Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:38 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA LIVE. Directorul Colegiului Mircea cel Bătrân, despre cum a apărut revista „Zări Alb Astre“, sufletul mircist al fiecărei generații

ro

08 Jun, 2022 14:14 1583 Marime text
foto ZIUA DE CONSTANȚA
  • Miercuri, 8 iunie, de la ora 14.00, prof. dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, este invitatul emisiunii ZIUA LIVE.
 
Directorul CNMB vorbește pe larg despre însemnătatea revistei „Zări Alb Astre“ despre etapele pe care revista le-a parcurs de la începuturi şi până în prezent, dar şi despre cei care şi-au legat numele pe vecie de această creaţie pur mircistă.
 
Coordonată de prof. Luminița Belcin și prof. dr. Amalia-Maria Roșioru, noua serie are în spate o echipă redacțională formată din zeci de elevi mirciști, condusă de Dima Nancu, redactorul-șef. 
Instituție de învățământ de elită a Constanței, Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța a organizat cu profesionalism lansarea seriei noi a revistei „Zări Alb Astre“, publicația care, de 75 de ani, găzduiește cu generozitate, în paginile sale, sufletul mircist al fiecărei generații pregătite aici.
 
Lansarea noului număr al revistei, apărut sub sloganul #mereuSerieNouă, a avut loc luni, 6 iunie, de la ora 11.00, în aula „Gheorghe Coriolan“ a Colegiului Național Mircea cel Bătrân.
 
 
Miercuri, 8 iunie, de la ora 14.00, prof. dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, este invitatul emisiunii ZIUA LIVE, în cadrul căreia acesta va vorbi pe larg despre însemnătatea acestei longevive publicaţii, despre etapele pe care revista le-a parcurs de la începuturi şi până în prezent, dar şi despre cei care şi-au legat numele pe vecie de această creaţie pur mircistă.
 
De asemenea, directorul CNMB ne va vorbi şi despre eforturile care, de-a lungul timpului şi până în prezent, au făcut ca revista „Zări Alb Astre“ să poată exista şi să poată reprezenta acela spaţiu liber, dar plin de profesionalism, care să găzduiască gânduri, opinii şi atitudini, să cultive creativitatea celor ce şi-au legat numele de ea şi să îndemne mereu la aprofundare şi meditare.

 

O școală nu este doar un loc de învățare a formulelor științifice, de alfabetizare, ci este și un loc de culturalizare. Scrisul, fie dedicate științelor, fie dedicat culturii beletristice, este o preocupare care dintotdeauna a animat oamenii școlii și discipolii lor.

Bănuiesc că i-au zis  Zări Alb Astre din două-trei motive. O dată că de la liceul Mircea, pe lângă Zorile, în perspectivă, zările sunt foarte albastre mult timp. Apoi, pentru că imnul liceului, care la vremea respectivă era intonate la festivități, are și lightmotivul „zburați spre alte zări abastre”.



Din informațiile pe care le dețin și din activitatea de documentarilor elevilor, în frunte cu redactorul șef Dima Nancu, efectuată la Biblioteca Județeană, s-a dovedit că în mai mulți ani au existat preocupări pentru a scoate revista, explicăProf. dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Mircea cel Bătrân.



Directorul Colegiului Mircea cel Bătrân spune că există și alte reviste, publicate în limbi străine.
 

 Avem și alte reviste, în limba engleză, în germană și în franceză. Avem și o revistă de matematică.



Detalii despre clubul de lectură.
 

Este impresionant cum de la o duminică la alta, un număr de 30-40 de elevi, prin voința și pasiunea lor, citesc, devorează romanul și participă la dezbatere. În aceste reuniuni de lectură și analiză se dezvoltă două capacități fundamnetale ale omului de cultură. Analiza și sinteza. La cenaclul Junimea-e frumoasă asocierea între cele două- ei își citeau creațiile. E o pildă în urmă. Așteptat în finalul dezbaterilor era Ion Creangă. Provocat să își spună povestea, el a zis că are o poveste lungă, pentru că nu a avut răgazul necesar să o facă scurtă. Ce înseamnă asta? Capacitatea de sinteză. Nu orice om poate să spună în puține cuvinte un tot încăpător, în care să transmiți o serie de valori, de gânduri, de situații. Trebuie o minte limpede și o bună pregătre culturală pentru a face această sinteză. Este atelierul în care sunt lucrați copiii în liceu pentru a căpăta aceste capacități. Și le exersează în revistă și nu numai.



Prof. dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Mircea cel Bătrân foto ZIUA DE CONSTANȚA
 

ZIUA LIVE poate fi urmărită pe site-ul nostru ZIUAConstanta.ro și pe www.facebook.com/ziuaconstanta, unde așteptăm și întrebările dumneavoastră.
 





 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii