Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:10 01 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alexandru Nazare, după decizia Fitch „România a trecut un nou test la limită. Rezultatul ne oferă timp, nu confort”

ro

01 Aug, 2026 08:50 188 Marime text
Alexandru Nazare, Sursa foto: Facebook
Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, afirmă că rămânerea României în categoria recomandată investiţiilor, după evaluarea Fitch Ratings, este ”un nou test trecut la limită”, dar avertizează că agenţiile de rating urmăresc ce se întâmplă, mai ales situaţia politică a ţării.

Alexandru Nazare: Rezultatul Fitch ne oferă timp, nu confort

”Rezultatul Fitch ne oferă timp, nu confort”, afirmă Nazare, avertizând că urmează şi decizia Moody’s.

"România rămâne în categoria recomandată investiţiilor - un nou test trecut la limită. România rămâne atent monitorizată de agenţiile de rating - orice derapaj poate veni cu sancţiuni severe în perioada următoare", a transmis ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-un mesaj pe Facebook.

Potrivit ministrului, menţinerea ratingului Fitch a venit într-un context foarte dificil şi cu o marjă minimă de siguranţă.

"În spatele acestui rezultat a fost un efort instituţional excepţional, dus până în ultimul moment, de echipa Ministerului Finanţelor, în coordonare cu Banca Naţională a României, care au documentat şi susţinut cu date solide fiecare argument pentru menţinerea calificativului de investiţii. A contat, de asemenea, şi responsabilitatea liderilor partidelor politice şi grupurilor parlamentare care, în ultima săptămână, au reuşit să ajungă la consens pe proiectele legislative de care depind fondurile europene din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă", adaugă Nazare.

Argumentele financiare ale României

Acesta a reiterat ideea că România are argumente financiare solide: deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru, de la 70 de miliarde de lei în perioada similară din 2025, iar Fitch estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub ţinta de 6%.

"Apartenenţa la UE, accesul la fonduri şi finanţări europene şi indicatorii de guvernanţă superiori statelor comparabile susţin, de asemenea, ratingul ţării. În acest moment, elementul cel mai sensibil, aflat în atenţia pieţelor internaţionale, rămâne situaţia politică. Agenţiile evaluează stabilitatea, capacitatea de formare a unui guvern funcţional şi continuitatea politicilor fiscal-bugetare drept garanţie de seriozitate a României. Fitch avertizează direct în raportul publicat azi că un blocaj politic prelungit poate împiedica aplicarea măsurilor, poate întârzia reformele din PNRR şi poate pune ratingul sub presiune", avertizează ministrul interimar.

Nazare apreciază că "România trebuie să transmită un semnal credibil de stabilitate politică: o majoritate funcţională, continuitatea reformelor, respectarea traiectoriei de reducere a deficitului şi oprirea iniţiativelor cu impact bugetar pentru care nu există surse reale de finanţare".

"Este o condiţie pentru protejarea costurilor de finanţare, a investiţiilor şi a economiei României", a declarat Nazare.

Acesta a precizat că urmează evaluarea Moody's, care în precedenta evaluare a menţinut ratingul României la ultima treaptă recomandată investiţiilor, cu perspectivă negativă, potrivit stiripesurse.ro.

"Şi Moody's urmăreşte riguros, în mod explicit, efectele instabilităţii politice asupra finanţelor publice, instituţiilor şi capacităţii de guvernare. Rezultatul Fitch ne oferă timp, nu confort. Trebuie să demonstrăm foarte rapid că România poate avea coerenţă în decizii şi capacitatea de a continua corecţia fiscală şi reformele începute", a mai transmis Alexandru Nazare.

Agenţia de rating Fitch a confirmat, vineri, ratingurile pe termen lung pentru riscul de neplată a emitentului (IDR) ale României la nivelul BBB-, cu perspectivă negativă.

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii