Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:41 19 03 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

8 februarie - Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat

ro

08 Feb, 2019 01:35 975 Marime text
Sfântul Teodor Stratilat se naşte în jurul anului 289 în cetatea Iracliei aproape de Marea Neagră şi ajunge voievod, adică stratilat.
 
Omoară un balaur cu sabia şi locuitorii cetăţii văzând curajul lui au început să-l aclame zicând: ,,Mare este Dumnezeul lui Teodor”.
 
Liciniu (307-324) care ţinea pe sora împăratului Constantin cel Mare (306-337) fiind aproape de Nicomidia, aude că mulţi trec la creştinism datorită pildei ostaşului creştin.
 
Acest împărat prigonitor care primise sceptrul de la Maxenţiu (306-312), omorâse mulţi Sfinţi creştini: sf. Andrian şi sf.mucenicii din Sevasta, Armenia şi Macedonia.


 
Şi a trimis soldaţi ca să-l aducă la el, dar Teodor Stratilat, printr-o scrisoare frumos ticluită, îl invită personal în cetatea sa pe Liciniu, spunându-i că este spre binele poporului dacă aduce şi statuile zeităţilor adorate... pentru ca lumea să se închine lor.
 
Şi s-a deschis acoperişul casei unde era şi din cer luminat s-au auzit aceste vorbe: ,,Îndrăzneşte Teodore, sunt cu tine”.
 
I-a ieşit în cale cu oaste şi cetăţeni mulţi şi l-a primit cu alai pe împărat, zicând: ,,Bucură-te prea puternice!''
 
Şi atunci văzându-i comportamentul, de bucurie Liciniu l-a sărutat. Iar a doua zi s-a făcut adunare multă de popor şi au pus statuile zeităţilor înainte, ca Stratilat să aducă jertfă în văzul tuturor.
 
Dar ostaşul lui Hristos l-a înduplecat pe împărat, ca mai întâi să-i dea zeităţile acasă să le tămâieze şi va oficia ceremonialul de sacrificiu.
 
Şi luând zeii făcuţi din aur şi argint în casa lui, i-a bucăţit şi i-a împărţit celor săraci.
Văzând un sutaş păgân profanarea făcută l-a pârât, iar  împăratul  auzind de acest ,,sacrilegiu”, chemându-l i-a zis: ,,Neruşinatule, mă jur pe zeii mei că nu voi răbda aceasta”'.
 
,,Împărate, fără de minte, nu te mânia căci tirania ta este asemenea măgarului şi catârului”.
 
Şi-l băteau cu bice din vine de bou râzând: ,,Aşteaptă, să te scape Hristos!”
 
L-au băgat în temniţă, l-au înfometat apoi l-au scrijelit şi răstignit. Iar el  se ruga: ,,Slavă ţie, Dumnezeul nostru”.

Iar ucenicul, pe nume Uar, care ne-a scris acestea, zicea: ,,Binecuvântează-mă!”, pe când ostaşii şi ceilalţi înfierbântaţi săgetau trupul său.

O, minune!

Când se schimbau străjile a venit îngerul Domnului şi l-a coborăt de pe cruce pe Teodor în văzul tuturor. Necrezând cele întâmplate, Liciniu a cerut să i se aducă trupul Sfântului ca să-i lege plumb de picioare şi să-l arunce în mare, pentru a nu fi cinstit de creştini. Şi apropiindu-se Patricie trimisul, a văzut lângă cruce pe Teodor înviat.
 
Atunci a strigat: ,,Dumnezeul creştinilor!”
 
Şi mulţi ostaşi privind minunea doreau să fie creştini. Făcându-se tulburare toţi s-au răzvrătit, dar Sfântul i-a potolit cu blândeţe şi pe cei întemniţaţi i-a eliberat, cerându-le doar să  lepede deşertăciunile.
 
Toată cetatea era în pericol de a fi trecută prin sabie de împărat, dar Sf. Teodor Stratilat de bună voie capul şi l-a lăsat tăiat.Trupul i-a fost tămâiat şi cu lumânări aprinse în 8 februarie 312 l-au îngropat.

„Trupul meu să-l pui în Evhaita, în stăpânirea strămoşilor mei”.
 
Sf. Anastasie Sinaitul şi Sf. Ioan Damaschin ne încredinţează:
 
,,Departe de cetatea Damascului, ca la patru mii de paşi, era un loc care se numea Carsat, unde era biserica Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat. Şi când au luat saracinii locul acela în stăpânirea lor şi au început a locui acolo, mulţi dintre dânşii au intrat în biserica mucenicului şi au întinat-o cu toate necurăţiile. Şi acolo, pe un perete, era pictat chipul Sfântului Mare Mucenic Teodor, iar într-o zi oarecare... unul dintre dânşii a luat un arc şi o săgeată şi, încordând arcul, a săgetat în acel chip şi a nimerit cu săgeata în umărul drept al sfântului şi îndată a curs sânge din icoană, ca dintr-un om viu. Şi văzând saracinii această minune, s-au mirat, însă n-au ieşit din biserică, ci locuiau în ea şi îşi săvârşeau necurăţiile după obiceiul lor cel spurcat... şi în puţine zile toţi au pierit cu moarte amară, fiind loviţi fără de veste.
 
Iar cei ce locuiau afară din biserică, toţi au rămas sănătoşi în acea vreme.
 
Şi spune Cuviosul Anastasie Sinaitul despre acea icoană, că a văzut-o el însuşi şi era pe ea semnul sângelui ce cursese din rană.
Această minune a fost spre înfricoşarea saracinilor necredincioşi, iar nouă credincioşilor spre învăţătură, ca să ştim că suntem datori a cinsti sfintele icoane, căci prin ele se fac minuni şi lucrează minunat darul Dumnezeului nostru”.

Din anul 1260 Veneţia păstrează Moaştele Sfântului Teodor Stratilat şi în Piaţa Sf. Marcu ne întâmpină statuia Sfântului, iar în Catedrala Arhiepiscopală a Râmnicului  cu haramul ,,Sf. Nicolae" se află părticele din Moaştele Sfântului Teodor Stratilat.
 
Sfinte, minunile tale au ajuns la noi şi fii rugător lui Dumnezeu pentru noi!
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii