Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:59 14 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Administratorul unei firme de pază din județul Constanța, aflată în faliment, chemat de ANAF în instanță. Care este obiectul cauzei

ro

14 Apr, 2026 17:00 407 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
 
  • La termenul de astăzi, Tribunalul a amânat pentru 15 septembrie a.c. procesul intentat de ANAF împotriva lui Moțocan Gheorghe-Laurențiu, administratorul Detectors Family Alarm SRL, al cărui obiect este „antrenare răspundere”
  • Concret, reclamanta consideră că Moțocan Gheorghe-Laurențiu, prin acțiunile sale, ar fi contribuit la starea de insolvență prin care a trecut societatea de pază
 
Justiția din Constanța are pe masă un caz legat de intrarea în insolvență și ulterior în faliment a societății Detectors Family Alarm SRL.
 
La termenul de astăzi, Tribunalul a amânat pentru 15 septembrie a.c. procesul intentat de ANAF împotriva lui Moțocan Gheorghe-Laurențiu, administratorul Detectors Family Alarm SRL, al cărui obiect este „antrenare răspundere”.


 
Concret, reclamanta consideră că Moțocan Gheorghe-Laurențiu, prin acțiunile sale, ar fi contribuit la starea de insolvență prin care a trecut societatea de pază.
 

Ce spune legislația?
 
Antrenarea răspunderii patrimoniale este reglementată prin articolul 169 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Potrivit acestuia, persoanele care au avut funcția de administrator, director, membru al organelor de supraveghere sau orice altă persoană care a cauzat insolvența, poate fi obligată în instanță, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, să suporte o parte sau întregul pasiv al societății debitoare, sumele recuperate fiind destinate plății creditorilor.
 
Pentru antrenarea răspunderii patrimoniale, trebuie să se dovedească faptul că s-a comis una din următoarele fapte, așa cum sunt specificate în art. 169:

a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
b)au făcut activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
d)au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atât culpa, cât şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu se prezumă. Prezumţia este relativă. În cazul nedepunerii culpabile a situaţiilor financiare şi/sau al neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor de depunere a declaraţiilor fiscale, anterior deschiderii procedurii, se prezumă, până la proba contrară, că nu a fost ţinută contabilitatea în conformitate cu legea;
e)au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f)au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g)în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori;
h)orice altă faptă săvârşită cu intenţie, care a contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.
 

Nu s-au găsit cauze interne pentru insolvența debitoarei
 
Este de precizat că în raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, întocmit de administratorul judiciar Tomis IPURL publicat în BPI nr. 2251/05.02.2025, nu s-au constatat factori interni care să genereze situația în care a intrat Detectors Family Alarm SRL.
 
Cauzele au fost extrinseci, fiind vorba despre:
a. Lipsa de predictibilitate a regimului fiscal, care atrage pe de o parte încadrarea societăţii în categorii diferite de impozitare, iar pe de altă parte creşterea regimului de taxare a salariilor, cu impact imediat în necesitatea de creştere a tarifelor, situaţie neplăcută / neagreată de clienţii societăţii, având drept consecinţă (în funcţie de contract) obligativitatea menţinerii tarifelor de către societate cu suportarea piederii corespunzătoare sau încetarea contractului cu consecinţa disponibilizării personalului şi a suportării taxelor suplimentare;
b. Fluctuaţia de personal;
c. Impactul utilizării la scară largă a inteligenţei artificiale (înlocuirea pazei umane cu sisteme inteligente de supraveghere video şi prelucrare a imaginilor);
d. Lipsa fondurilor necesare şi a specialiştilor pentru obţinerea licenţelor de funcţionare pentru instalarea şi întreţinerea sistemelor de monitorizare video potrivit Legii nr.333/2003.
 
Chiar dacă în raport a fost consemnată aprecierea conform căreia nu există vreo persoană responsabilă pentru apariția insolvenței, administratorul judiciar a menționat că în raport de apariţia altor date sau informaţii, își rezervă dreptul de a le analiza și de a le completa la înscrisurile de față.
 
Declinul Detectors Family Alarm SRL
 
După cum se arată în BPI nr. 16329/23.09.2024, Detectors Family Alarm SRL și-a cerut insolvența din cauza unei datorii în valoare de 161.149 lei, disponibilul societății la momentul acela fiind insuficient pentru achitarea acesteia.
 
Atunci, debitoarea și-a declarat intenția de reorganizare pe bază de plan, motivând că desfăşoară activitate, scopul urmărit fiind acela de a se redresa financiar şi a acoperi datoriile societăţii.
 
Tribunalul Constanța a dispus intrarea în insolvență pe 16 septembrie 2024 și a desemnat pe Tomis IPURL în calitate de administrator judiciar provizoriu.
 
Ulterior, în prima lună a anului 2025, același Tribunal emitea sentința conform căreia Detectors Family Alarm SRL intra în faliment.
 
„Solutia pe scurt: În temeiul art. 145 lit. D din Legea 85/2014: Dispune intrarea în faliment a debitoarei. Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe TOMIS IPURL. Amână judecarea cauzei la data de 08.04.2025.
Document: Hotărâre intermediară  76/2025  28.01.2025”, se arată în minută.
 
În BPI nr. 2195/05.02.2025, se arată că asociatul unic al firmei a declarat că aceasta și-a încetat activitatea, întrucât nu au fost șanse de reorganizare.
 
Datele societății
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată marți, 14 aprilie 2026, Detectors Family Alarm SRL a fost înființată în anul 2016, are sediul social în Lumina, județul Constanța, iar obiectul de activitate este „activități de protecție și gardă”.
 
Firma a încheiat anul fiscal 2023 cu o cifră de afaceri de peste 240.000 lei, profit de aproximativ 160.000 lei, datorii de aproape 18.000 lei și doi salariați.
 
Asociatul este Voiculescu David-Sebastian, care a preluat afacerea de la Megulete Mircea-Adrian (M. Of. 4148/10.09.2024).
 
Detectors Family Alarm SRL nu are contracte publice încheiate.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Asociatul falimentarei Mamaia Sud Com SRL, obligat de Tribunalul Constanța să acopere datoriile firmei. Procesul se mută la Curtea de Apel 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii