Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:57 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când se reia dosarul pentru blocul cu cinci etaje de pe strada Primăverii din Constanța

ro

05 Aug, 2020 00:00 2203 Marime text
  • Primul termen în rejudecarea cazului a fost fixat la data de 8 septembrie, de la ora 11.00.
  • Anul trecut, Tribunalul Constanța hotărâse să respingă acțiunea locuitorilor din zonă. Curtea de Apel a decis, însă, rejudecarea.
  • Dosarul a fost reînregistrat la Tribunal.
Magistrații Tribunalului Constanța au fixat primul termen în rejudecarea dosarului privind blocul de cinci etaje de pe strada Primăverii, investiție a Black Sea Design Concept SRL.
Astfel, dosarul are numărul 5080/118/2018*, iar primul termen în rejudecarea cazului a fost fixat la data de 8 septembrie, de la ora 11.00, la completul CA2 al instanței.
Amintim că, anul trecut, Tribunalul Constanța hotărâse să respingă acțiunea locuitorilor din zonă care încercau să blocheze ridicarea noului bloc, considerând că a fost introdusă prea târziu. Totuși, lucrurile s-au schimbat radical în toamnă, când Curtea de Apel Constanța a trimis dosarul înapoi, pentru rejudecare.
Așa cum arătam în edițiile anterioare, mai mulţi locuitori de pe strada Primăverii, dar și Prefectul Constanţei, au dat în judecată în 2018 Consiliul Local Constanţa. Reclamanţii le cereau judecătorilor să anuleze două hotărâri de consiliu local ce stau la baza ridicării unui posibil nou bloc în zonă.
 

Anularea hotărârilor consiliului local


Concret, oamenii cereau anularea HCLM 546/2004 şi, respectiv, a HCLM 268/2008. În baza celor două acte contestate în instanţă, investitorul actual, SC Black Sea Design Concept SRL, intenţionează să ridice un imobil 2S+P+5E+ terasă circulabilă – locuire colectivă, pe strada Primăverii.
Alături de Prefectul Judeţului Constanţa, reclamanţi în cauză mai sunt Elena Vasile, Violeta Cocârţă, Nica Butcaru, Spasia Barde, Adriana Laura Damgalin, Gina Nicolescu, Adrian Nicolescu, Cătălin Nicolescu şi Laura Cezara Nicolescu. De partea cealaltă a baricadei se situează Consiliul Local Constanţa, în calitate de pârât, dar şi SC Black Sea Design Concept SRL, care a făcut cerere de intervenţie în dosar, alături de Consiliul Local.
Terenul pe care se doreşte ridicarea imobilului cu pricina provine, aşa cum arătam în ediţiile anterioare, din retrocedări. Concret, în HCLM 546/2004 sunt menţionaţi ca proprietari Sorin Plăcintescu şi Creta Danda pentru lotul 1, iar pentru lotul 2 sunt menţionaţi proprietarii Georgică Giurgiucanu, Maria Măriuţă, Cristian Borcea, SC Habitat şi Ambient SA şi Mihai Camboianu. Ca o paranteză, la ora actuală, proprietarii din 2004 ai lotului 2 au fost condamnaţi definitiv în dosarul Retrocedărilor din Constanţa. Până la condamnarea finală a acestora, însă, HCLM 268/2008 menţiona ca proprietari pentru lotul 2 al terenului de la adresa respectivă SC Corsa Company SRL.
În cele din urmă, suprafaţa a ajuns la SC Black Sea Design Concept SRL care, aşa cum am menţionat mai sus, are în plan să investească într-un imobil cu cinci etaje şi terasă circulabilă.
Acum, Tribunalul a fixat primul termen în rejudearea cazului, așa încât procesul se va relua în luna septembrie.

Citește și:

Acțiunea nu era tardivă:
De ce au decis magistrații rejudecarea procesului pentru blocul de cinci etaje de pe strada Primăverii
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii