Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:31 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hârtia care a ridicat barierele în Zona Peninsulară Constanța. ZIUA de Constanța vă pune la dispoziție motivarea integrală (DOCUMENT)

ro

14 Jan, 2022 00:00 2459 Marime text
  • Tribunalul Constanța, în Completul CA9 al Secției de contencios administrativ și fiscal, prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc Dan, președintele secției, a decis că se impune suspendarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară, pentru protejarea drepturilor persoanelor care locuiesc în zonă, ale agenților economici, ale enoriașilor catolici și ortodocși de a ajunge la lăcașurile de cult.
  • ZIUA de Constanța vă prezintă pe larg și vă pune la dispoziție, în Secțiunea Document, motivarea integrală a Hotărârii 2253/2021 a Tribunalului Constanța, documentul care a ridicat barierele pentru Peninsula Constanța.
  • „Analiza cauzei relevă faptul că modalitatea prin care a fost reglementat accesul în Zona Peninsulară a Mun. Constanța, prin Regulamentul a cărui suspendare se solicită, încalca principiile unei bune administrații“, au spus judecătorii.
 
Timp de aproape o lună de zile, între 15 noiembrie și 15 decembrie 2021, Peninsula Constanța a fost separată de restul orașului, închisă cu bariere și accesul aspru restricționat.
 
La data de 15 decembrie 2021, un document emis de Tribunalul Constanța a făcut să se ridice aceste bariere, iar accesul în Zona Peninsulară să fie, din nou, liber. Mașinile de aprovizionare au putut ajunge din nou la magazinele din zonă, persoanele izolate la domiciliu au putut primi mâncarea comandată prin food-delivery, iar mașinile mortuare au avut din nou acces până la domiciliul defuncților.
 
Tribunalul Constanța, în Completul CA9 al Secției de contencios administrativ și fiscal, prezidat de magistratul Iulia Laura Opariuc Dan, președintele secției, a decis că se impune suspendarea Regulamentului de acces în Zona Peninsulară, pentru protejarea drepturilor persoanelor care locuiesc în zonă, ale agenților economici, ale enoriașilor catolici și ortodocși de a ajunge la lăcașurile de cult.
 
ZIUA de Constanța vă prezintă pe larg și vă pune la dispoziție, în Secțiunea Document, motivarea integrală a Hotărârii 2253/2021 a Tribunalului Constanța, documentul care a ridicat barierele pentru Peninsula Constanța.
 
În document, judecătorii Tribunalului Constanța au arătat, printre altele, că „nu poate fi acceptat ca obiectivul general al Autoritătii, declarat ca fiind reprezentat de îmbunătățirea accesibilității în cadrul municipiului Constanța, a mobilității populației, în vederea dezvoltării economice durabile și îmbunătățirii calității vieții locuitorilor din municipiu, să fie atins corelativ cu nesocotirea și încălcarea fără justificare temeinică a unor drepturi fundamentale ale persoanelor, o astfel de ingerință în drepturile persoanelor nefiind permisă“.
 
Se mai arată în hotărârea menționată „conform Cartei drepturilor fundamentale, cetățenii UE au dreptul de a beneficia de o bună administrare. În consecință, instituțiile trebuie să fie deschise la schimbări și provocări și să ia inițiativa de a îmbunătăți și de a crește calitatea și eficiența activității lor“.
 
„Or, analiza cauzei relevă faptul că modalitatea prin care a fost reglementat accesul în Zona Peninsulară a Mun. Constanța, prin Regulamentul a cărui suspendare se solicită, încalca principiile unei bune administrații“, au spus judecătorii.
 
„Rafturile magazinelor s-au golit“
 
„Aplicarea restricțiilor a creat o situație fără precedent, astfel: rezidenții persoane fizice au avut acces doar cu un singur autoturism pe unitate locativă, fără relevanță că în acea unitate locativă locuiau mai multe familii sau că unitatea locativă avea mai multe apartamente, chiar și la etaje diferite;  mașinile de aprovizionare au fost interzise în timpul zilei și astfel rafturile magazinelor s-au golit, fiind deficientă aprovizionarea cu alimente, mașinile de tip «delivery» au avut accesul interzis, curierii nu au avut acces în zonă, mașinile ce livrează butelii nu au avut acces, toate aceste restricții reprezentând limitări ale diferitelor drepturi ale persoanelor, nepermise într-o societate democratică decât dacă sunt necesare pentru atingerea unui scop legitim“, au rezumat judecătorii închiderea cu bariere a Zonei Peninsulare.
 
Aceștia au adăguat „or, nu rezultă în speță care este scopul legitim pentru atingerea căruia s-a procedat de către Autoritate în maniera mai sus expusă, de natura a provoca o ingerință nepermisă în drepturile persoanelor“.
 
Tribunalul a mai arătat că „referitor la restricționarea dreptului la sănătate, se reține că persoanele cu dizabilități, persoanele cu probleme de mobilitate și persoanele cu probleme de sănătate (în lipsa unui permis de acces pentru vizitatori și în lipsa unor permise de acces pentru taxi) se văd puse în situația în care li se restricționează dreptul la sănătate, neputând să beneficieze de transport către și de la unități sanitare de investigații sau tratament. Lipsa unei alternative efective de transport în cadrul Zonei Peninsulare pentru aceste categorii de persoane conduce la restricționarea dreptului la sănătate pe care aceste persoane îl au conform reglementărilor legale în vigoare“.
 
„Așa cum este formulat în acest moment Regulamentul de acces, cererea pentru eliberarea unor permise de acces pentru acest caz s-ar încadra doar la art. 9, alin. (10), eliberarea permiselor de acces pentru situații excepționale. Dar pentru aceste permise trebuie depusă cererea cu minim 72 de ore înainte de acces (sau chiar cu 10 zile, dacă se ia în considerare art. 10, alin 10 din același regulament)“.
 
„Nu există şcoală generală şi nici piaţă“
 
„În zona peninsulară nu există școală generală și nici piață, ceea ce impune deplasarea pentru transportul copiilor la/dinspre scoala, deplasarea spre piața agroalimentară pentru aprovizionare, această mobilitate determinată de necesitate implicând mijloace de transport personale ale diferiților membri ai familiei. Limitarea la un singur autoturism per spațiu locativ afectează grav libertatea de mișcare și accesul la proprietate cu autoturisme personale pentru care se plătesc taxe și impozite la bugetul local“, se mai arată în motivarea hotărârii de suspendare.
 
„Totodată, nu există niciun fel de locuri de parcare limitrofe unde ar putea să parcheze cel de-al doilea autoturism, Primăria neoferind locuri de parcare sau soluții pentru cei ce dețin mai  multe autoturisme“.
 
Judecătorii au mai vorbit și despre faptul că „limitările privind numărul de autoturisme, durata permisă prin regulament cu privire la evenimentele religioase (nunți, botezuri, înmormântări), imposibilitatea accesului în Zona Peninsulară, în condițiile în care nu este organizat un transport în comun care să asigure deplasarea persoanelor vârstnice, a mamelor cu copii, sau a persoanelor cu handicap, toate acestea echivalează cu o limitare drastică a exercitării dreptului la libertate religioasă“.
 
„În acest context, lipsa locurilor de parcare va fi un impediment major în desfășurarea activității reclamanţilor și asigurarea accesului liber la lăcașul de cult, întrucât:
 
regulamentul nu prevede categorii de permise pentru preoții lăcaşelor de cult din Zona Peninsulară şi nici pentru angajaţii acestor biserici; regulamentul instituie un număr limitat de 5 permise, pe care îl apreciem insuficient pentru evenimente religioase (nuntă, botez, înmormântare);
 
regulamentul prevede condiţii de eliberare a permiselor pentru evenimente religioase, condiţii ce nu se vor putea îndeplini în cazul evenimentelor neprevăzute, cum ar fi  înmormântările – evenimente care nu permit încadrarea în timpul necesar depunerii cererii şi documentelor de obţinere a permiselor, nu există timpul efectiv, mai ales dacă decesul se produce la sfârşitul săptămânii, pentru a obţine actele necesare ce trebuiesc anexate cererii de eliberare a permiselor: certificat înmatriculare vehicul - probabil vehicule mortuare, de vehicule pentru transportul preoţilor, pentru transportul rudelor în vârstă; polița de asigurare obligatorie (R.C.A.); adresă de confirmare eveniment de la unitatea de cult din Z.P. (care să cuprindă inclusiv data și intervalul orar – orele de funcţionare ale lăcaşelor de cult religios sunt limitate, acestea nu funcţionează cu program non stop; regulamentul instituie o durată maximă de 2 ore, în care beneficiarii permiselor trebuie să staţioneze în Zona Peninsulară.
 
Evident că această perioadă se va dovedi de multe ori insuficientă, numai intrarea şi ieşirea din Zona Peninsulară putând dura chiar şi 30 de minute, pe lângă formalităţile premergătoare slujbei, slujba propriu zisă, formalităţile ulterioare slujbei. Încadrarea în timp cu mare exactitate la un eveniment religios, fie el vesel sau trist, nu poate fi exactă, uneori existând factori ce pot întârzia derularea evenimentului“.
 
„Mai mult, Regulamentul instituie posibilitatea eliberarii permiselor doar pentru evenimente ce se desfăşoara strict până la ora 19, aspect nepermis şi care vine în contradicţie clară cu dreptul la libertate religioasă“.
 
„Or, este de necontestat că instituirea unor interdicţii/limitări de circulaţie, fără a permite accesul liber, neîngrădit, la lăcaşul de cult, reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului la libertatea de religie, cu consecinţe care nu pot fi considerate ca fiind proporţionale cu scopul legitim urmărit la adoptarea acestui act administrativ“.
 
„Se reţine, astfel, că Regulamentul, prin restricţiile şi limitările impuse, încalcă dreptul la libertate religioasă prevăzut în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art. 9), în Constituţie (art.29) şi în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (art. 2 al. 1 si 2)“, potrivit hotărârii Tribunalului Constanţa.
 
Hotărârea 2253/2021 a Tribunalului Constanţa poate fi descărcată integral din Secţiunea Document.
 
Sursa motivare: Portal Jurisprudenţă – rejust.ro - Hotarâre nr. 2253/2021 din 15.12.2021
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Fragmente din hotărârea care a ridicat barierele în Peninsula Constanța. Despre dreptul de proprietate şi drepturile persoanelor cu dizabilităţi
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii