Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:43 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE. Ionuț Rusu, viceprimar municipiul Constanța - „Ne cerem scuze cetățenilor, orașul va trebui să treacă printr-un șantier”

ro

03 Sep, 2021 00:00 3162 Marime text
  • Viceprimarul Ionuț Rusu a fost invitat la ZIUA LIVE
  • Municipalitatea a finalizat documentațiile pentru a finanțări de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației pentru construcția a două creșe
  • Săptămâna viitoare, CLM va vota într-o ședință de îndată, pentru predarea amplasamentelor viitoarelor creșe către Compania Națională de Investiții
  • Constanța trebuie să fie vie și să aibă evenimente 12 luni pe an. Vrem să aducem cât mai multe lucruri pentru a pune Constanța pe hartă
  • După închiderea Peninsulei, pe lista celor de la Confort Urban se află refacerea dalelor


Viceprimarul Ionuț Rusu s-a aflat față în față cu locuitorii municipiului Constanța, la ZIUA LIVE.
 
Rusu a vorbit la ZIUA LIVE despre educația timpurie prin construcția sau modernizarea de creșe în municipiul Constanța.
 
Municipalitatea a finalizat documentațiile pentru a finanțări de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației pentru construcția a două creșe în orașul nostru. Săptămâna viitoare, CLM va vota într-o ședință de îndată, pentru predarea amplasamentelor către Compania Națională de Investiții, a spus viceprimarul Constanței.

Programul de construcție, extindere sau instalare a altor două creșe va demara prin finanțare de la bugetul local iar alte trei se află într-un proces greoi de reabilitare. Primaria ia în calcul rezilierea contractelor cu contructorul celor trei creșe, dacă acesta nu va recupera din termenele și așa, deja depășite, a mai anunțat Ionuț Rusu la ZIUA LIVE.
 
„De la început anului, prin ordinul comun de distanțare a însemnat înjumătățirea locurilor la creșe. Împreună cu colegii mei din DGAS am reușit să modifică ordinul comun, astfel că a crescut numărul de locuri. Este o victoria a orașului și primăriei Constanța. Avem 100 de locuri noi. Avem trei creșe în modernizare și supraetajare. Sunt nemulțumit. Avem creșele nr.1, 2 și 5. Lucrările nu se vor termina anul acesta. Sunt neserioși. Mă interesează să fie odată făcute creșele. Să văd produsul finit. Creșa nr. 1 este făcută în proporție de 42%, creșa nr. 2 - 29%, creșa nr. 5 - 50%. Din nefericire pentru ei s-au ales cu viceprimarul Rusu.


Cele două creșe bugetate de Minister trebuie să aibă peste 3.000 mp. Una va fi în spatele cantinei din Palazu. Un alt teren e pe langă Maritimo. A fost salvat de la retrocedare. Și astfel am găsit două terenuri. Ne-am făcut temele rapid. Am predat documentațiile. Eu zic că într-un an vor fi gata. Până la sfârșitul anului vor fi bugetate. Poate mai găsim un loc.

În ultima ședință am mai trecut o locație de la RADPP la DGAS pe strada Castanilor pe care am putea să o transformăm intr-o mini creșă. Mai avem creșa de pe Topolog pentru a face o creșă foarte, foarte mare unde să avem și grupa de sugari care este total inexistentă în Constanța. Va fi bugetată de la noi de la Consiliul Local. Suntem la un pas de a face aceste lucruri. Cred că până la sfârșitul anului vom avea un proiect final”, a ezxplicat viceprimarul Rusu.



La ZIUA LIVE am discutat și despre conceptul "Coffee Break", lansat în această vară de municipalitate, un proiect care urmează să fie îmbunătățit și care a avut de suferit la capitolul comunicare.
 
„Ne-am dorit să lungim sezonul cât mai mult, până în septembrie-octombrie. La anul trebuie să ne pregătim din aprilie. Anul acesta am facut evenimente de la o săptămâna la alta din cauza restricțiilor. Noi am avut un scenariu și un scenariu de rezervă. Majoritatea evenimentelor s-au desfășurat în aer liber, după toate normele în rigoare. A fost o vară mai mult decat plină și nu s-a terminat. Ne facem planuri până la sfârșit de octombrie”.


Eu cred că ei nu ne-au crezut pe cuvânt (n.r. operatorii economici). Eu personal am fost la fiecare companie din zonă, au fost reticienți și nu și-au dorit să mai facă investiții. Avem de gând să închidem strada până la Capitol. Oamenii să se bucure de o piesă de teatru, un concert, un DJ care mixează. Vom face în continuare. Din punct de vedere organizatoric, nu a fost deloc ușor.


Comunicarea nostră, a administrației, nu a fost la nivelul dorit pentru a ajunge evenimentele la mai mulți oameni. Ceva ne-a scăpat. Niște canale de comunicare. După acest sezon de evenimente am învățat foarte multe lucruri. Pentru anul viitor vom comunica mai bine. Vreau să anunț în mod public: Piața Ovidiu nu va mai fi decât pentru evenimente de clasă înaltă!”, a transmis Ionuț Rusu.



Regulamentul privind accesul auto în Peninsulă, aprobat de PNL și PSD
 
„Acest subiect are două componente. Dacă ne apucăm de închiderea Peninsulei, pe lista celor de la Confort Urban se află refacerea dalelor. Vor fi reamenajate dalele pentru că este acces pietonal. Ne cerem scuze cetățenilor, orașul va trebui să treacă printr-un șantier”, a explicat Rusu, decizia consilierilor locali PNL care au votat alături de cei de la PSD, Regulamentul privind accesul auto în zona Peninsulară.


Cele mai contestate proiecte al administrației locale „Hollywood Walk of Fame" și achiziția de ceasuri stradale

Consiliul Local Municipal Constanța a votat pentru unul dintre cele mai contestate proiecte ale administrației locale din ultima perioadă  -
„Hollywood Walk of Fame".
 
„Vom căuta în continuare cât mai multe lucruri pentru a pune Constanța pe hartă. Constanța trebuie să fie vie și să aibă evenimente 12 luni pe an. Noi, cei din Primărie, vrem să aducem cât mai multe lucruri pentru a pune Constanța pe hartă. Noi dacă, la un moment dat, vom vota acest proiect, ei, în calitate de deținători ai mărcii, trebuie să vină cu artiști, cu set-up. A fost aprobată înființarea unei comisii care să decidă dacă acest proiect este benefic sau nu pentru oraș”, a mai spus Rusu.
Cât privește achiziția de ceasuri stradale în valoare de 400.000 lei, viceprimarul susține că : „Sunt piese de mobilier urban. Aceste ceasuri trebuie să nu se strice sau să arate rău. Înfrumusețează orașul. Cele trei ceasuri de la Dacia nu le-au văzut funcționând niciodată. În sfârșit se vor schimba. Ceasurile nu vor fi neapărat să ne uităm cât este ora ci să înfrumusețeze. Avem câteva proiecte în care se vor face mult mai multe”.
 
PUZ-uri care vor rezolva problema regimurilor de înălțime în cartiere. Studiu de caz: Veterani!


„ 2021 a fost și este un an complicat. Dar această locomotivă - Primăria Constanța - a plecat pe un drum. și lucrurile bune vor veni unul după altul. 2021 este un an al demarărilor proiectelor. În afară de domnul primar și colegii mei nu vorbește nimeni despre PUZ-uri.
Problema este că cei care au votat PUZ-urile au făcut un rău cetățenilor care astăzi suferă, în loc să se investească bani, să le facă străzile, curentul, utlitățile. Am fost în Veterani. Este o problemă serioasă. După multe discuții am găsit soluția cea mai bună. Sunt foarte oameni care și-au cumpărat terenuri acolo. Îi felicit pe colegii mei că au votat ca oamenii să numească acel loc acasă. Oamenii ăia pot spune că se duc acasă. Sunt multe lucruri care trebuie făcute. O să se facă. În 2021 oamenii aceia intră în cizme de cauciuc”, a precizat viceprimarul municipiului Constanța.
 

Citește și:

ZIUA LIVE. Viceprimarul Ionuț Rusu față în față cu locuitorii municipiului Constanța




Interviul integral îl puteți urmări aici link: 
 
 .
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii