Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:07 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Apel Constanța, precizări privind modificările legislative referitoare la eliminarea pensiei de serviciu şi diminuarea remuneraţiei magistraţilor

ro

20 Dec, 2019 14:33 1198 Marime text

Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Constanţa este abilitat să aducă la cunoştinţa publică că în data de 20.12.2019 a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor Curţii de Apel Constanţa, în care s-au hotărât următoarele:

,,Art. 1 – Constată că eliminarea pensiei de serviciu constituie o atingere gravă a principiului constituţional al independenţei judecătorilor, precum şi a documentelor internaţionale care impun în aplicarea acelui principiu ca judecătorii să beneficieze, după încetarea activităţii, de un venit cât mai apropiat de venitul obţinut în activitate.

        Art. 2 – Constată că reducerea drepturilor salariale ale judecătorilor în funcţie constituie o atingere gravă a principiului constituţional al independenţei judecătorilor din perspectiva independenţei materiale.

        Art. 3 – Constată că modificarea unor prevederi legale privind pensiile şi salarizarea judecătorilor în mod intempestiv, fără o dezbatere publică adecvată şi fără consultarea într-o manieră efectivă a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenţei justiţie, constituie o imixtiune în activitatea de înfăptuire a justiţiei şi o încălcare a principiului constituţional al separării puterilor statului.

        Art. 4 – Sesizează Consiliul Superior al Magistraturii pentru a lua măsurile necesare, în limita competenţelor sale, în vederea apărării independenţei justiţiei din perspectiva independenţei materiale a judecătorilor, inclusiv prin sesizarea Curţii Constituţionale cu un conflict de natură constituţională între Guvern, pe de o parte şi, puterea judecătorească, pe de altă parte.

        Art. 5 – Solicită Guvernului şi Parlamentului să se abţină de la orice măsuri care afectează independenţa justiţiei sub aspectul condiţiilor financiare.
        
Art. 6 – Constată că modificarea condiţiilor materiale ale activităţii personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor este de natură a afecta însăşi activitatea instanţelor şi independenţa puterii judecătoreşti şi se declară solidaritatea cu demersurile iniţiate pentru respectarea statutului profesional sub aspect material.

        Art. 7 – Dispune aducere la cunoştinţa publică a prezentei hotărâri, prin Biroul de informare şi relaţii publice al instanţei, precum şi comunicarea hotărârii către Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei.”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii