul termen, în faza camerei preliminare, a fost stabilit pentru data de 30 octombrie. Atunci se vor analiza măsurile şi excepţiile dispuse de judecătorul de cameră preliminară.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că, „în perioada noiembrie 2015 - aprilie 2016, inculpatul Pripişi Ionuţ Corneliu, în calitate de şef al Corpului de Control al Primăriei municipiului Constanţa, a reţinut fără niciun temei legal o sesizare întocmită de subordonaţii săi cu privire la comiterea unei infracţiuni la regimul disciplinei în construcţii, destinată Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa“.
 
„În acelaşi context, după obţinerea autorizaţiei de construcţie de către persoana vizată de sesizarea menţionată mai sus, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală a acesteia, inculpatul a distrus documentul respectiv. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa“.
 
Ieri, reprezentanţii Primăriei Constanţa au anunţat suspendarea din funcţie a lui Ionuţ Corneliu Pripişi.
 
Citeşte şi: 
 
Iată pentru ce a fost trimis în judecată şeful Corpului de Control din Primăria Constanţa (rechizitoriu)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii