Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:20 22 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Interviu cu Iulia Pană, scriitor și artist vizual     „Învăț în fiecare zi cum să scriu mai frumos cu lumină”

ro

25 Oct, 2019 00:40 1846 Marime text
Iulia Pană este profesor de Artă Fotografică la Centru Cultural „Teodor Th Burada” Constanța, are un Master în Arte Plastice Vizuale și un Master în Comunicare, Relații Publice-Publicitate.
Are în palmares trei expoziții personale, zeci de expoziții de grup, dar și cinci volume de versuri, majoritatea dintre ele premiate.
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România (din 1999), a Uniunii Ziariștilor din România (din 1995), a Uniunii Artiștilor Plastici (din 2015),  precum și membră PEN Club România (din 2018).

 
 
1. Știm că aţi avut dintotdeauna înclinaţii artistice. Aţi scris poezie, aţi pictat, aţi avut un studio de muzică, aţi făcut film, televiziune - cu talent şi implicare în fiecare dintre ele. Când s-a născut pasiunea pentru fotografie?
Fotografia m-a fascinat din copilărie, eram surprinsă de ideea de imortalizare, de mecanismul aparatului de fotografiat, deși îmi părea anevoios  de mânuit la început. Dar curiozitatea și încântarea s-au întâlnit în camera obscură, la prelucrarea filmului unde totul devenea miraculos. Cred că în clasa a 6 a am realizat primele mele fotografii, evident cu o cameră împrumutată și le-am developat și mărit în debaraua transformată în laborator, din casa unui coleg de școală. Acela a fost momentul cheie - pasionată de cărțile de since fiction trăiam descoperirea unei lumi noi. Am fotografiat ani buni într-un mod poetic pentru mine și cei din jur.  Dar nu am fost constantă, camera de filmat și televiziunea mi-au schimbat traiectoria o perioadă, devenind principale în încercările mele vizuale. M-am reîntors la fotografie la începutul anilor 2000, odată cu apariția camerei digitale și învăț în fiecare zi cum să scriu mai frumos cu lumină (fotografie provine din limba greacă: φῶς phōs - care înseamnă lumină - și γραφις graphis, care se traduce prin a scrie).
 
2. Suntem în era vizualului, dar şi în era vitezei, a digitalului şi a megapixelilor, când însăşi mintea tinde să o ia pe scurtătură. Unde mai are loc fotografia pe film, misterul peliculei, care presupune sensibil mai mult timp şi energie alocată „produsului finit”?
 În aglomerarea vizuală de astăzi când aproape totul se înregistreză instant, snapshot-ul este moda, ca în orice istorie unele lucruri revin pe banda timpului, readucând la viață, analogul. Nu numai în fotografie se practică și în film (pelicula) și în muzică (vinilul), oamenii simt nevoia să scape puțin de „strălucirea”  digitalului. Să simtă mai prezent și intens actul creativ, elaborarea expunerii, captarea luminii așa cum numai limita a 24 sau 36 de poziții te poate provoca. Fotografia pe film are locul ei „olimpic”, și rezistă în enclave bine structurate cu oameni pasionați - mai nou se întrevede chiar un trend al camerei obscure și al prelucării prin ambrotipie sau calotipie, ca acum mai bine de un secol.
Prima funcție a fotografiei a fost și este aceea de instrument de memorie și fotografiile personale sunt un mijloc de amintire autobiografică, pastrate în albume ca mărturii ale vieții „așa cum a fost”.
Astăzi există numeroase grupuri pe rețelele de socializare ce au în vedere readucerea la viață prin intermediul postărilor on line a unor arhive fotografice recuperate, ca exemplu arhiva fotografului Costică Acsinte, proprietarul „Foto Splendid Acsinte“ care, timp de 60 de ani, a creat un univers de imagini al oamenilor din Slobozia.
Fotografii de o valoare artistică și documentară neprețuită.  Estetica și tehnica  desăvârșită a fotografiilor de la început de secol XX, cred că a provocat o dorință de reîntoarcere, dar și recompunere a fotografiei de tip analog de astăzi.
 
 
3. De unde credeţi că au apărut furia asta a fotografierii - oricând şi oricum - şi expunerea fără limite pe reţelele de socializare? Oare sunt şanse să se mai domolească, la un moment dat, „morbul” ăsta al inautenticităţii, tentaţia multora de a se afişa cu imagini în spatele cărora nu e, de fapt, decât singurătate şi nefericire?

Dacă privim statisticile, ceea ce se întâmplă astăzi (milioane de fotografii se postează pe secundă) putem să o numim chiar „pandemie” fotografică. Este efectul ușurinței de utilizare a unei camere foto sau smartphone, al  timpului comprimat pe care îl trăim, al friciilor de comunicare directă din ce în ce mai prezente, al unei alienări sociale și, firesc, al revoluției și evoluției digitale. Ca o retroprivire în perioada revoluției industriale, firma Kodak propunea pieței americane o primă cameră foto portabilă, pătrată, din carton, cu o lentilă, un film și un declanșator. Acestă „Brownie” a lansat ceea ce putem numi popularizarea fotografiei instantanee, la îndemâna oricui, la prețul de numai 1 dolar (echivalentul a 30 de dolari, astăzi). A urmat o explozie a fotografiei de familie, chiar în rândul copiilor cărora le fusese oarecum  destinată prin intermediul campaniilor de publicitate, vânzările ajungând la aprox.150.000 de camere foto.
Camerele digitale, și mai ales smartphone-urile, sunt rezultatul evoluției și efect al accelerării velocității și eficienței, tehnici ce ar putea să ducă, într-o oarecare măsură, la construcția timpului pe care îl trăim.
În acești termeni de viteză și timp, termeni ai tehnicii fotografice, dezvoltarea fotografiei pe linie orizontală se direcționează oarecum într-un sens unic, cel al cantității și, de ce nu, în favoarea banalului, referindu-mă la tipul de fotografie în vogă, instagram.
Singurătatea și nefericirea sunt ancestrale în natura umană, în zona aceasta fotografia poate fi dintr-un punct de vedere terapeutică, dar și "voyeuristică", dualitate pe care doar creatorul și-o poate asuma.
 
4. O imagine a făcut dintotdeauna cât o mie de cuvinte, totuşi se pare că ne aflăm în pericolul de a deveni din ce în ce mai puţin verbali – părem tot mai obosiţi de cuvinte, vom ajunge, probabil, să nu mai scriem/citim nimic, ci doar să ne uităm pe poze, aşa cum făceam în copilărie. Sigur, la dvs avem de-a face cu o excepţie - probabil excepţia care confirmă regula - fiindcă, pe lângă faptul că sunteţi artist vizual, sunteţi şi poetă, nu vă veţi putea cantona niciodată doar în imagine. Ba chiar aţi îmbinat cuvântul şi imaginea în expoziţia deschisă în Shumen, Bulgaria (Phopopictopoetry - Instalaţie, video, performing). Totuşi, cum vedeţi evoluţia lucrurilor? Vom comunica din ce în ce mai mult doar prin imagine?

Cred că, încă din preistorie, omul a fost înzestrat cu o imaginație uluitoare, pe care și-a exprimat-o în imagini, începând cu primele desene din peștera de la Altamira și, cu fiecare etapă, a elaborat și încă lucrează cu imaginea în varii forme.
Eu cred în simultaneitatea imagine-cuvânt, și mai cred că se completează uneori, alteori nu. Dar nu privesc pesimist. Ca o paranteză la cărțile copilăriei, în epoca victoriană, romanele erau ilustrate cu desene ale personajelor și, nu de multe ori, desenatorii își revendicau drepturi mai mari decât scriitorii, susținând că imaginile lor erau mai importante decât descrierile literare. În această eră, ce tinde, după unii cercetători și teoreticieni, spre o zonă postumană, ne vom găsi poate mai greu cuvintele și ne vom folosi mai mult de imagine, dar asta nu cred că poate fi o predicție, ci doar o avansată presupunere.
Proiectul meu artistic Fonopictopoezia, e un manifest personal despre simbioza cuvânt și acțiune picturală, prin intermediul tehnologiei. De aceea, din perspectiva mea, viitorul înseamnă contopire și nu anulare.

5. Știm că lucraţi la un doctorat în studii culturale, la Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii. Cum credeţi că va schimba asta viziunea asupra artei pe care o faceţi?
CESI este o Școală Doctorală, extrem de serioasă, în cadrul cărei cercetările în zona studiilor culturale sunt puse sub semnul unei adevărate școli de gândire. Teza mea se referă la cercetarea  fotografiei, de la analog la digital, ca o reprezentare vizuală a identității. Deja privirea mea asupra artei și în speță a fotografiei s-a schimbat esențial, explorând teorii conexe și moduri în care  analizez imaginea. Ceea ce studiez acum, îmi amplifică creativitatea prin deschiderea unor zone noi de interacțiune a imaginii și textului.
 
6. De ce alte proiecte mai sunteţi „consumată”? Staţi mai mult în atelier sau la masa de scris?
Consumul principal îl am pe teza de doctorat, în secundar o încercare de roman din care am publicat fragmente, o carte de poezie neterminată, o instalație vizuală, o proiecție video pentru un spectacol de teatru, câteva lucrări de pictură în lucru...
La ultima întrebare, pot să răspund că fac cu schimbul și în atelier și în fața laptop-ului, evadând uneori când timpul - ah! timpul - se lasă puțin surprins în camera mea de fotografiat. 
 
Citește și: 

Iulia Pană își lansează volumul de poezii, astazi, în Culb Doors din Constanța

"Primavara poetilor", cea mai ampla manifestare dedicata poeziei

Grupul Fotonic expune, în noiembrie, la Muzeul de Artă Constanţa

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii