Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bătaie pe 165 de posturi Azi se publică rezultatele la examenul de titularizare

ro

20 Jul, 2015 00:00 2857 Marime text
Potrivit ISJ Constanţa, 817 candidaţi din Constanţa s-au înscris pentru a susţine, săptămâna trecută, proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate. Din cei 817 candidați, 128 au fost absenți, iar 108 s-au retras din examen. Probele s-au desfăşurat în trei unităţi de învăţământ: Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii.

Azi vor fi afişate primele rezultate înainte de contestaţii. Profesorii nemulţumiţi de note vor putea depune contestaţii până mâine, 21 iulie. Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 24 iulie. Candidaţii trebuie să obţină minimum nota şapte atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), şi minimum nota cinci atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire). „Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământ din acest an, au fost publicate 165 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (educatoare - 37, învăţător/profesor pentru învăţământul primar - 50, limba engleză - 7, limba franceză - 6, limba şi literatura română - 1, matematică - 8) şi 1.390 pentru angajare pe perioadă determinată (suplinitori). Toate actele normative ce reglementează organizarea şi desfăşurarea concursului, repartizarea candidaţilor, precum şi programele specifice pentru concurs pot fi consultate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa“, a declarat inspectorul şcolar Cristina Maria Ivan. Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare pentru cele 149 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată va fi făcută în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în 27 şi 28 iulie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii