IGPR Percheziții-Prejudiciul cauzat a fost estimat la de 165.000 de lei.
IGPR:Percheziții-Prejudiciul cauzat a fost estimat la de 165.000 de lei.
05 Nov, 2025 10:30
ZIUA de Constanta
130
Marime text
130
Marime text
Nr. 303 din 5 noiembrie 2025
PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE ÎNȘELĂCIUNE
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 5 noiembrie 2025, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din probele administrate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2023 - 2025, bănuitul, în calitate de administrator al unei societăți comerciale cu obiect de activitate “fabricarea de mobilă” ar fi indus în eroare opt persoane vătămate, prin aceea că ar fi încasat de la acestea contravaloarea unor comenzi de mobilier pe care nu le-ar fi onorat, în totalitate sau în parte.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la de 165.000 de lei.
Astfel, la data de 5 noiembrie 2025, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județul Ilfov, persoana bănuită fiind depistată și urmează să fie condusă la audieri.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 3, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


