Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:15 05 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horia Constantinescu deschide un nou proces împotriva ANPC, vizând suspendarea unei circulare emise în luna octombrie

ro

05 Nov, 2025 09:17 247 Marime text

Horia Constantinescu, Sursa foto: FacebookFostul președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), actual comisar șef adjunct la Comisariatul Pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Miron Constantinescu, a deschis un nou dosar în instanță împotriva instituției pe care a condus-o. Procesul a fost înregistrat la data de 4 noiembrie 2025 pe rolul Secţiei de contencios administrativ și fiscal, având numărul 583/36/2025.

Conform informațiilor din portalul instanțelor, obiectul cauzei îl reprezintă „suspendare executare act administrativ – Circulara ANPC nr. 84414/03.10.2025”, dosarul aflându-se în prezent în stadiu procesual de fond. Reclamant în cauză este Horia Miron Constantinescu, iar pârâtă este Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Pentru moment, în dosar nu sunt consemnate ședințe de judecată sau căi de atac.

Cazul se înscrie într-o serie de demersuri juridice prin care fostul șef al ANPC contestă actele administrative emise de instituție după încetarea mandatului său.

Pe 18 septembrie 2025, aceeași Secție de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța a înregistrat dosarul nr. 512/36/2025, prin care Horia Miron Constantinescu contestă Ordinul nr. 536/25.06.2025 al ANPC. Noul dosar avea obiectul „anulare act administrativ – suspendare executare act administrativ”, iar în acest caz, instituția pârâtă este tot ANPC.

La scurt timp după înregistrare, instanța constănțeană a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 536/25.06.2025, obligând Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor să achite reclamantului 5.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, aplicarea respectivului ordin a fost suspendată până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Noul proces din noiembrie consolidează seria de acțiuni prin care Horia Constantinescu încearcă să blocheze sau să anuleze actele administrative adoptate de ANPC după plecarea sa din funcția de președinte. În ambele dosare, instanța urmează să decidă dacă actele contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale.

Citește și:
Primarul Constanței cere evaluarea comportamentului comisarului Horia Constantinescu și a activității echipei conduse de acesta (DOCUMENTE)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii