Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:53 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acord de recunoaștere a vinovăției, la DNA Averea şi interesele lui Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța din ANR (documente)

ro

19 Nov, 2021 00:00 3253 Marime text
 
 
  • Surse judiciare au declarat pentru ZIUA de Constanța că Alexandru Mezei ar fi suspectat de „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații“.
 
  • Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis la Tribunalul Constanța. Primul termen a fost stabilit pentru data de 07 decembrie 2021.
 
 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordul de recunoaștere a vinovăției în cazul lui Alexandru Mezei, directorul Căpităniei Zonale Constanța din cadrul Autorității Navale Române.
 
Dosarul de urmărire penală împreună cu acordul de recunoaștere a vinovăției a fost trimis la Tribunalul Constanța.
 
Primul termen a fost stabilit pentru data de 07 decembrie 2021.
 
Surse judiciare au declarat pentru ZIUA de Constanța că Alexandru Mezei ar fi suspectat de „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații“.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Contactat telefonic, Alexandru Mezei a declarat, pentru ZIUA de Constanța că nu a făcut nimic, spunând apoi că nu are nimic de comentat pe marginea dosarului.
 
Potrivit declarației de avere completate la data de 19 mai 2021, Alexandru Mezei deține, împreună cu soția sa, trei terenuri intravilane (două în Constanța în suprafață de 13,75 mp și 512 mp și altul în Râșnov, Cheile Râșnoavei, în suprafață de 1000 de metri pătrați.  
 
Alexandru Mezei mai deține, tot împreună cu soția sa, o casă în Constanța, în suprafață de 274 mp., precum și un apartament, tot în Constanța, în suprafață de 75 mp.
 
În privința conturilor, directorul Căpităniei Zonale Constanța din cadrul Autorității Navale Române a consemnat un cont curent salariu, deschis în 2010, cu un sold de 3.095,57 lei, un Practicont, deschis în 2016, cu un sold de 21,36 lei, un cont curent, deschis în 2017, cu un sold de 3,15 lei, dar și un card credit, deschis în 2017, în suprafață de 25.000 de lei.
 
În privința veniturilor salariale, Alexandru Mezei a declarat 95.227 de lei, în timp ce soția sa, angajată tot la ANR, a primit 61.224 de lei.
 
În declaraţia de interese completată la data de 19 mai 2021, Alexandru Mezei a consemnat doar că este membru al Asociaţiei International Harbour Masters.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Alexandru Mezei, fostul director al Autorității Navale Române, acord de recunoaștere a vinovăției, la DNA
 
Averea şi interesele lui Alexandru Mezei, noul director al Autorităţii Navale Române (documente)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii