#citeşteDobrogea: Scriitorul dobrogean Ovidiu Dunăreanu, la ceas aniversar
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:58 16 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeşteDobrogea Scriitorul dobrogean Ovidiu Dunăreanu, la ceas aniversar

ro

21 Feb, 2018 00:00 877 Marime text

Prozatorul şi publicistul literar Ovidiu Dunăreanu s-a născut la 21 februarie 1950, în Arad, unde părinţii săi s-au aflat pentru scurt timp. Pseudonimul literar al lui Ovidiu Petcu i-a fost pus de Ştefan Bănulescu şi Sânziana Pop (pe care îi consideră naşii lui literari), în anul 1970, când a debutat în revista „Luceafărul“ (31 ianuarie), în cadrul rubricii „Cei mai tineri autori“. Cu el a semnat tot ce a scris şi a publicat de atunci până în prezent.
 
Copilăria şi adolescenţa şi le petrece pe malul Dunării, în comuna Ostrov, judeţul Constanţa, localitatea de baştină a mamei sale. Natura şi lumea miraculoase, greu de egalat, ale acestui colţ de ţară dintre ape şi cer vor avea un rol determinant în devenirea sa ulterioară ca scriitor.
 
Este absolvent al Liceului Teoretic din Ostrov (1967) şi al Facultăţii de Filologie - specializarea Biblioteconomie, Bucureşti (1970). Primele versuri şi crochiuri de povestiri datează din anii şcolii generale şi ai liceului, încurajat de profesoara de limba şi literatura română, Constanţa Vlăsceanu, care-l publica la „Gazeta de perete“ a şcolii. Dar încercările mai închegate de proză se produc în anii studenţiei bucureştene, când frecventează câteva cenacluri, între care şi „Junimea“ din Amfiteatrul „Odobescu“ al Universităţii din Bucureşti, unde are şansa să-i asculte şi să-i întâlnească pe marii critici, poeţi şi prozatori ai vremii. În acei ani debutează şi publică povestiri în revista „Luceafărul“. Debutul editorial se produce târziu, în anul 1990, cu grupajul de proză scurtă „Grădina lui Ieronim“, apărut în volumul colectiv „Preludii epice“ la Editura Eminescu.
 
Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1996, filiala Dobrogea; membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România (2001-2009); preşedinte al filialei Dobrogea a USR (2005-2009).
 
Posesor a numeroase premii şi distincţii ce i-au aureolat susţinuta activitate, zilele acestea, Ovidiu Dunăreanu mărturisea pentru ZIUA de Constanţa că este extrem de ocupat să editeze un nou număr al revistei „Ex Ponto“, pe care îşi doreşte să îl lanseze la finele lunii martie, dar şi că revizuieşte ultimul său roman, „Lumina îndepărtată a fluviului“, pe care şi-ar dori să-l relanseze în luna aprilie.
 

„Biograful zeilor“

 
Iată cum îl descrie istoricul şi criticul literar Alex Ştefănescu, în lucrarea „Istoria literaturii române contemporane.1941-2000“, pe scriitorul dobrogean: „Ovidiu Dunăreanu (…) este un prozator foarte talentat, exersat şi matur. (…) Viziunea sa asupra spaţiului de la malul mării este extatică şi poetică (fără poetizări exterioare). Proza şi publicistica literară (…) îl prezintă totodată ca pe un stilist care nu scrie, ci montează cuvintele în frază, asemenea unor pietre preţioase într-un colier. (...) Ovidiu Dunăreanu se situează într-o zonă literară delimitată de Mihail Sadoveanu şi Vasile Voiculescu, Ştefan Bănulescu şi Fănuş Neagu. Lumea prozei lui Ovidiu Dunăreanu n-are nimic etnografic, este o suprarealitate, obţinută prin transfigurarea radicală a peisajului dobrogean (…). Ovidiu Dunăreanu nu ierarhizează prozaic faptele. El dă o importanţă egală (şi anume maximă) tuturor întâmplărilor din viaţa de fiecare zi a unor oameni simpli, ca şi cum ar face biografia unor zei“.
 
Citeşte şi:
 
Scriitorul Ovidiu Dunăreanu - „Constanţa mai are încă foarte mult de lucru la capitolul cultură!” (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Ionut Druche 21 Feb, 2018 07:22 La multi ani sanatosi, domnule Ovidiu Dunareanu! Sunteti un om cu un suflet mare si sensibil, dar cel mai important un iubitor sincer al Dobrogei!