Academia Română are de primit compensații pentru un teren din Mangalia, unde funcționează un complex hotelier. Dosarul a ajuns în apel
Academia Română are de primit compensații pentru un teren din Mangalia, unde funcționează un complex hotelier.
02 Jul, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
327
Marime text



- Academia Română a primit terenul drept moștenire pe bază de testament
- Bunul a fost luat abuziv de către stat și prin Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1486/1948, publicată în Monitorul Oficial nr. 260/1948, acesta a trecut în folosinţa Ministerului Agriculturii
- Întrucât pe terenul prezentei cauze a fost edificat un complex hotelier, restituirea bunului imobil în natură în favoarea Academiei Române nu a putut fi posibilă, însă instanța a dispus să se acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 100 mp
Tribunalul Constanța are în atenție dosarul 3354/254/2020* ajuns în stadiul de apel, privind un teren de 100 mp disputat de Academia Română în contradictoriu cu Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Mangalia, Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Constanța și Municipiul Mangalia prin primar.
Conform Portalului Instanțelor de Judecată, încă nu a fost stabilit un termen în speța de față.

Menționăm că acest caz este o rejudecare a dosarului 3354/254/2020, măsura fiind luată de Tribunalul Constanța în ședința din 29 septembrie 2021.
După Hotărârea nr. 1469/29.09.2021 adoptată de Tribunalul Constanța, dosarul a ajuns la Judecătoria Mangalia.
Reclamanta Academia Română a cerut instanței să dispună reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantei asupra terenului de 100 mp din Mangalia, să oblige pârâtele la emiterea și, repsectiv, înmânarea titlului de proprietate cu privire la terenul astfel reconstituit şi la încheierea procesului verbal de punere în posesie sau, dacă reconstituirea în natură a dreptului de proprietate nu este posibilă, la emiterea propunerii de acordare de despăgubiri şi la înaintarea documentaţiei la secretariatul CNCI asigurat de ANRP, şi, totodată, să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.
Întrucât pe terenul prezentei cauze a fost edificat un complex hotelier, restituirea bunului imobil în natură în favoarea Academiei Române nu a putut fi posibilă, însă instanța a dispus să se acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 100 mp. Redăm mai jos minuta Judecătoriei Mangalia:
„Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta Comisia Judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Academia Română, având sediul procesual ales în mun. Bucureşti, sector 5, str. Dr. Drăghiescu Dumitrie, nr. 12 BIS, et. 1, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală Mangalia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în Mangalia, Şos. Constanţei, nr. 13, jud. Constanţa, şi Comisia Judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în Constanţa, Bd. Tomis nr. 51, jud. Constanţa. Obligă pârâta Comisia Locală Mangalia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să întocmească documentaţia necesară acordării în favoarea reclamantei a unor măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 100 mp situat în municipiul Mangalia, jud. Constanţa şi să înainteze pârâtei Comisia Judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent. Obligă pârâta Comisia Judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să valideze propunerea de acordare în favoarea reclamantei a unor măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 100 mp situat în municipiul Mangalia, jud. Constanţa şi să înainteze Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor decizia care conţine propunerea de acordare de măsuri compensatorii împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acesteia. Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă sub aspectul celorlalte pretenţii. Obligă pârâta Comisia Locală Mangalia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să plătească reclamantei suma de 23.600,62 lei cheltuieli de judecată. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei Comisia Judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la plata cheltuielilor de judecată. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Mangalia, sub sanc?iunea nulită?ii. Pronunţată astăzi, 18.03.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 391/2025 18.03.2025”
Hotărârea a fost luată de completul C3 Complet Continuitate reprezentat de judecătorul Comănescu Adrian-Silviu.
Adresa către Primăria Mangalia
Ne-am adresat Primăriei Mangalia în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public pentru a obține detalii în legătură cu situația juridică a terenului din prezenta cauză.
Instituția ne-a comunicat că terenul ce face obiectul litigiului din dosarul 3354/254/2020 se suprapune cu un teren proprietate privată conform Contractului de Vânzăre din anul 2014, situat în Municipiul Mangalia, str. Teilor nr. 6 (actual str. Teilor nr. 3, conform nomenclatorului nr. 10623/2021).
Pe acest teren a fost construit Hotel și Restaurant Scala (n. red. actualul Hotel New Belvedere), însă data edificării construcției nu este clară, conform datelor deținute de Direcția Urbanism Patrimoniu și Turism, iar în 1997, Mangalia SA a obținut Certificatul de Atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis de Ministerul Turismului pentru teren în suprafață de 2.795 mp aferent activului Hotel și Restaurant Scala.
În următoarele rânduri prezentăm detalii din procesul judecat pe fond de Judecătoria Mangalia.
Teren lăsat moștenire și preluat abuziv de stat
„În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că a dobândit terenul în suprafaţă de 100 mp situat în ########## ########, jud. Constanţa în baza testamentului întocmit de ##### ###### la data de 26.12.1945, că prin Deciziunea Consiliului de Miniştri nr. 1486/1948, publicată în Monitorul Oficial nr. 260/1948, acest teren a trecut în folosinţa Ministerului Agriculturii, fiind menţionat în decret la poziţia 64, că la data de 28.11.2005 a formulat în baza Legii nr. 564/2004 şi a Legii nr ######## cererea înregistrată sub nr. 4629 pe care a transmis-o Primăriei Municipiului Mangalia, prin care a solicitat Comisiei Locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Mangalia retrocedarea terenului respectiv, că, deşi a revenit în anul 2014 cu o solicitare prin care a arătat că nu a primit niciun răspuns la cererea iniţială, aceasta tot nu a fost soluţionată până în prezent, că prin cererea nr. 117 din 22.06.2020 a solicitat din nou soluţionarea de urgenţă şi cu precădere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate şi că prin adresa nr. R34429 din 25.06.2020 Primăria Municipiului Mangalia i-a comunicat că aceasta va fi discutată şi analizată în următoarea şedinţă a Comisiei Locale de fond funciar, însă cererea nu a fost soluţionată nici până în prezent.
Reclamanta a mai arătat că au trecut circa 15 ani de la momentul formulări cererii, timp în care a fost lipsită de bunul care îi aparţine şi de orice compensaţie materială pentru pierderea suferită, comportament care încalcă dreptul atât la o bună administraţie cât şi la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, că în raport de Decizia nr. ##/2017 a Curţii Constituţionale şi de dispoziţiile Legii nr. 165/2013 cele două pârâte au depăşit termenul legal pentru soluţionarea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate şi că nesoluţionarea cererii constituie o măsură abuzivă şi disproporţionată, în contradicţie atât cu prevederile cuprinse în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ##### Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Tratatele şi legislaţia U.E., Constituţia României şi legea naţională cât şi cu jurisprudenţa #### şi Codul european al bunei conduite administrative adoptat de Parlamentul ######## în septembrie 2001.”
Cum s-a apărat Comisia Locală
„Pârâta ####### Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Asupra Terenurilor Mangalia a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii motivat, în esenţă, prin aceea că singurele informaţii deţinute cu privire la imobilul în cauză sunt cele cuprinse în actul de preluare, referitoare la suprafaţă şi zona generică unde se află acesta, reclamanta nu a furnizat alte informaţii care să permită identificarea terenului, dreptul de proprietate al reclamantei a fost respectat şi, întrucât pârâta nu deţinea rezerva de teren disponibilă, întreaga suprafaţă de 452 ha deţinută de aceasta pe teritoriul judeţului Constanţa a fost reconstituită pe teritoriul Comunei ######, fiind emis titlul de proprietate nr. 1281 din 29.12.2004, astfel cum s-a comunicat prin adresa nr. 5244/10.06.2006 emisă de Instituţia Prefectului, motiv pentru care propunerea iniţială a Comisiei de Fond Funciar Mangalia privind înscrierea în anexa de despăgubiri, a rămas fără obiect, lipsa soluţionării dosarului nu s-a datorat vreunei culpe a pârâtei ci a fost determinată de soluţionarea în #### # cererii reclamantei de către ####### Județeană pentru toate terenurile de pe raza judeţului, reconstituirea dreptului pe vechiul amplasament nu este posibilă din cauza lipsei elementelor de identificare a terenului iar acordarea de teren în compensare nu este posibilă prin prisma lipsei rezervei de tren de către Municipiul Mangalia, astfel că singura variantă posibilă este propunerea de despăgubiri în vederea validării şi transmiterii către ANRP.”
Ce a reținut Judecătoria Mangalia
„Bunurile mobile şi imobile cu caracter agrosilvic care au aparţinut Academiei ###### şi care au fost trecute în mod abuziv în folosinţa unor ministere şi instituţii publice prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1.486/1948, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 8 noiembrie 1948, sau în proprietatea unor persoane juridice, prin acte normative emise în perioada #########, se retrocedează în totalitate Academiei ######. Administrarea bunurilor silvice retrocedate Academiei ###### se va realiza prin ##### Naţională a Pădurilor - Romsilva.
În cauză, prin testamentul olograf datat 26.12.1945, al cărui original a fost depus în dosarul nr. 90/946 al Tribunalului Ilfov, defunctul ##### ###### (##### ######) a lăsat toată averea sa mobilă şi imobilă, rămasă de la tatăl său ### I. ###### şi mama sa ##### I. ######, Academiei ######, prin acel testament reclamanta fiind instituită legatar universal, iar prin încheierea nr. #### din 08.04.1948 pronunţată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr. ######### s-a admis cererea formulată de ######## ###### şi s-a ordonat trimiterea acesteia în posesiunea averii mobile şi imobile lăsate de către defunctul ##### ###### prin testamentul din 26.12.1945, printre bunurile astfel dobândite fiind și terenul în suprafaţă de 100 mp cu construcţie pe el, înscris la poziţia 60 din Decizia Consiliului de Miniştri nr. 1486, publicată în Monitorul Oficial nr. 260 din 08.11.1948 prin care acest teren a fost trecut în folosința Ministerului Agriculturii, astfel că preluarea de către regimul comunist a terenului a fost una abuzivă, aspect necontestat în prezenta cauză.
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta ####### Judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în considerarea faptului că reclamanta trebuia să urmeze procedura de restituire reglementată de Legea nr. 10/2001, instanța constată că aceasta este neîntemeiată și va fi respinsă cu această mențiune câtă vreme prin decizia civilă nr. #### din 24.09.2021 a Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, s-a trimis cauza spre rejudecare cu motivarea că cererea reclamantei intră în sfera de aplicare a Legii nr. 165/2013, fiind o cerere nesoluționată în sensul art. 4 alin. (1) din acest act normativ, și că este necesară soluționarea pe fond a cauzei, conform obiectului cu care instanța a fost învestită, aceasta cu atât mai mult cu cât potrivit art. 1 din Legea nr. 18/1991, ,,terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza căruia sunt deţinute sau de domeniul public ori privat din care fac parte, constituie fondul funciar al României”, iar conform art. 2 lit. d) din același act normativ ,,în funcţie de destinaţie, terenurile sunt: terenuri din intravilan, aferente localităţilor urbane şi rurale, pe care sunt amplasate construcţiile, alte amenajări ale localităţilor, inclusiv terenurile agricole şi forestiere.”
Pe fondul cauzei, instanța reține că potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ,,Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură”, iar alin. (2) prevede că ,,În situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III.”
Prin raportul de expertiză topografică întocmit de expert ###### ########## s-a stabilit că terenul în suprafață de 100 mp, situat în ########## ######## ### ###### ## #### ###### ### #, Mangalia și este ocupat în prezent de un complex hotelier, astfel că nu mai este posibilă restituirea sa în natură pe vechiul amplasament, acțiunea reclamantei fiind neîntemeiată din această perspectivă.
În aceste condiţii devin incidente prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013, reclamanta având dreptul la acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafaţă de 100 mp, iar dreptului reclamantei de a i se acorda măsuri compensatorii îi corespund obligaţiile celor două Comisii pârâte de a realiza demersurile prevăzute de art. 21 din Legea nr. 165/2013, motiv pentru care va obliga pârâta ####### Locală Mangalia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să întocmească documentaţia necesară acordării în favoarea reclamantei a unor măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 100 mp situat în ########## ########, jud. Constanţa şi să înainteze pârâtei ####### Judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent și va obliga pârâta ####### Judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să valideze propunerea de acordare în favoarea reclamantei a unor măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 100 mp situat în municipiul Mangalia.
Totodată, instanța va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantă sub aspectul celorlalte pretenţii, iar față de disp. art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă, va obliga pârâta ####### Locală Mangalia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor să achite reclamantei suma de 23.600,62 lei cheltuieli de judecată conform dovezilor depuse la dosar, însă va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei ####### Judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la plata cheltuielilor de judecată întrucât culpa procesuală aparține exclusiv pârâtei ####### Locală Mangalia pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, care nu a soluționat în condițiile legii cererea nr. 4629/28.11.2005, înregistrată la Primăria Municipiului Mangalia sub nr. 35062 din 30.11.2005.”
Despre Mangalia SA
Conform termene.ro, Mangalia SA se află în faliment, are sediul social pe strada Portului nr. 40 din Mangalia, județul Constanța, a fost fondată în 1992 și obiectul de activitate este „hoteluri și alte facilități de cazare similare”.
Conform termene.ro, acționar majoritar este Liviu Scarlat, alături de mai multe persoane fizice și juridice care dețin acțiuni.
Administrator special este Liviu Scarlat și lichidatori judiciari sunt R&I Group SPRL și Spectrum Insolvency IPURL.
Pentru anul 2024, firma a raportat peste 40.000 lei pierdere și avea datorii de peste 13 milioane lei.
Sursă text: ReJust și Portal Just
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
O importantă instituție de cultură, pe cale să primească despăgubiri pentru cartierul Anadalchioi, din Constanța. Reacția autorităților
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii