Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:21 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Modificările aduse examenelor de Bacalaureat și Titularizare, publicate în Monitorul Oficial

ro

11 Jun, 2023 21:43 1116 Marime text
Foto: UnsplashA fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență nr. 56/2023 pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ în anul școlar 2022 - 2023, în ceea ce privește organizarea examenului național de bacalaureat, a evaluării elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a  și a concursului național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar.

Potrivit Ministerului Educației., actul normativ prevede următoarele:
  • În anul școlar 2022 - 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează. 
  • La examenul național de bacalaureat, pentru anul şcolar 2022 - 2023, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal şi probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei, în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
  • Concursul pentru angajarea personalului didactic de predare (titularizare) în învățământul preuniversitar, în sesiunea 2023, constă într-o probă scrisă pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei, fără inspecție la clasă. 
  • În ceea ce privește schimbarea structurii probei în cadrul concursului de titularizare, respectiv renunțarea la inspecția la clasă/la probele practice, precizăm că măsura este justificată de faptul că, în acest moment, mai mult de 60% dintre inspecțiile sau probele practice la clasă sunt neefectuate. Dacă cei peste 60% dintre candidații care nu au reușit să desfășoare inspecțiile/probele practice la clasă nu s-ar fi putut prezenta la concurs, ar fi existat consecințe la nivel de sistem, la începutul anului școlar viitor, în ceea ce privește resursa umană din unitățile de învățământ.
Citește și: 

Ministrul Educației„Înscrierile pentru bacalaureat şi pentru Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii