Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
04:05 07 12 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Boboteaza şi „deschiderea” Bisericii Româneşti la Bitolia (început de veac XX) Diznou vluisiti zboarî di adeţile armâneşţî (II)

ro

07 Jan, 2021 00:00 2594 Marime text

În primii ani ai veacului trecut, silinţele vlahilor cu simţăminte şi identitate românească (aromânii şi meglenoromânii) din Macedonia Otomană în a li se recunoaşte un lăcaş de cult ortodox propriu (unde să nu se slujească în limba greacă) se concretizează, punctual, prin deschiderea Capelei/Bisericii Româneşti la Monastir/Bitolia. Şi până acum, în diverse biserici ortodoxe din arealul balcanic al Imperiului Otoman (dar nu şi din Statul Elen) se oficia în limba română şi în dialect. Din iarna lui 1904-1905, însă, la Bitolia se deschide şi un lăcaş de cult ortodox propriu (înălţat din 1903, an când se „inaugurează” şi Cimitirul Românesc/Mărmintsă armâneshti – ce este funcţional şi astăzi – primul înhumat fiind militantul naţional-cultural de vecinică pomenire al românilor balcanici, institutorul Apostol Mărgărit) cu Hramul „Constantin şi Elena” – aşa cum cititorul poate vedea detaliat din cuprinsul unei corespondenţe dela faţa locului, datată 10 ianuarie 1905, trimisă unei gazete din Bucureşti (redactată de un grup de intelectuali aromâni stabiliţi în capitala Vechiului Regat).

Sfântul lăcaş (aici s-a ostenit ani îndelungaţi, între alţi câţiva slujitori) preotul de vrednică amintire Teodor Constantin) şi-a îndeplinit menirea întru împlinirea nevoilor spiritual-ortodoxe şi naţionale ale (a)românilor de acolo pe parcursul a zeci de ani; în 1968, în cadrul unui proiect de sistematizare a centrului urbei macedonene Bitola, clădirea este demolată (este înălţat un ansamblu hotelier). Enoriaşilor vlahi – din ce în ce mai puţini – li se acordă un alt spaţiu, în cartierul istoric Vlaşka Mahala, unde se „transferă” lăcaşul de cult, mult mai modest (i-am călcat pragul de mai multe ori – cu bunul soţ şi anviţatu Nistor Bardu /de sorginte moscopolitan/gabroveană/, cu inimiosul şi mult durutlu hyin Virgil Coman /cu ascendenţă meglenito-vrânceană/, cu proţ ş’alepţî oaspeţi aromâni ditu Machidunii).

În zilele noastre, „Intrând în curtea Bisericii «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena», un necunoscător nu-şi dă seama dacă edificiul ce-i apare în faţă este o biserică sau o casă mai mare. Doar când ajunge înăuntru este impresionat de atmosfera de sfinţenie care îl întâmpină. În luna octombrie 2018 – se arată într-un album ilustrat apărut la Bucureşti în urmă cu aproape trei ani, sub egida Societăţii de Cultură Macedo-Române –, se împlinesc 50 de ani de la transferarea bisericii aromâneşţti din locul ocupat astăzi de Hotelul «Epinal», în spaţiul din cartierul Vlaşka Mahala. Situaţia proprietăţii asupra bisericii şi a Cimitirului Românesc este însă incertă în prezent, cum de altfel a fost şi în ultimul secol, după 1913, ele fiind construite cu fondurile statului român, aşa cum o arată documentele. În urmă cu doi ani, comunitatea aromână, care administra aceste proprietăţi, a fost deposedată de această avuţie patrimonială, situaţia creată urmând să se lămurească în justiţie” (Nistor Bardu, Emil Ţîrcomnicu, Cătălin Alexa, Stoica Lascu, Ioana Iancu, „Lecturi vizuale” etnologice la aromânii din Republica Macedonia. Regiunea Bitolia. Memorie, tradiţie, grai, patrimoniu, Editura Etnologică, Bucureşti, 2018, p. 40).
-------------------------------------
 

SCRISORI DIN MACEDONIA

Corespondenţă particulară a ziarului «Românul dela Pind»

Monastir, 10 ianuarie 1905
 

Biserica românească

În fine astăzi dimineaţa s’a deschis nu capela, ci biserica românească din Bitolia şi nu pentru o zi sau două, ci pentru tot d’auna.
Bucuria noastră este inexprimabilă. Este un triumf naţional de mâna întâia. În tot oraşul este o mişcare extraordinară. De şi e zi de târg, totuşi lumea numi cu biserica noastră este în gură.
- Ai auzit ceva sensaţional?- Ce este?- Românii au dărâmat zidul, ce astupa uşa bisericei lor şi au întrat în tr’însa?- Când?- Astăzi dimineaţa, cu noaptea în cap?- Cu voia guvernului?- Da? Stradele erau pline de armată.- Cu neputinţă una ca aceasta?- Să pariem dacă pofteşti.- Cum se poate? Atunci ce se face vlădica Ioachimos, atunci ce se face propganda grecească? Atunci... De ce se dă atâta importanţă deschiderei bisericei noastre şi cum s’a oficiat în această zi trebue să narăm, căci teribile sforţări a făcut inamicul pentru răpunerea bisericei noastre.
 

Manifestaţii straşnice

Am povestit cum preotul nostru Teodor era cât p’aci să fie asasinat de oamenii comitetului grecesc, fapt, care s’a petrecut în ziua de duminică, 2 c. Noi am ghicit că vr’o tristă ştire îi împinsese pe adversarii noştri la acest act de disperare. Şi în adevăr dânşii aflară mai nainte, cea ce s’a hotărât la Constantinopol în privinţa bisericei noastre.
Părintele Teodor a scăpat ca prin minune. Cinci dintre agresori au putut fi arestaţi, iar trei dintre cei, cari au năvălit asupra lui Nastu din Pleasa s’au ales cu răni zdravene.
Deci pe calea armelor au renunţat de a ne ataca, asigurându-se pe deplin că nu ne dăm îndărăt de frica lor. Au alergat dar oamenii noştri la alt expedient, prin care credeau că au să îngrozească pe autorităţile imperiale şi pe însuşi împăratul. Partizanii grecismului au închis prăvăliile timp de două zile, marţi şi miercuri, 4 şi 5 c., întocmai cum fac albanezii din Diacova sau Ipek, când se revoltă în contra vr’unui funcţionar, sau în contra vr’unei măsuri administrative.


Agenţii comitetului umblau din prăvălie în prăvălie îndemnând pe cei cari au preot grecesc, să închidă prăvăliile. Unui bărbier îi s’au spart geamurile, ştiindu-l inofensiv. S’au dus şi la d. Luca Cairetti, croitor bărbătesc, poftindu-l să imiteze pe vecinii săi, dar d-sa l-a tras un bobârnac straşnic dându-i afară ca pe nişte nemernici. Şi alţii au făcut acelaşi lucru, după cum au fost d. Gorciu Tale, lipscani, Spiru Hrista şi Vanghel Cotadina, negustor de băuturi spirtoase, D. Pucerea, Nachi Erca, Simon Romu, băcan şi alţii.
Indivizii s’au dus şi pe la ovrei, rugându-se şi de dânşii să închidă prăvăliile, pentru cuvântul că românii s’au aliat cu bulgarii şi că dânşii sunt încontra celor lalte neamuri din Turcia. Ovreii au râs de obrăznicia lor.

Diferite versiuni circulară în oraş despre această ispravă nechibzuită. S’a zvonit că a murit vlădica Ioachimos de aplopexie, de necazul românilor, şi zvonul acesta a fost cel mai crezut, de oare-ce se ştia că nerodul Ioachimoş era bolnav.

Bulgarii întrebuinţară tot felul de expresiuni, de cuvinte pentru sila grecească. Gugumanii lui Ioachimos o porniră cu războiu în contra împăratului, voind să-l silească de a contramanda ordinul dat pentru funcţionarea bisericei noastre. Ridiculii habar n’au de ce forţe dispun ei şi de ce forţe dispunem noi, de ce se petrece în cercurile superioare, dar au mers înainte spre a se compromite cu totul.
 

În ziua de Bobotează

Pungaşii comitetului grecesc au dat raita prin oraş, anunţând că în această zi se va petrece ceva nemai pomenit.
Noi în această zi de alt-fel eram hotărâţi să intrăm în capela noastră. Ex. Sa valiul, informându-se de pregătirile nenorociţilor, a opinat că găseşte necesar a se amâna oficiarea în biserica noastră până în ziua de duminică, când crede că focul de paie al adversarului se va potoli. În ziua de Bobotează, după obiceiuri se aruncă crucea în Dragor, râul care trece prin mijlocul oraşului şi e nevoe ca armata să păzească atât în partea unde aruncă grecomanii cât şi în partea unde aruncă bulgarii.
Pentru o întârziere de două şi de trei zile nu era să ne sinchisim. Deci, facă-se voia Excelenţei sale.

În ziua de Bobotează [episcopul grec] Ioachimos a făcut pe sănătosul şi a apărut în biserică în mijlocul turmei sale de oameni zăpăciţi şi ignoranţi. Prin tr’un discurs şi a bătut joc de publicul auditor cât se poate de neomeneşte.

Le a spus: «Oameni buni! tocmai când ortodocşii creştini dormeau în linişte, iată că o muscă le a intrat în urechie. S’au făcut sforţări pentru scoaterea ei, de unde a intrat prin surprindere, dar nu s’a reuşit. Ceva mai mult. Dânsa a intrat şi mai adânc, ast-fel în cât ameninţă organul auzului şi întregul organism cu totală destrugere. Pricepeţi de cine vorbesc, de musca vlahilor. Aceştia sunt şi mai periculoşi pentru noi decât bulgarii chiar, fiind că nu sunt declaraţi ca schismatici. Trebue dar să întrebuinţăm toate forţele noastre, trebue să recurgem la mijloace extreme pentru a ne scăpa de acest pericol distrugător. Cunoaşteţi că martirii au primit cununa nemurirei, fiind că s’au sacrificat pentru credinţă, pentru lege. Tot ast-fel să faceţi şi voi, fiii mei pentru ca să scăpăm ortodoxia şi naţia de peire!»

Zito! zito! strigară derbedeii salariaţi.
După discurs, derbedeii cu Vlădica în frunte o porniră cu alai spre gârlă. După ce s’a isprăvit slujba, prin aruncarea crucei în Dragor şi prin pescuirea ei din partea unor beţivi, vlădica cu ai săi s’a dus în faţa palatului administrativ şi a rostit un discurs de laudă şi recunoştinţă la adresa M.S. Sultanului. A inzistat mult asupra drepturilor acordate Patriarhiei din partea lui Mahomed II, cuceritorul C-tinopolului, drepturi recunoscute şi întărite şi de urmaşi sultani, între cari figurează cu glorie şi actualul împărat. Fanariotul a căutat prin subînţelesuri să lovească în mărinimosul Sultan Abdul Hamid, carele acordase drepturi naţionalităţilor din împărăţia sa de a se institui şi ruga Domnului în limba lor, cea ce este cu totul opus dorinţei necreştineşti a partidului şi a Sinodului Ecumenic (?) din Stambul.
La această procesiune n’au luat parte femeile, căci era vorbă de arme, în schimb însă au fost de pază mulţi ostaşi.
 

Spre conacul valiului

De oare-ce Ex. Sa valiul este bolnav de mai multe zile şi n’a putut să asculte din balconul palatului administrativ discursul netrebnicului arhiereu, după cum se obicinueşte în fie care an, droaia de nerozi o porniră spre locuinţa guvernatorului nostru, care locueşte în casele lui Mierlo la intrarea în oraş. S’a ales o delegaţie dintre cei mai notabili, cari au fost primiţi de mehtupciul (secretarul) valiului. Pe când delegaţii ca oameni buni de legat, arătau doleanţele neamului greco-ortodox de a nu permite românilor de a avea biserica lor, pentru că aceasta constitue un atac pentru liniştea împărăţiei, de oare ce se vor provoca multe dezordini şi neorândueli şi alte multe nerozii de această natură, droaia de netrebnici, între care figuri şi pseudo doctorul Apostolidi, strigă afară! Zito o Sultanos! zito ta dicheomata tis Patriarhias! (Trăiască Sultanul, trăiască drepturile Patriarhiei!).
Închipuiţi-vă în ce mizerie a ajuns Patriarhia! A rămas ca bitolienii să o apere şi să o mântue de moarte.
 

Depeşe de 1.000 lei

D-nii delegaţii au spus nerozilor următoarele: Ex. Sa valiul prin mehtupciul său ne a spus că ordinul vine din Constantinopole şi că prin urmare în puterea sa nu stă de a călca acel ordin «Faceţi însă dacă vă este cu putinţă, vouă să vie un contra ordin şi eu cu dragă inimă am să mă conformez».
Deci haideţi să lucrăm pentru contramandarea ordinului, care a venit în favorul românilor.
În corpore o pornesc cu toţii spre casa poştei şi a telegrafului.
Telegrama era pregătită de mai înainte şi înainte de a sosi aci această telegramă era iscălită de mulţi. Telegrama din chestiune era lungă cât toată ziua, plină de cuvinte bombastice, după firea palicarului, era adresată către însuşi M.S. Sultanul, cu rugămintea de a se răspunde la cererea lor. Telegrama a costat 42 lire otomane, cea ce face 960 lei şi 50 bani. Sărăcia cheltuieşte la disperare, dar răspunsul în zadar este aşteptat.


 

În ziua de St. Ioan

În această zi întunecaţii la minte s’au arătat foarte veseli, de oarece vlădica îi asigurase cum că românii n’au să reuşească în tentativa lor, că adicălea guvernatorul le este favorabil şi că situaţiunea de aici se va prezinta la Stambul că este de aşa natură încât pentru remedierea ei se cere cu necesitate anularea ordinului pentru deschiderea paraclisului românesc.
Întunecaţii şi neomenoşii, cei nenorociţi prin şcoala grecească, au trecut la fapte. În noaptea acestei zile au atârnat de clanţa porţei d-lui L. Duma, inspectorul nostru şcolar, un cartuş într’o cârpă neagră. Comitetul grecesc dar îl condamnase la moarte pe d. Duma, crezându-l prea periculos pentru interesele grecismului.
Tot de odată în seara acea o ceată de pungaşi din comitet au manifestat pe la miezul nopţei înaintea casei d-lui Duma prin cântece revoluţionare, iar înaintea casei d-lui profesor C. Cosmescu, strigară şi ţipară: Costică che ti iadime glavata! (Costică o să-ţi mâncăm capul!).
Sperieturile derbedeilor, din fericire, pe nimeni nu-i sperie. Ei, după ordinul superiorilor, au căutat să intimideze lumea pentru ca să nu cuteze a intra în biserică.


În ziua de sâmbătă, 8 c.

Fraţii noştri, întunecaţi la minte au continuat cu demonstraţia şi pe ziua de sâmbătă ţinând prăvăliile închise. De prostia lor nimănui nu-i pasă. Baş poliţaiul a şi arătat prin raportul său, că oraşul câtu-şi de puţin nu suferă prin fapta lor, de oare-ce dânşii nu vând articole de prima necesitate. Şi de ar ţine prăvăliile trei ani d’a rândul închise puţin le pasă consumatorilor.
Totuşi baş-poliţaiul sau şeful poliţiei i-a chemat pe câţi-va dintre lipscani şi i-a întrebat cauza, pentru care dânşii ţin prăvăliile închise. Unul a spus: am avut copiii bolnavi; cel lalt: fiind că am imitat pe vecinul meu şi aşa mai departe. Nici unul n’a îndrăsnit să spuie adevăratul motiv; fiind că vlădica Ioachimos le spusese în discursul său: să vă ruinaţi tot capitalul şi să nu cedaţi, să vă sacrificaţi pentru ortodoxie şi naţionalitate. Vedeau singuri, sărmanii, că e nedreaptă şi mizerabilă cauza pentru care luptă şi de acea nici unul n’are convingerea de a susţine grecismul în ruptul capului.
Cei mai mulţi dintre dânşi sunt nevoiţi să se compromită, judecând ast-fel după cum le cântă eforii comunităţei greceşti, fiind debitorii casei bisericei St-lui Dumitru.
La invitarea baş poliţaiului de a deschide, căci în casul contrariu au să fie amendaţi, stimabilii s’au grăbit să se execute, fără să asculte de ordinul arhierului.
 

În ziua de duminică 9 c.

Toţi speram, că în această zi se va oficia fără de alta în biserica noastră. Când colo nimic. Vlădica în ajunul zilei se duse la Excelenţa Sa cu inima palpitândă spunându-i cum că s’a informat că mâine românii au să intre în capela lor. Valiul l’a poftit să fie liniştit, de oarece pe ziua de mâine n’are să se deschiză. Aşa a şi fost, ceea ce a înveselit pe neghiobi pînă la delir. Indivizii, agiamii ajunseseră obraznici. Cum vedeau pe unul dintre ai noştri îşi băteau joc, spunând că d-nii cer să aibe biserica lor şi au dobândit-o. Cine însă îşi pune mintea cu nebunii şi dânsul nebun este.
Cei mai mulţi dintre ai noştri, fiind că nu s’a oficiat în această duminică, îşi perduseră răbdarea, începuseră să se enerveze. Unii au mers cu învinovăţirile prea departe, învinovăţiri aruncate mai toate pe spinarea d-lui Georgescu şi a d-lui Duma.
 

În biserică

Pe la miezul nopţii maşina se pune în mişcare. Baş poliţaiul cu oamenii săi, preotul Constantinescu, d. L. Duma, inspectorul şi alţi 50 dintre ai noştri se găseau în curtea paraclisului. Stradele din împrejurimi erau ocupate de armată.
Baş poliţaiul a pus cel dintâi mâna pe ciocan şi a făcut să cadă la pământ câte-va cărămizi din zidul care astupa intrarea paraclisului. După aceea s’au pornit meşterii la lucru şi cu o grabă fenomenală au doborât la pământ. Zidul, după dorinţa lui Ioachimos a fost făcut numai în ciment şi de aceia a opus oare-care întârziere pentru doborârea lui.
Se începe serviciul divin. Preotul Constantinescu este ajutat de arhidiaconul Eugeniu Porfirescu, iar la strană cântă cântăreţii Cazana şi G. Cosmescu, precum şi d-nii I. Nicolescu şi Coe Adam.
Bătrânul şi mult încercatul preot par’că reîntinerise, atâta vigoare a arătat cu această ocazie. Par-că avea aripi, par-că nu se găsea în lumea această, plana sus cuprins fiind de o bucurie nemărginită.
De şapte ori s’a rugat pentru sănătatea M.S. Sultanului Abdul Hamid II.
A citit cu multă acurateţe în dialectul aromânesc, ast fel în cât a fost înţeles de toţi.
La urmă, când spunea rugăciunea către Dumnezeu, ca să dea sănătate împăratului nostru, curţei şi oştenilor săi, oamenii poliţiei şi ai oştirei ţineau mâinele deschise şi se rugau după ritul mohometanismului. Părintele Constantinescu din Perivole a terminat slujba bisericească prin tr’un mic discurs, dar bine chibzuit şi bine simţit. A spus cam următoarele: «Fraţilor! Pentru noi astă-zi este o mare sărbătoare, ziua de astă-zi pentru noi românii va fi odată istorică de mare însemnătate. Prin biserica naţională naţia noastră îşi asigură existenţa pentru tot-de-auna. M.S. Sultanul îşi iubeşte pe fii săi şi’i scapă de peire, făcând să triumfe dreptatea. Deci să trăească bunul nostru împărat Abdul Hamid al II! Ura!»
Românii strigară ura! şi sbânează! iar mahumetanii: iaş!, iar cu toţii au bătut din palme timp de cinci minute.
Sentimentele sunt comunicative, în cât în acele momente otomanii simţiau pe deplin bucuria românilor.
Când se suna dimineaţa la biserica grecomănească, la noi se isprăvise serviciul divin.


Senzaţie

Ca fulgerul alerga vestea din casă în casă, anunţând cea ce se petrecuse în oraş luni dimineaţa.
Cei din tagma sfântului Toma se duseseră în persoană vă vază dacă cu adevărat uşa paraclisului, nu mai este zidită.
Românii, bulgarii şi toate cele lalte naţionalităţi nu mai pot de bucurie, iar nerozii de ruşine umblau cu capetele plecate.
- «Mizerabilul acela de Ioachimos trebue împuşcat», strigă dânşii, «de oare ce dânsul ne-a îndemnat să închidem prăvăliile şi să facem la prostii, ast fel că ne este ruşine de a ne scoate capetele în lume».
Şi cu siguranţă Ioachimos n’are să scape teafăr de cei pe cari i-a făcut de râs şi de ocară.
Sârbii s’au bucurat cu mult temei, ast fel în cât dânşii sunt siguri că cel mult până la Paşti au să aibe la Bitolia casa lor de închinăciune.
 

Rezultate

Din toată împotrivirea disperată a propagandei greceşti pentru că la Bitolia, centrul mişcărei naţionalităţilor, românismul să fie împedicat de a se organiza în comunitate s’au opţinut următoarele rezultate.
1) S’a dovedit cu prisosinţă că România e mult mai tare ca Grecia la o altă cu Patriarhia ecumenicească. Aceasta dă mult de gândit fraţilor noştrii întunecaţi la minte şi de p’acum au început să întrevază ce soartă o aşteaptă politica falşe şi neomenoasă a panagrecismului.
2) Prin protestările şi manifestările lor dânşii îşi au servit naţiunea în mod inconştient cât se poate de frumos: a) pentru că au făcut să se ştie în depărtări, că la Bitolia sunt români, care voiesc să trăiască româneşte, ceea ce nici odată n’au voit să arate politica pangrecismului şi b) pentru că în loc de un simplu permis pentru funcţionarea capelei noastre, au făcut din neghiobia lor să se acorde iradea imperială, astfel în cât paraclisul nostru poate fi considerat ca biserică.
c) De ce îi este frică omului nu scapă.
Grecismul este condamnat la moarte prin natura lucrului şi trebuie să moară.
 

În duminica viitoare

Acum biserica noastră se mobilează cu cele necesare. Până duminică totul va fi aranjat. Actualimente ea este plină de femei, care ajută la curăţirea şi aranjarea ei.
Bucuria lor este inexprimabilă. Se instalează sobe, templu etc.
În duminica viitoare au să aziste toţi consuli cu personalul lor în afară de cel grecesc şi are să cânte corul mixt de sub conducerea d-lui maestru I. Niculescu.
Înainte de a se termina corespondenţa ţin de datorie să menţionez, că atât d. Georgescu, consulul regal al României, cât şi d. L. Duma, inspectorul şcolar, au fost la înălţimea lor.
Silla

● „Românul dela Pind”, II, nr. 45 (95), 17 ianuarie 1905: 2-3.


Despre Stoica Lascu

Membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România
Prof. univ. dr. la Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, Universitatea „Ovidius" din CONSTANŢA
Editor „România de la Mare". Revistă de cultură şi civilizaţie românească.
Constanţa (1992-1997).
Redactor-șef: „Analele Universităţii «Ovidius» din Constanţa. Seria Istorie".
Membru al Societății de Ştiinţe Istorice din România (1982-prezent): vicepreşedinte al Filialei Constanţa: 1982-1986; şeful Comisiei de Istorie a Filialei: 1986-1992; vicepreşedinte al Filialei: 1992-1998; preşedinte al Filialei Constanţa: 1998-prezent.
Societatea de Cultură Macedo-Română (membru în Consiliul Naţional) (2005-prezent).
Asociaţia Aromână din Dobrogea „Picurarlu de la Pind" (preşedinte-fondator (1992-prezent)
Asociaţia Cultural-Istorică Dobrogeană „România de la Mare" (preşedinte-fondator (1991-prezent).
Clubul Istoricilor „N. Iorga" (2001-prezent).
Asociaţia Română de Istorie a Presei (2009-2012). Association for Slavic, East European, and Eurasian Studies (ASEEES) (Pittsburg-S.U.A.) (2009-prezent). Osterreichisch-Rumănische Gesellschaft (Viena Austria) (2010-prezent).
Premii

Titlul „Remus Opreanu", „pentru contribuţia în domeniul istoriei autohtone", acordat de Instituţia Prefectului jud. Constanţa (23 noiembrie 2007). Premiul „Nicolae Iorga", acordat de Societatea de Ştiinţe Istorice din România (19 iulie 2008) (pentru volumul apărut, în 2007, în limba macedoneană Skopje).
Activitate ştiinţifică:

Cercetarea istoriei moderne şi contemporane: a României moderne şi interbelice; a istoriei Dobrogei; a cunoaşterii trecutului Romanităţii Balcanice; a relaţiilor internaţionale în sud-estul european în Epoca Modernă; a istoriei Albaniei şi a relaţiilor româno-albaneze; a românilor de pretutindeni (cu precădere: a aromânilor şi meglenoromânilor); a istoriei presei româneşti; a valorificării publicistice a lui N. Iorga.


Citește și:

#citeșteDobrogea: Crăciunul la românii balcanici (început de veac XX). Diznou vluisiti zboarî di adeţile armâneşţî (I)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii