Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:29 27 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prefectul Adrian Picoiu pierde în primă instanță procesul în care a cerut anularea unui HCL privind dreptul de superficie pentru un teren din Peninsulă

ro

27 Nov, 2025 11:02 240 Marime text


Adrian Picoiu, prefectul județului Constanța, a pierdut în primă instanță procesul în care solicita anularea hotărârii de Consiliu Local Constanța nr. 45/2025.
 
Cauza aferentă dosarului 3678/118/2025 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 24 iulie 2025.
 
Pârâți sunt Consiliul Local Constanța și firma Doris Trading SRL.
 
Tribunalul Constanța a soluționat cauza în ședința de judecată din 26 noiembrie 2025.
 

MINUTA:
„Solutia pe scurt: Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI CONSTANŢA, în calitate de reprezentant legal al Instituţiei Prefectului Jud. Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CONSTANŢA şi DORIS TRADING SRL, ca nefondată. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Constanţa-Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată la data de 26.11.2025, în conformitate cu prevederile art. 402 din CPC sub rezerva art. 396 alin. 2 din CPC raportat la art. 401 alin. 2 teza ultimă din CPC.
Document: Hotarâre    26.11.2025”



 
La ce se referă HCL-ul atacat în instanță
 
Adrian Picoiu a solicitat anularea HCL nr. 45/31.01.2025 pentru modificarea HCL nr. 556/2019 privind constituirea dreptului de superficie cu titlu oneros asupra terenului în suprafață de 384 mp situat în municipiul Constanța, b-dul Tomis nr. 1, în favoarea societății Doris Trading SRL.
 
După cum se arată în hotărâre, consilierii au dispus modificarea art. 6 din HCL nr. 556/2019, care are următorul cuprins: „se însușește valoarea chiriei stabilită în baza Raportului de evaluare nr. 85/29.01.2025, întocmit de către societatea Primoval SRL, înregistrat la Primăria Constanța nr. 19119/29.01.2025, în cuantum de 11.462,40 lei/lună, pentru imobilul teren în suprafață de 381 mp, aferent imobilului construcție C1”.
 
Contractul de constituire a dreptului de superficie a fost prelungit cu încă zece ani.
 

Terenul din categoria de folosință curți construcții este situat în Peninsulă și este ocupat de o construțtie cu regim de înălțime Subsol+Parter+2Etaje+Mansarda, proprietatea Doris Trading SRL. În clădire funcționează Manara Brasserie Constanța.
 
HCL nr. 45/2025 a fost adoptat în ședința CLM din 31.01.2025 cu 24 de voturi pentru și o abținere. Vezi secțiunea „Document”.
 
Despre Doris Trading SRL
 
Conform termene.ro, Doris Trading SRL a fost înființată în anul 1992, are ca obiect de activitate „comerț cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio și televizoarelor”.
 
În 2024, Doris Trading SRL a avut o cifră de afaceri de peste 3,5 milioane lei, un profit de peste 520.000 lei, datorii de peste 10,5 milioane lei și trei salariați.
 
Doris Trading SRL este controlată de Ștefănescu Sorin, Dragoș Florin, Emilia-Mirela și de Florea Iulia-Oana.
 
Doris Trading SRL figurează cu o achiziție directă câștigată în 2022 de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Citește și:
Ședințe de Consiliu Aleșii locali votează dreptul de superficie pe 10 ani asupra unui teren din Peninsulă în favoarea Doris Trading SRL (DOCUMENT) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii